Tesla este aproape de momentul intrării oficiale pe piața Rusiei și a Kazahstanului, iar planurile de viitor ale celui mai mare producător de mașini electrice inclus și construcția unei fabrici în Rusia, potrivit declarațiilor directorului general al (CEO) al companiei, Elon Musk.
„Cred că suntem aproape de a stabili prezența Tesla în Rusia și cred că asta ar fi grozav. Mai mult, și în Kazahstan și în regiunile învecinate”, a declarat Elon Musk, citat de CNN.
Totodată, „în timp, vom căuta să construim fabrici în mai multe părți ale lumii, potențial și în Rusia, la un moment dat”, a adăugat șeful Tesla, într-o video-conferință cu studenții ruși.
Tesla are până acum uzine, în SUA (California și Nevada) și în China, iar o a treia uzină este în construcție în Germania, în zona Berlinului, dar finalizarea întârzie, paradoxal, din cauza unor proteste ale ecologiștilor, dar mai ales a sindicatelor și a întârzierii autorizațiilor finale.
Întâlnirea Putin – Musk, tot în zodia „la un moment dat”
Elon Musk a continuat politicos vorbind despre nevoia de dialog între cele două țări, SUA și Rusia și a lăudat talentul și energia rușilor, încurajându-i pe aceștia „să fie optimiști în legătură cu viitorul”.
Cu câteva luni în urmă Elon Musk îl invitase pe președintele rus Vladimir Putin la o întâlnire pe un chat – room Clubhouse.
Cu ocazia aceleiași video conferință cu studenții, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a spus că Rusia nu pregătește în prezent o întâlire Putin – Musk, dar și-a exprimat speranța că aceasta se va realiza „la un moment dat”.