sâmbătă

13 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

24 februarie, 2022

(Textul de mai jos reprezintă fragmente din analiza preluată din nr. 87 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare – număr care tratează dependența brutală a UE de adversarii săi sistemici Rusia și China. Un link la titlurile și autorii acestui număr din CRONICI – AICI
Redacția)

***

În 1935, prin piesa de teatru a lui Jean Giraudoux, al cărui nume a dat titlul acestui articol, autorul încerca, pe de o parte, să descifreze cauzele viitorului Război Mondial, pe de alta, să lanseze un avertisment. Punând în evidență cinismul politicienilor și dexteritatea cu care aceștia manipulează simbolurile și miturile, dar și noțiunea de drept, Giraudoux se temea de conjuncția a „două prostii, cea a oamenilor și cea a elementelor”.


Piesa începe atât de sugestiv, încât nu pot să nu citez primele rânduri:

„ANDROMACA: Război cu Troia nu se face, Casandra! CASANDRA: Punem prinsoare, Andromaca? ANDROMACA: Trimisul grecilor are dreptate. O să-1 primim bine. O să i-o înfășurăm frumușel pe Elena și-o să i-o dăm îndărăt. CASANDRA: O să-1 primim mojicește. N-o să i-o dăm pe Elena. Și război cu Troia se va face”.

Și știm și noi, cum știa și Giraudoux, că război cu Troia s-a făcut! Va mai fi încă o dată astfel?

Va provoca Vladimir Putin un război? Dar, de fapt, de ce o persoană rațională ar putea dori un război? Poate, pentru că războiul nu ar fi decât „continuarea politicii prin alte mijloace”, așa cum explica Clausewitz? Dar care politică? Căci tot Clausewitz spunea, câteva pagini mai încolo, că „războiul este un act violent pentru a sili adversarul să ne îndeplinească voința”. Și, oricum, Clausewitz era militar și încerca să-și justifice meseria.

Cartea militară


De fapt, de multe ori, sub aparenta raționalitate a deciziei de a porni un război se ascund enorm de multe prejudecați cu și mai multă iraționalitate. Din această perspectivă, intenția lui Putin de a juca cartea militară în relația sa cu Occidentul poate fi examinată din două ipostaze: sau este un joc rațional prin care Vladimir Putin încearcă să slăbească și să forțeze Occidentul să-i accepte condițiile, sau, din contră, a pierdut contactul cu realitatea și – după 23 de ani de putere dictatorială și la vârsta de 70 de ani – se crede predestinat, și vede în război oportunitatea de a se cufunda în Istorie.

Cele două ipoteze pot avea elemente corelative: altfel spus, alături de exprimarea rațională a unor obiective politice, poate coexista și o parte irațională, dar și iraționalitatea poate fi camuflată în raționalitate etatică și acțiune birocratică care să-i dea o aparență rațională.

În lucrarea sa capitală, „Originile celui de-al Doilea Război Mondial”, apărută în 1961 și tradusă în românește în 1999, A.J.P. Taylor își propunea, încă din primele pagini, să investigheze problema responsabilității declanșării celui de-al Doilea Război Mondial. Și, credea Taylor, rezolvarea dilemei depinde de răspunsul al întrebarea „Și-a propus Hitler în mod deliberat să pornească un război?”.

Tot așa cum astăzi întrebarea este dacă Vladimir Putin urmărește în mod deliberat să provoace război. În cazul lui Hitler – și nu degeaba facem apel la acest exemplu, căci în contextul crizei ucrainene din 2022 se vorbește despre reductio ad hitlerum –, Taylor considera că „e mai puțin probabil că el și-a propus războiul, decât că se aștepta ca acesta să se întâmple, asta în cazul când n-ar fi reușit să-l evite printr-un truc ingenios, așa cum evitase războiul civil în Germania.

Cei care au intenții nocive le atribuie cu ușurință altora, iar Hitler s-a așteptat ca alții să facă exact ceea ce ar fi făcut el în locul lor”. Pentru Hitler atunci, ca pentru Putin astăzi, Anglia și Franța erau „dușmani răuvoitori”, iar America lui Roosevelt urmărea să ruineze Europa. Dar cât de sigur este să judecăm intențiile politice după planurile militare?

(………………………………………………………………….)

O investigarea a stării de spirit a leadershipului

Pentru a înțelege contextul care a condus la acest impas este necesară o investigare a stării de spirit a leadershipului, dar și a societății ruse contemporane.

Personalizarea puterii în jurul lui Vladimir Putin în Rusia a presupus un proces în care instituțiile economice „extractive” pe care le moștenea de la Boris Elțîn, care se îndeletniceau doar cu extragerea resurse naturale în beneficiul camarilei aflate în jurul „Țarului”, să treacă sub controlul său.

Dar cum instituțiile economice extractive nu pot exista în vid, ele având nevoie de sprijinul instituțiilor politice extractive, Putin a transformat protejarea lor în instrumentul său de dominație. În consecință, instituțiile politice din Rusia au devenit în epoca Putin, în mai mare măsură decât în epoca Elțîn, extrem de extractive.

Același proces a avut loc și în Ungaria, și în Turcia, dar nu și în China. Chiar dacă și în China există o tendință de personalizare a puterii, aceasta nu a reușit încă să destructureze Partidul Comunist, care poate oricând asigura succesiunea la putere, ceea ce nu se poate întâmpla în niciunul dintre cele trei cazuri evocate mai sus. Deci Putin nu are un moștenitor, iar regimul său nu e instituționalizat, deci riscul destructurării este la fel de mare ca atunci când Putin a preluat puterea. De aceea, pentru a atenua criza, este nevoie de propagandă.

(Citiți și: ””Europa în cleștele dintre Rusia și China”: Au apărut CRONICILE Nr. 87. Titlurile și autorii”)

Așa cum URSS preluase de la Rusia țaristă un întreg sistem de propagandă care viza controlul societății, tot astfel în Rusia lui Vladimir Putin aparatul de propagandă al guvernului nu se limitează la sfera politică. În Rusia țaristă, Protocoalele înțelepților Sionului, elaborate în laboratoarele Ohranei și publicate pentru prima dată în 1903, prezentau o așa-zisă strategie de control al lumii elaborată de evrei și francmasoni.

Astăzi, pe rețele sociale – progresul tehnologic a modificat și amplificat mijloacele de propagandă – teoriile conspirației proliferează. Deja Protocoalele, odată ce au fost traduse în mai multe limbi, deveniseră un bestseller pe care prea puțini îl considerau (mai sunt și astăzi destui dintre aceștia) ficțiune.

(…………………………………………………………………….)

Puțin contează că Portocalele se inspirau copios dintr-un pamflet al lui Maurice Joly din 1864, Dialogul din Infern dintre Machiavelli și Montesquieu (Dialogue aux enfers entre Machiavel & Montesquieu), care descria un plan fictiv de dominare a lumii de către Napoleon al III-lea; pentru cei de la începutul secolului trecut, ideea unei conspirații era perfect corelată cu antisemitismul generalizat, disimulat sub forma naționalismului. Ideea că în urma unor întâlniri secrete se elaborau planuri care presupuneau utilizarea violenței, a războiului sau a revoluțiilor pentru a impune industrializarea și capitalismul aduse de evrei este și astăzi – doar cu ele puțin modificate – folosită cu destul de mult succes. Iar în Rusia lui Putin aceasta este canavaua pe care se țese neo-naționalismul ortodoxist rusesc.

Rescrierea istoriei

Pentru a-și atinge obiectivele propagandistice, regimul Putin a pus în lucru o rescriere a istoriei țării, ceea ce a dus la criza raționalității și la marginalizarea intelectualității și comunității științifice rusești. Această criză nu este rezultatul unei generații spontanee, ci a unei evoluții care își are originile în frământările societății sovietice de la sfârșitul anilor ’80. Dispariția cenzurii a deschis calea dezvăluirii secretelor regimului sovietic. Or, în aceste circumstanțe – asemănătoare celor de la noi din anii ’90 –, ideea că „adevărul” fusese ascuns vreme de decenii cu complicitatea oamenilor de știință și a intelectualilor îi făcea pe aceștia să fie priviți cu neîncredere. Pe această neîncredere s-a construit o cultură subversivă care se împărtășește din fundamentalism religios în mai mare măsură decât din știință. Rescrierea istoriei și renașterea naționalismului ortodoxist au creat condiții pentru o manipulare societală structurată.

(……………………………………………………………….)

După ce două decenii de la prăbușirea URSS procesiunile în cinstea victoriei din 1945 erau aproape inexistente, acestea au redevenit, în doar câțiva ani, principala sărbătoare în Rusia.

De fapt, fervoarea populară a reluării cultului „Marelui Război de Apărare a Patriei” este partea vizibilă a unui fenomen care, folosind moștenirea istorică, permite prezentarea simbolică a viziunii politice și geopolitice a lui Vladimir Putin. În acest sens, așa-numita „tradiție mesianică” a poporului rus pare să dea coerență unei istorii tulburi. Or, revoluția bolșevică înlocuise un mesianism cu altul, dar Rusia rămânea în continuare principala unealtă a Istoriei. Invazia germană din iulie 1941 a permis apropierea lui Stalin de Biserica Ortodoxă și utilizarea selectivă a simbolurilor Rusiei imperiale pentru a mobiliza populația, marcând un punct de cotitură naționalist în tehnicile propagandei.

Așa că „Marele Război de Apărare a Patriei” a permis apoi sovieticilor să se prezinte ca eliberatori împotriva Răului absolut întruchipat de nazism, extinzându-și în același timp considerabil sfera de influență geopolitică. Acest sentiment a influențat profund conștiința populației sovietice, dar mai ales a populației ruse, în deceniile care au urmat epocii staliniste, menținând în același timp neîncrederea în raport cu un Occident nerecunoscător și arogant.
În acest context, prăbușirea URSS a fost privită de o mare parte a populației ruse ca o tragedie istorică, dificultățile economice și sociale datorate tranziției abrupte spre capitalism facilitând revenirea vechilor mituri conspiraționiste.

23 de ani de regim autoritar

În fruntea acestei tendințe s-a plasat Vladimir Putin, care crede că este sortit să scoată Rusia din impasul istoric în care a ajuns din cauza trădării elitelor și să-i redea primul loc în lume. După 23 de ani de regim autoritar, Putin pare să fie convins de rolul său istoric și vrea să recupereze cât mai repede o poziție pe care dezvoltarea economică a Rusiei nu o poate susține.

Într-un articol accesibil pe site-ul președinției ruse, din 12 iulie 2021, Vladimir Putin se oprea asupra relațiilor ruso-ucrainene și afirma că „rușii și ucrainenii sunt un singur popor – un singur întreg”.

(…………………………………………………………………)

Rusia lui Putin pare să se îndrepte către un Trecut iluzoriu, în speranța recuperării unei poziții pe care, de fapt, Rusia nu a avut-o niciodată.

Într-o asemenea perspectivă, un război cu Ucraina – de fapt, pentru Putin și naționaliștii ruși, o recuperare a Ucrainei de către Rusia – ar fi cât se poate de firesc. Cât mai pot conta argumentele raționale într-o astfel de situație?

***

Textul integral poate fi citit în numărul 87 al CRONICILOR (Un LINK-AICI)

***

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state  tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: