4 mai, 2021

Produsul Intern Brut al Statelor Unite ar putea creşte în 2021 cu 7%, cel mai rapid ritm de la începutul anilor 1980, a declarat luni preşedintele Băncii Centrale din New York, John Williams, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Cu ajutorul unor condiţii financiare acomodative, un sprijin bugetar puternic şi cu vaccinările, cred că rata de creştere economică din acest an va fi cea mai rapidă pe care am văzut-o de la începutul anilor 1980”, a declarat John Williams într-un discurs transmis prin videoconferinţă.

Ajustată în raport cu inflaţia, creşterea PIB-ului ar trebui, în opinia sa, să fie de aproximativ 7%.


PIB-ul a înregistrat în primul trimestru o creştere anuală de 6.4%, ce ce permite proiectarea creşterii anuale dacă ritmul se menţine. Acesta ar urma să se accelereze în al doilea trimestru.

Deşi persistă unele temeri faţă de o creştere prea bruscă a preţurilor, preşedintele sucursalei din New York a Băncii Centrale a estimat, de asemenea, că este „important să nu reacţionăm excesiv la volatilitatea preţurilor, rezultată din circumstanţele unice ale pandemiei”.

Inflaţia anuală a atins 2.3% în luna martie, conform indicelui PCE, depăşind obiectivul de 2% al Băncii Centrale. Însă John Williams consideră că cel mai bine este să „rămânem concentraţi asupra tendinţei” creşterii preţurilor. Cu toate acestea, preţurile nu ar trebui să continue să urce prea mult.

„Mă aştept ca odată cu inversarea preţurilor (care încep să crească din nou după scăderea de la începutul pandemiei ) şi dezechilibrele pe termen scurt din cauza redeschiderii economiei, inflaţia va reveni la aproximativ 2% anul viitor”, a mai declarat John Williams.


Acesta a avertizat că economia mai are „un drum lung de parcurs înainte de a atinge o redresare economică deplină şi solidă”.

„Să nu uităm că astăzi sunt cu aproximativ 8.5 milioane de locuri de muncă mai puţin decât înainte de pandemie”, a adăugat preşedintele Băncii Centrale din New York.

Cifrele privind nivelul ocupării forţei de muncă în aprilie vor fi publicate vineri, fiind de aşteptat anunţarea creării unui milion de noi locuri de muncă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: