miercuri

24 aprilie, 2024

4 noiembrie, 2021

Federal Reserve (Fed, banca centrală a SUA) reacționează la amenințarea inflației și reduce cu 15 miliarde de dolari volumul achizițiilor lunare de titluri de stat americane, prin care introduce lichiditate din 2020, ca răspuns la efectele pandemiei. Fed spune că inflaţia ridicată pare că va persista mai mult timp decât se estima anterior.

Fed invocă și „progresele substanţiale înregistrate de economie” și îşi rezervă dreptul de a mai schimba schimba ritmul, potrivit unui comunicat citat de AFP, Reuters și Agerpres.

Pentru susţinerea lichidităților în economiei, Rezerva Federală a SUA achiziţionează în fiecare lună titluri de trezorerie şi obligaţiuni ipotecare (mortgage-backed securities) în valoare de minimum 120 de miliarde de dolari, până la finalul lui 2021, înainte ca acele achiziţii să scadă lent spre zero până la sfârşitul lui 2022.

Urmează noi reduceri

Achizițiile de criză ale Federal Reserve urmau să îi crească valoarea portofoliului până la 9.000 miliarde de dolari, la sfârțitul anului viitor, potrivit unei estimări proprii din luna mai

Achiziţiile de titluri de trezorerie vor fi reduse cu zece miliarde de dolari pe lună, iar cele de obligaţiuni ipotecare cu cinci miliarde de dolari în noiembrie şi în decembrie, iar reduceri similare „vor fi probabil adecvate” în următoarele luni, a anunţat Rezerva Federală a SUA, ceea ce sugerează că ritmul reducerii achiziţiilor ar putea accelera dacă inflaţia se înrăutăţeşte.

Dificultăţile din lanţurile globale de furnizare se adaugă riscurilor inflaţioniste, dar aceşti factori „este de aşteptat să fie tranzitorii”, apreciază Fed.



„Activitatea economică şi situaţia de pe piaţa forţei de muncă continuă să se întărească”, iar Fed a menţinut dobânda de politică monetară la un interval cuprins între 0% şi 0,25%, unde este din 15 martie 2020, când pandemia a început să afecteze economia SUA.

Rezerva Federală a SUA încă se aşteaptă ca nivelul ridicat al inflaţiei să se atenueze: „Inflaţia este ridicată, reflectând în mare parte factori care ar urma să fie tranzitorii. Dezechilibrele pe segmentul cererii şi ofertei legate de pandemie şi redeschiderea economiei au contribuit la creşterea semnificativă a preţurilor în unele sectoare”


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: