Direcţia generală de analiză macroeconomică şi politici financiare din Ministerul Finanțelor a întreprins un studiu privind sistemele de impozitare din Uniunea Europeană. Studiul, făcut public, vine cu date care nu sprijină reducerea contribuțiilor de asigurări sociale, reducere care ne-ar îndepărta de situația din Franța sau Germania și ne-ar apropia de cea din Bulgaria. Pasajele încadrate de ghilimele sunt conforme cu enunțurile de site-ul MF :
”Cea mai mică pondere a impozitelor directe în total impozite la nivelul anului 2010 o are Lituania (numai 17,4%), urmată de Bulgaria (18,8%) şi Slovacia (19,1%). Toate aceste ţări au adoptat sisteme de impozitare cu cote fixe care conduc la o reducere puternică a impozitelor directe faţă de cele indirecte.” Cu 22,6%, România se situa în 2010 pe locul 8 din 27 de state, mult sub nivelurile medii de 30,4% pentru UE 27 și de 30,6% pentru EA 17 ( zona euro).
În schimb, România ocupa ”locul 3 în ceea ce priveşte ponderea impozitelor indirecte (45,2%) în total impozite, primele poziţii fiind ocupate de Ungaria (45,5%) şi Bulgaria (55,4%).” Analiza MF constată că ”sistemele de taxare din Germania şi Franţa, care pun accent pe contribuţiile de asigurări sociale, sunt la polul opus cu cele din Danemarca, Suedia şi Marea Britanie, unde ponderea contribuţiilor sociale în totalul veniturilor este redusă” – potrivit Studiului MF.
Pur și simplu, România nu poate face protecție socială la nivel european dacă nu redistribuie din veniturile celor bogați către cei săraci ( vezi cota redusă de impozit pe venit), decât dacă majorează excesiv impozitele indirecte, care afectează pe toată lumea și împiedică dezvoltarea economiei.
Fapt semnificativ, Germania este țara din UE care are cea mică pondere a impozitelor indirecte în veniturile bugetare, ceea ce spune multe despre abordarile de politică economică.
”Statele cu cea mai mare pondere a veniturilor în PIB sunt statele care se bazează pe impozitarea directă (Franța, Danemarca, Belgia, Austria, Olanda, Italia).” Or, România ere o pondere a veniturilor în PIB de 32% față de 45% media UE, ceea ce indică necesitatea majorării impozitelor directe. Nu neapărat la nivelul mediu european, dar undeva mai aproape de acesta.
”O dată cu declanşarea crizei se observă o volatilitate ridicată a ponderii veniturilor în PIB pentru ţările care au la bază impozitarea indirectă (Estonia, Bulgaria, România, Polonia).”
Or, dacă nu ne place volatilitatea ridicată, evaziunea fiscală și ponderea ridicată a economiei subterane, atunci ar cam trebui să mai limităm impozitarea indirectă, crescută în condițiile dificile ale crizei economice.
Armonizarea fiscală sugerează r(a)educerea TVA spre cota de 19% ( adică aproape exact 16% din prețul de vânzare, ceea ce duce la o adevărată cotă unică de 16%). Asta deoarece suntem pe locul trei ca pondere a încasărilor la nivelul taxelor indirecte, care descurajează consumul. consum care parcă trebuia încurajat, preferabil prin mijloace neinflaționiste ( nu mai mulți bani pentru mărfuri scumpe ci aceiași bani pentru mărfuri mai ieftine).
(Citiți și: ”Ionuț Dumitru/ Povara fiscală pe muncă în România: O abordare comparativă”)
În aceste condiții, dacă se face o trecere în revistă a uzanțelor europene, deja consemnate în studiul Direcței generale de analiză macroeconomică şi politici financiar din Ministerul Finanțelor, nu face sens diminuarea cotei de asigurări sociale, aflată exact la mijlocul scalei europene în materie. Adică locul 14 din cele 27 state membre în 2010 și plasată foarte echilibrat (cu 32,2% din încasările bugetare) între mediile de 31,1% pentru UE 27 și 33,1% pentru EA 17 (zona euro).
Practic, în prezent ne situăm în top la cele mai mari impozite indirecte, suntem la mijloc cu contribuțiile sociale și spre coada clasamententului la impozite directe. Nu prea mai avem spațiu pentru majorarea impozitelor indirecte ( în principal TVA și accize) iar creșterea impozitelor directe ar însemna o întreprindere foarte riscantă în plan politic ( aici e o discuție mai largă asupra căreia vom reveni).
(Citiți și: ”Taxarea muncii în România și fiscalitatea pe 1 euro/net în Europa. Dilema reducerii CAS la angajator”)
Dacă avem și o cotă redusă de venituri bugetare raportat la PIB, nu avem cum să reducem CAS din două motive :
Primul motiv ține de volum: ar scădea și mai mult încasările totale raportate la PIB.
Al doilea motiv ține de structură: s-ar debalansa și mai mult structura pe tipuri de venituri la buget, dinspre uzanțele europene spre cele de la sud de Dunăre. Unde, oricum, se colectează mai eficient taxele decât la noi.
Singura motivație economică în acest moment a reducerii oricărei cote de impozitare din prezent este creșterea gradului de conformare din partea contribuabililor, odată cu colectarea și controlul mai eficient din partea autorităților abilitate.
Din păcate, economia subterană a ajuns un adevărat modus vivendi pentru cei care nu pot supraviețui unei concurențe corecte și portiță de finanțare electorală.
De aceea, ordinea corectă este majorarea confirmată solid a gradului de colectare în prealabil și abia apoi reducerea taxelor, nu reducerea taxelor în speranța creșterii (nu marginale, ci consistente) gradului de încasare.
Urmărește-ne pe Google News
