27 ianuarie, 2022

Economia americană a înregistrat o creştere de 5,7% în 2021, cel mai ridicat ritm din 1984, an în care similar cu 2021, cea mai mare economie a lumii îşi revenea dintr-o recesiune, transmite Politico.

Produsul Intern Brut – totalitatea producţiei de bunuri şi servicii – a înregistrat cea mai puternică revenire din 1984, când ritmul de creştere raportat a fost de 7,2%, după o creştere de 6,9% din PIB în ultimul trimestru din 2021, potrivit datelor oficiale comunicate joi de Departamentul Comerţului.

Strâmtorată de inflaţie şi ţinută în frâu de puseurile epidemiologice, economia americană este aşteptată să îşi continue expansiunea şi în acest an, însă cu un ritm ceva mai scăzut. Majoritatea economiştilor şi-au ajustat prognozele pentru primul trimestru din 2022, ca urmare a răspândirii cazurilor de Omicron.


FMI anticipează un avans de 4% din PIB pentru întregul an.

Specialiştii avertizează că firmele vor resimţi noi presiuni pe fondul înrăutăţirii crizei sanitare. Totodată, consumul privat va fi afectat de reducerea stimulentelor financiare directe oferite de guvernul federal în 2020 şi 2021, majoritatea programelor expirând în acest an.

În plus, Rezerva Federală a transmis un mesaj foarte clar miercuri şi anume că va opera mai multe majorări de dobânzi în acest an, în încercarea de a ţine în frâu avansul inflaţiei, cel mai mare din ultimele patru decenii. Creşterea costurilor de împrumut ar putea avea un efect de încetinire a activităţii economice din acest an.

Creşterea din 2021 a fost susţine de un avans de 7,9% a consumului privat şi de 9,5% a investiţiilor private.


PIB-ul american s-a contractat cu 3,4% în 2020, cel mai ridicat procent din 1946.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: