sâmbătă

18 mai, 2024

14 mai, 2013

Deși România îndeplinește sau este pe cale de a îndeplini aproape integral cerințele impuse prin tabloul de bord al potențialelor dezechilibre macroeconomice ( mai puțin cea referitoare la poziţia investiţională internaţională netă, unde condiția de stoc de pasiv sub 35% din PIB este ultraperformantă), se conturează două probleme pentru un indicator care pare a nu crea probleme și unul pe cale de a intra în coridorul cerut.

Atenție la revenirea prețului locuințelor !

Este adevărat că în prezent ne încadrăm fără nici un fel de probleme la indicatorul referitor la evoluția prețului real al locuințelor, dată fiind perioada economică mai dificilă. Reducerea veniturilor populației și o anumită saturare a cererii ( o bună parte dintre cei care au avut posibilitatea de a cumpăra o casă a și cumpărat deja) au determinat o scădere destul de abruptă a prețurilor.

Cu o diminuare de peste 30% a prețurilor în perioada 2010 – 2011, cea mai mare din regiunea din care facem parte, s-ar părea că nu avem nici un motiv de îngrijorare. Din păcate, tocmai această variație negativă majoră ar trebui să ne dea de gîndit. Dacă rescriem datele Eurostat cu baza în 2005, observăm o diminuare de 12,7% a prețului real al locuințelor în 2011 față de 2005, înaintea boomului imobiliar.

Dată fiind evoluția veniturilor populației, ar fi de greu de crezut că prețurile nu vor reveni la acel nivel odată cu primele semne de reluare a creșterii economice. Moment în care revenirea de preț repartizată pe parcursul a doi ani ar trece de pragul de 6%, menit să aprindă un bec roșu pe tabloul de bord al dezechilibrelor macroeconomice.


Asta și în condițiile în care este puțin probabil să mai înregistrăm un nivel de peste 12% anual ( cel permis) de creștere a costului unitar cu forța de muncă. Doar dacă nu va trebui să majorăm taxele ( contrar declarațiilor oficiale) pentru a plăti venitul minim garantat ce va fi majorat cu 13% (!?) în două tranșe sau pentru a susține o nouă majorare a pensiilor.

Deficitul de cont curent – pe drumul bun, dar atenție la colegele de bloc estic

Media deficitului de cont curent pe perioada de trei ani 2010 – 2012 este de -5% din PIB. Adică ne aflăm încă în afara coridorului permis pe tabloul de bord (între -4% și +6% din PIB). Deși am reușit anul trecut să coborâm punctual la -3,9%, valoare aflată în interiorul țintei și care va trebui susținută de evoluțiile viitoare.

Dată fiind evoluția destul de bună la început de an ( excedent ușor la două luni și un rezultat mai slab în martie pe comerțul cu bunuri și servicii), avem șanse apreciabile de a ne încadra în -3,5% din PIB, valoare ce ar înlocui-o pe cea de 6,7% din 2010 și ne-ar permite încadrarea la limită ( și râmîne de văzut cât de durabilă) în cerințele de echilibru macroeconomic impuse de UE.

Dacă ne uităm în structură la principalele componente care dau rezultatul de deficit al contului curent, se observă că România are cel mai mare deficit comercial din regiune, cu excepția Bulgariei și cel mai mic excedent pe segmentul de servicii, alături de Slovacia. Cele trei țări deja exportatoare nete de bunuri, Cehia, Slovacia și Ungaria, au excedente destul de consistente tocmai cu România, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit în privința poziționării noastre ca piață de desfacere.


De altfel, cu Ungaria avem cel mai mare deficit în relațiile bilaterale, mult peste deficitele marcate cu oricare altă țară, urmare a unui grad de acoperire a importurilor cu exporturi mai mic de 50%. Aproape jumătate din deficitul de cont curent al României (peste 11 miliarde lei sau 1,9% din PIB) rezultă în urma schimburilor cu vecinii UE de la vest.

Zona critică pentru schimburile externe este cea constituită din produsele chimice, combustibili și produse conexe, al cărei deficit îl depășește pe cel total înregistrat, în pofida unei tradiții industriale construite cu greu. De asemeni, tot bizar din punct de vedere al potențialului și tot cu trimitere la importurile din Ungaria, trebuie semnalat deficitul din schimburile externe pe zona de produse alimentare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: