Sub laurii creșterii economice din ultimii 2 ani băltește un fenomen care peste un deceniu ne poate exploda în față : miza pe salariile mici ca principală sursă de competitivitate, îndeosebi în industria adjudecată de investițiile străine – zona care ne-a adus cea mai importantă creștere – și ignorarea celorlalte surse de valoare adăugată mare.
cursdeguvernare.ro continuă seria de analize care premerg conferința organizată în data de 3 iunie cu sprijinul Academiei de Studii Economice – sub un titlu inspirat după o formulare mai veche a profesorului Mircea Coșea: ”Economia – De la made in Romania, la made by Romania”.
Nu, Nu e vorba de ”capitalul străin versus capitalul autohton” : într-o economie globalizată aceasta ar fi o rudimentară inadecvare, iar într-o economie românească ce-și caută locul pe piețe lumii orice astfel de antagonism ar fi pur și simplu prostie.
E vorba, însă, de trecerea la ”nivelul următor” – despre care nu vorbește nimeni : punerea în valoare a avantajelor comparative ale economiei locale, monetizarea surselor autohtone de competivitate și complementaritatea capitalului autohton la investițiile străine în dezideratul unei valori adăugate cât mai mari.
Adică despre păstrarea banilor de dezvoltare pe toate direcțiile în entitatea economică numită România. (Cristian Grosu)
***
Condițiile de finanțare ale întreprinderilor au avut un impact major asupra evoluției numărului de IMM-uri în perioada de criză.
Confruntate cu competiție tot mai acerbă de pe piața unică, întreprinderile românești au trebuit să apeleze la bani în condiții care le dezavantajau față de cele întreprinderile din alte țări. De unde, un număr relativ mare de insolvențe și un grad substanțial de neperformanță în sistemul bancar.
Finanțarea întreprinderilor
Pe fondul scăderii puternice a inflației anuale, de la 5,97% în ianuarie 2013 până la 1,06% în ianuarie 2014, au scăzut dobânzile la creditele acordate persoanelor juridice. După ce au stagnat timp de trei ani peste plafonul de 10%, dobânzile în lei au scăzut la 7,75% în 2013 și au atacat cota de 7% în ianuarie 2014. Cele în euro au s-au stabilizat undeva în jurul cotei de 5% pe an.
Deși s-a comprimat de la circa zece procente la două procente în ultimii cinci ani, decalajul dintre dobânzile la creditele noi acordate societăților nefinanciare în lei și cele în euro rămâne destul de ridicat, spre deosebire de situația din domeniul imobiliar pentru populație, unde s-a ajuns la egalitate.
Efectul este cu atât mai consistent cu cât inflația este mai scăzută iar marja de profitabilitate rămâne afectată de cererea internă încă destul de anemică.
La creditele cu valoarea sub 1 milion de euro sau echivalent se poate observa o stagnare peste pragul psihologic de 10% a dobânzilor practicate de bănci la creditele în lei luate de firme în intervalul 2010 – 2012. Evident, majoritatea acestor credite sunt încă în derulare iar costul financiar destul de ridicat afectează profitabilitatea firmelor.
Situația este similară și la creditele în lei cu valoarea echivalentă de peste 1 milion de euro, care au avut până anul un cost cu aproximativ două procente mai redus decât al celor mai mici de 1 milion de euro. De-abia luna ianuarie 2014 a adus o apropiere destul de pronunțată a dobânzilor practicate în lei la cele două categorii de credite (7,07% față de 6,20%).
Tot acest cost financiar excesiv, determinat de dobânzile antamate la niveluri relativ ridicate ale inflației și transpus în practică în prezent la niveluri foarte reduse ale acesteia ( cu corolarul unor evoluții chiar și negative de la o lună la alta a prețurilor de producție) explică în mare parte rata de neperformanță ( 22%, 12% sau 17% al nivelul sistemului bancar național , după cum se face socoteala pe diverse metodologii mai mult sau mai puțin stricte de prudențialitate bancară).
De remarcat intersecția produsă la începutul acestui an între cele două categorii în care sunt împărțite creditele funcție de mărimea lor. Conjunctural, creditele de peste 1 milion de euro au ajuns să aibă o dobândă medie situată de puțin peste cea a creditelor de sub 1 milion de euro. Trend cauzat și de tendința de reducere a volumului liniilor de finanțare în euro ale băncilor-mamă către filialele din România.
Una peste alta, păstrarea unor niveluri ale dobânzilor relativ ridicate și reduse cu un decalaj în timp destul de pronunțat în raport cu reducerea inflației și eliberarea de resurse din rezervele minime obligatorii a afectat relansarea activității economice. Și așa penalizată de reticența băncilor în acordarea de noi credite, provenită din necesitatea de a-și îmbunătăți indicatorii de performanță afectați în anii de criză.
Efectul asupra numărului de IMM-uri active
Conform datelor publicate de Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Milocii din România (CNIPMMR), sectorul de IMM-uri a crescut constant in perioada 2002 – 2008. În acest interval , numarul IMM-urilor active a crescut cu aproape 70%, de la 326.443 de unități în 2002, la 553.089 de unități în 2008.
Ulterior, în perioada 2008 – 2011 numărul de IMM-uri s-a diminuat cu 102.688 întreprinderi, ceea ce a înjumătățit, practic, progresul înregistrat în perioada de expansiune economica (2002 – 2008). După o cădere abruptă, soldul fluxurilor reprezentate de numărul înmatricularilor de persoane fizice si juridice și numărul de firme intrate în insolvență, suspendate, dizolvate și radiate a revenit ușor pe plus în 2011.
Din păcate, trendul înregistrat apoi, în anii 2012 și 2013, a fost unul negativ. Soldul menționat anterior a redevenit negativ iar valoarea înregistrată a fost în creștere, de la aproape 20.000 de firme în 2012 la peste 30.000 de firme în 2013. Mai mult, numărul de înmatriculări a fost și el în scădere de la an la an, ceea ce reclamă stimulente nu doar pentru crearea de noi locuri de muncă și acordarea de fonduri de start-up, dar și măsuri pentru reducerea dobânzilor achitate în sectorul productiv .
În concluzie, segmentul de creditare a firmelor rămâne esențial pentru dinamica activității economice. Apropierea dintre regimul de creditare în lei și cel în euro ar putea să producă efecte importante pentru stimularea producției de bunuri și servicii. Pe lângă măsurile adoptate centralizat, o provocare importantă o va constitui modul de lucru din sistemul bancar și procedurilor destinate acordării de credite.
Efectul asupra insolvențelor și consecințele sociale
Potrivit Coface, lider mondial în asigurarea de credit, anul trecut în Europa Centrală și Estică, România deține a doua cea mai mare rată a insolvențelor raportate la numărul firmelor active, respectiv 6,44%. Singura tara cu un procent mai ridicat este Serbia, unde procentajul de 7,61% a fost cauzat mai degrabă de efectul de bază (număr redus de companii active).
Romania a consemnat un numar de 27.145 de insolvențe nou deschise pe parcursul anului 2013, ceea ce reprezintă de două ori mai mult decat nivelul înregistrat în Ungaria, deși numărul de firme active de acolo este cu 30% mai redus. În Polonia s-au înregistrat de circa 300 ori mai puține insolvențe (doar 818 proceduri noi), in conditiile unui numar de firme active cam de patru ori mai mare decât Romania.
Cel mai îngrijorător, 2013 a adus un numar record al insolvențelor în rândul companiilor medii si mari. Numărul firmelor cu cifra de afaceri mai mare de 1 milion de euro care au intrat în insolvență în 2013 este de 718 de companii, comparativ cu un nivel de 485 de insolvențe din aceeasi categorie, înregistrate în 2012. Coface apreciaza că în urma insolvențelor din 2013, s-au acumulat datorii neacoperite în valoare aproximativa de 16 miliarde lei RON (financiare si comerciale).
Aproximativ 40% dintre acestea și-au lăsat amprenta asupra sistemului bancar, reprezentând principalul motiv pentru creșterea ratei creditelor neperformante acordate companiilor non-financiare cu patru puncte procentuale în ultimul an. Restul de 60% vor avea impact asupra partenerilor privați, care la rândul lor se pot regăsi în incapacitate de plată către furnizorii lor, efectul de domino fiind de două ori mai rapid (prin prisma datoriilor neacoperite) decât cel înregistrat în anul anterior.
Intrarea în insolvență a determinat în 2013 pierderea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă, peste 60% dintre acestea fiind concentrate în cinci sectoare: Fabricarea produselor textile, a articolelor de îmbracăminte și încalțăminte; Construcții; Fabricarea substanțelor și produselor chimice; Alte activități de servicii personale; Industria metalurgică. Impactul social este similar cu cel înregistrat în anul 2012, dar cu 41% mai mare comparativ cu 2011.
Urmărește-ne pe Google News
