Sub laurii creșterii economice din ultimii 2 ani băltește un fenomen care peste un deceniu ne poate exploda în față : miza pe salariile mici ca principală sursă de competitivitate, îndeosebi în industria adjudecată de investițiile străine – zona care ne-a adus cea mai importantă creștere – și ignorarea celorlalte surse de valoare adăugată mare.
cursdeguvernare.ro încheie azi seria de analize care premerg conferința organizată în data de 3 iunie cu sprijinul Academiei de Studii Economice – sub un titlu inspirat după o formulare mai veche a profesorului Mircea Coșea: ”Economia – De la made in Romania, la made by Romania”.
Nu, Nu e vorba de ”capitalul străin versus capitalul autohton” : într-o economie globalizată aceasta ar fi o rudimentară inadecvare, iar într-o economie românească ce-și caută locul pe piețe lumii orice astfel de antagonism ar fi pur și simplu prostie.
E vorba, însă, de trecerea la ”nivelul următor” – despre care nu vorbește nimeni : punerea în valoare a avantajelor comparative ale economiei locale, monetizarea surselor autohtone de competivitate și complementaritatea capitalului autohton la investițiile străine în dezideratul unei valori adăugate cât mai mari.
Adică despre păstrarea banilor de dezvoltare pe toate direcțiile în entitatea economică numită România. (Cristian Grosu)
***
România se află într-un proces de schimbare a specializării, cu trecerea treptată spre sectoare cu o productivitate sporită a muncii și o valoare adăugată mai mare.
Capacităţile industriale moştenite din perioada anterioară şi retehnologizate cu investiții străine la care se adaugă o serie de situri greenfield împreună cu forţa de muncă relativ calificată constituie baza de plecare în acest sens :
1. Din perspectiva gradului de complexitate al bunurilor produse, România a evoluat de la avantaje comparative faţă de UE în categoria produselor cu complexitate medie şi scăzută şi dezavantaje comparative cu UE în categoria bunurilor de complexitate ridicată şi medie. Totodată, au fost abordate punctual domenii de vârf, de la producția agricolă bio și până la tehnologia informației.
Similar ţărilor Europei Centrale, România a a început să-şi diversifice din ce în ce mai mult exporturile industriale în favoarea produselor din industriile mecanice de medie și înaltă tehnicitate, deși nu a abandonat specializările industriale tradiţionale intensive în muncă (industria textilă, industria lemnului) sau în materii prime (metalurgia de bază), ce se bazează pe complementarităţile sectoriale.
Țările NMS10 au avantaje comparative în sectoare puternic intensive în muncă şi mari consumatoare de energie şi au dezavantaje comparative în sectoarele puternic intensive în capital, cercetare-dezvoltare şi capital uman. Din punct de vedere al mărimii economiei și al regimului valutar de flotare controlată România ocupă o poziție mai apropiată de țările CUPS decât de țările BELL.
NMS 10 – noile state membre (Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România)
Grupul Europei Centrale CUPS – Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia
Grupul BELL – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania
2. Evoluţia specializării va depinde de capacitatea de adaptare la modificarea costurilor factorilor de producție și la evoluțiile cererii fluctuante de pe piața mondială. De altfel, capitalul străin nu a venit doar cu resurse financiare pentru derularea activității și cu tehnologii superioare, dar și cu o organizare superioară a producției și desfacerii mărfurilor.
3. Impactul pe termen lung asupra creşterii economice depinde nu doar de investitorii atrași dar și de factori interni precum stabilitatea macroeconomică şi politică. La care se adaugă o infrastructură consistentă și sistem juridic bun, precum și măsuri de natură să reducă birocrația și o fiscalitate care să stimuleze obținerea și declararea unor venituri superioare.
4. Forţa de muncă abundentă şi cu costuri scăzute din NMS 10 ar putea genera creşterea producţiei de bunuri intensive în forţă de muncă în Est, eliberând în Vest o parte din resursele de muncă care ar deveni disponibile pentru realizarea de bunuri cu o valoare adăugată mai ridicată. O astfel de întâlnire a specializărilor ar permite o alocare a resurselor la nivelul continentului european, de natură să stimuleze creşterea economică.
5. Aderarea a întărit mai ales procesul de reformă şi a redus riscurile politice, ceea ce a dus la o creştere a investiţiilor străine directe. Integrarea a stimulat întreprinderile occidentale să implanteze în noile state membre dar a creeat condițiile pentru dezvoltarea unui flux de deschidere de sursale și filiale în sens invers, mai ales acolo unde contează în mare măsură derularea ”pe un drum bătătorit” a afacerilor.
În aceste condiții, se vor produce în mod inevitabil modificări în alocarea reurselor și o convergență a prețurilor bunurilor și factorilor de producție. Problema este aceea de a reuși preluarea la nivel național a unei părți cât mai însemnate din rezultatele producției, mai ales în condițiile în care atribuțiile statului se vor canaliza la un nivel apropiat de media europeană înspre sănătate, învățământ și protecție socială.
6. Este de urmărit manifestarea efectelor de acumulare la nivelul capitalului național, deoarece acestea pot pot să conducă la schimbări mult mai ample în cantitatea și calitatea bunurilor și serviciilor ce pot fi produse de forţa de muncă disponibilă. De asemeni, element critic pentru coeziunea socială și economică, trebuie gestionată prin măsuri administrative concentrarea excesivă a activităților pe teritoriul național, cu dirijarea resurselor acumulate la nivel central spre dezvoltarea regiunilor mai puțin dezvoltate.
7. Dimensiunea de integrare regională, prezentă pe o arie extinsă la nivelul UE, va fi ceva mai dificil de realizat, deoarece vecinii de pe cea mai mare parte a graniței nu fac parte din UE (Ucraina, Moldova și Serbia). De asemeni, vecinii state membre au anumite particuarități istorice ( Ungaria) și de nivel de dezvoltare ( Bulgaria) care nu ajută, inclusiv prin prisma faptului că regiunile lor de la granița lor cu România sunt mai puțin dezvoltate.
8. Dincolo de dimensiunea europeană, România a ajuns la o pondere stabilizată la circa 70% /30% pe relațiile UE/non-UE. Aceasta ascunde, însă, un deficit cronic pe partea mai însemnată și un excedent pe segmentul mai mic, care sugerează oportunitatea unei deplasări a proporțiilor spre 60%/40%, mai ales pe partea de exporturi. Inclusiv prin prisma bazei de plecare către zonele de est și sud (ex-sovietică și balcanică) încă neintegrate în UE dar cu mare potențial de creștere ca piață de desfacere.
Acolo, cu acordul strategic al capitalului autohton și al investițiilor în cercetare se poate concretiza mai lesne trecerea de la made in Romania la made by Romania. Desigur, fără a neglija oportunitățile și complementaritățile identificate inteligent cu piețele mai mature și mai bine asigurate din punct de vedere financiar.
