25 februarie, 2014

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au efectuat percheziţii în 5 locaţii situate pe raza judeţului Arad, printre care şi două cabinete notariale, ridicând documente în legătură cu hotărâri ale instanţelor ce privesc retrocedarea unei suprafeţe de peste 8.000 ha teren.

Cercetările sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, cu un prejudiciu estimat de peste 20.971.503 euro şi 296.942 lei, anunţă DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea SRI şi din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul IPJ Arad – Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Scurtă istorie a locurilor şi a procesului de retrocedare


Dosarul vizează retrocedarea către familia Colţeu a 8.742 de hectare de teren, practic întreaga localitate Nadăş, din judeţul Arad.

Familia Colţeu a câştigat dreptul de moştenire la Judecătoria Făgăraş într-un singur termen de judecată, în martie 2006.

Istoria locurilor şi a procesului au fost explicate în presa locală:

În secolul XIX, terenurile din zonă au aparţinut familiei de latifundiari maghiari Iosif şi Helena Grosz.


Iosif şi Helena Grosz nu au avut copii şi au hotărât, în 1923, să lase proprietăţile, după deces, unui număr de 18 apropiaţi şi rude. Nimeni din această listă nu a cerut vreodată moştenirea.

Asta până în 2003, când apare, la cinci decenii de la decesul soţilor Grosz, un nou testament al familiei de latifundiari, autentificat de notarul Adrian Vlai, prin care averea ajunge la soţii Colţeu, printr-un complicat raţionament bazat pe în mare parte pe supoziţii.

Notarul îi oferă arădencei Ecaterina Mairovitz (moartă în 2004, la 93 de ani) un certificat de moştenitor al familiei Grosz. Aceasta ar fi urmaşa Sarei Weisz, o presupusă soră a Helenei Grosz. În acest document se precizează că Helena Grosz avea numele de domnişoară Johana Weisz, deşi în acte prenumele său era Helena şi nu Johana, şi că era soră cu Sara Weisz.

Mihai şi Viorica Colţeu, tot din Arad, au avut grijă de bătrâna Ecaterina Mairovitz odată cu începerea procedurilor de retrocedare din 2003 şi au primit de la aceasta drepturile asupra moştenirii.

Fiica soţilor Colţeu, Simona Ilieş, este administratorul Ocolului Silvic Privat Nadăş – înfiinţat imediat după decizia de retrocedare din 2006. La sfârşitul anului 2012, familia Colţeu s-a prezentat cu executor pentru a-i evacua pe săteni, dar aceştia au protestat şi demersul nu a fost finalizat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: