Două bănci chineze de stat au decis să limiteze finanțarea pentru achiziționarea de materii prime din Rusia, de teama sancțiunilor occidentale impuse în urma invaziei Ucrainei, potrivit Bloomberg.
China și Rusia și-au întărit legăturile comerciale şi diplomatice considerabil de la anexarea Crimeei de către Moscova în 2014 și de la sancțiunile occidentale ulterioare.
Pentru a-și putes suţine ritmul de creştere economică, gigantul asiatic și-a crescut, de asemenea, achizițiile de mărfuri rusești. Aproximativ 30% din petrolul și gazele rusești sunt vândute în prezent Chinei.
Decizia luată de ICBC și Bank of China a survenit pe fondul temerilor că permiterea finanțării ar putea fi percepută drept o susţinere a deciziei Moscovei de atacare a Ucrainei şi s-ar putea solda cu sancțiuni din partea Statelor Unite și a aliaților săi, potrivit unor surse citate de agenţia americană.
Decizia de limitare a finanţării ar putea fi temporară.
ICBC este cea mai mare bancă din lume după active, în timp ce Bank of China este cea mai mare bancă comercială din China din perspectiva tranzacţiilor valutare.
„China merge pe o frânghie diplomatică în privința conflictului din Ucraina”, scrie publicaţia, precizând că nu vrea să se opună direct aliatului său Rusia, dar nici să rişte un conflict cu puterile Occidentale.
În timpul unei vizite la Beijing cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă, Putin a semnat acorduri importante cu omologul său chinez Xi Jinping. Cele două țări au convenit în special să își consolideze cooperarea în sectorul financiar și în furnizarea de gaze.
China s-a abținut vineri să voteze rezoluția Națiunilor Unite prin care condamna „agresiunea” Rusiei împotriva Ucrainei și cerea retragerea imediată a trupelor sale, pe care Rusia a pus veto.