Guvernul a aprobat în ședința din această săptămână Programul legislativ pentru anul 2016 – o premieră în activitatea tuturor guvernelor României postrevoluționare, cabinetul Cioloș fiind primul care își prezintă intențiile în domeniul modificării legislației.
Pe lista celor 133 de acte normative anunțate ca intenție se regăsesc propuneri necesare și așteptate (la Ministerul Dezvoltării, la Ministerul Economiei sau la Finanțe), însă și simple formalități, bifate de exemplu la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul.
Dintre cei 21 de membri ai Cabinetului, doi – ministrul pentru Consultare Publică și cel pentru Relația cu Românii cu Pretutindeni- nu au nicio inițiativă propusă spre adoptare. În listă se regăsesc însă propuneri formulate de două instituții din subodinea Guvernului – SGG și Consiliul Concurenței.
Cele mai multe proiecte legislative – câte 17 fiecare – vin de la ministerele Economiei și Finanțelor. Cele mai puține- câte 1 fiecare- sunt propuse de Agricultură și Fonduri Europene.
Documentul s-a aflat inițial pe ordinea de zi a ședinței din 10 februarie, însă a fost retras pentru completări.
În cele ce urmează, cele mai importante modificări legislative ale anului 2016 și termenele până la care acestea vor fi adoptate.
Ministerul Dezvoltării – prima prioritate, noua lege pentru Cadastru
Proiecte importante sunt asumate de vicepremierul Vasile Dîncu:
- Proiectul de lege privind Sistemul integrat de cadastru și Carte Funciară, cu termen de prezentare în guvern în luna martie. O lege așteptată, care ar pune capăt teoretic haosului generalizat în materia proprietății și care va produce efecte benefice în economie. Proiectul urmează să instituie răspunderea statului pentru activitatea de cadastru, criterii de demarcare între răspunderea autorității naționale competente și terții profesioniști implicați în această activitate și o detaliere a contravențiilor și sancțiunilor
- Modificarea legii privind finanțele publice locale, cu termen de prezentare în guvern aprilie 2016. Ministerul promite ”îmbunătățirea sistemului de echilibrare a bugetelor locale (transferul de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de stat către unităţile administrativ-teritoriale în vederea asigurării fondurilor necesare furnizării de servicii publice)”
- Stratregia de dezvoltare teritorială a României, termen aprilie 2016. Strategia va stabili viziunea de dezvoltare asupra teritoriului naţional pentru orizontul de timp 2035, cu acţiuni şi proiecte strategice cu relevanţă pentru corectarea dezechilibrelor de la nivelul teritoriului sau valorificarea avantajelor competitive generate de teritoriul naţional.
Ministerul Dezvoltării propune un pachet de 13 proiecte de acte normative, pe listă mai figurând: o lege privind regenerarea urbană, un cod administrativ al României (ambele pentru septembrie), înființarea Institutului Național pentru Administrație și planul de amenajare a teritoriului (iulie 2016).
Cu relevanță pentru activitatea acestui minister, însă propus de Ministerul Administrației și Internelor este proiectul de modificare și completare a Legii privind prefectul și instituția prefectului. Anunțat pentru martie 2016, actul normativ își propune să ”definească mai clar rolul și locul instituției prefectului, prefectului și subprefectului, în contextul reformei administrative”.
Ministerul Economiei și o lege a contractelor de credit
Vicepremierul Borc propune 17 proiecte de acte normative. Cele mai importante:
- Proiect de Lege privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile– termen martie 2016. E vorba de o transpunere în legislația națională a Directivei europene 17/2014. Scopul declarat: Necesitatea unui act normativ care să stabilească un echilibru între drepturile și obligațiile consumatorilor, persoane fizice, și creditorilor și care să prevadă un cadru comun pentru contractele de credit garantate prin ipotecă și/sau destinate achziționării de către consumatori a bunurilor imobile, inclusiv obligația de a se efectua o evaluare a bonității înainte de acordarea unui credit, precum şi referitor la anumite cerințe prudențiale și de supraveghere, inclusiv pentru înființarea şi supravegherea intermediarilor de credite, a entităților de recuperare creanțe și a dezvltatorilor imobiliari în cazul în care aceștia din urmă oferă credite.
- Proiect de Lege privind administrarea si valorificarea participațiilor statului– termen martie 2016. O legislaţie coerentă şi unitară pentru derularea de către toate instituţiile publice implicate a activităţii de administrare, restructurare, reorganizare, atragere de investiţii şi valorificare de acţiuni, la operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestora.
Alte proiecte importante: o lege a turismului (în mai 2016) și modificări legislative ale sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, ale reformei în domeniile proprietăţii şi justiţiei, ale prevenirii incapacităţii de plată și privind protecția desenelor și modelelor.
MapN trece la Președinție numirea șefului Direcției de Informații
Ministerul Apărării propune un pachet de 5 legi care vizează organizarea și funcționarea instituției, o lege a statutului cadrelor militare, o lege privind pregătirea populației pentru apărare și o reglementare a stării de mobilizare.
MapN propune și scoaterea din competența guvernamentală a numirii șefului Direcției de informații a Armatei, cu trecerea acesteia la șeful statului.
Ministerul Finanțelor, noi modificări la legile fiscalității
Ministerul Finanțelor își prezintă intențiile de modificare a Codurilor Fiscal (în materia TVA) și de Procedură fiscală. Suplimentar:
- Proiect de Lege privind combaterea evaziunii fiscale, pentru iunie 2016. Proiectul de act normativ are drept scop crearea cadrului juridic unitar care să incrimineze faptele de evaziune fiscală şi cele de fraudă fiscală. Cumva în aceeași sferă intră și ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Insulei Man privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal
- Proiect de Lege privind impozitarea sectorului petrolier şi minier – aprilie 2016. Proiectul de act normativ are drept scop crearea unui sistem fiscal în sectorul minier și petrolier transparent, stabil, predictibil, simplu și eficient din punct de vedere economic.
- Proiect de Lege privind funcționarea Băncii de Dezvoltare a României – EximBank S.A. (septembrie 2016)
Ministerul Transporturilor – Master Planul devine lege în aprilie
Prima prioritate legislativă a ministrului Dan Costescu este aprobarea Proiect de Lege privind Master Planul General de Transport al României – termen, aprilie 2016
În lista de propuneri se mai află:
- Modificarea Codului aerian civil. Proiectul urmăreşte ”crearea un act normativ integrat civil – militar suficient de flexibil pentru a permite aplicarea sau, după caz, implementarea în România a reglementărilor europene, prezente și viitoare, din domeniul aviației. ”
- Modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România
Alte propuneri importante venite de la ministere:
Ministerul Culturii propune o lege a sponsorizării și mecenatului, care ” să contribuie în mod real şi eficient la dezvoltarea sectorului cultural ”.
Ministerul Justiției propune un Proiect de Lege pentru reformarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) și completarea legii privind executorii judecătorești.
Ministerul Comunicațiilor apreciază că va finaliza în iunie Proiectul de Lege privind securitatea cibernetică a României
Prioritate legislativă a Ministerului Sănătății: Proiect de lege privind răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale
SGG propune un Proiect de Lege privind modificarea și completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România
Consiliul Concurenței va promova, în iunie, un Proiect de Lege privind acţiunile în despăgubire pentru prejudicii cauzate ca urmare a încălcării dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă