Gazele naturale vor fi mai scumpe iarna viitoare din cauza scumpirii petrolului din ultima perioadă, potrivit estimării directorului departamentului de comercializare energie din cadrul Romgaz (SNG), Vasile Ciolpan.
„Aşa cum se văd cotaţiile petroliere astăzi, şi gazul va fi mai scump la iarnă. Structura gazelor pe care le vom utiliza la iarnă este formată din gazele din producţia curentă, plus gazele din depozite, plus importuri pentru vârfurile de consum”, a declarat Vasile Ciolpan, citat de Agerpres.
Directorul de la Romgaz a mai estimat că mai este nevoie de de importuri, deşi programul de stocare a gazelor în depozitele subterane se va realiza în următoarele trei luni.
„Simpla realizare a obligaţiei de înmagazinare s-ar putea să nu fie suficientă pentru vârfurile de consum care apar în fiecare iarnă, mai este necesară şi o cantitate care tradiţional se achiziţionează din import”, a spus oficialul Romgaz.
Romgaz deţine depozite cu o capacitate de 3 miliarde de metri cubi de gaze, din care se utilizează 2,2 – 2,4 miliarde, în funcţie de prognozele de consum pentru iarnă.
Pe de altă parte, „există un risc mare ca preţul de producţie internă plus tariful de înmagazinare să ajungă la nivelul preţului de import”, declara la finele lunii mai, Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, unul dintre cei doi mari distribuitori din România, citat de Agerpres.
Celălalt mare distribuitor, Engie, a scumpit deja cu 10% de la 1 aprilie, gazele pentru consumatorii casnici, potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
În România, preţul gazelor de import este legat de cotaţiile ţiţeiului, care au crescut foarte mult în ultima perioadă, astfel că ne aşteptăm ca preţul pentru iarnă să crească semnificativ, asta este clar. Importul de gaze va avea un impact şi în preţul final”, a spus Frank Hajdinjak.
Iarna trecută preţul gazelor de import a fost cu 20% mai mare decât în iarna anterioară, ca urmare a creşterii cotaţiilor petroliere, potrivit oficialului citat.
Singurul care susţine că preţul gazelor nu va creştere la iarnă este chiar ministrul Energiei, Anton Anton.
„Nu-i adevărat”, a răspuns Anton Anton, întrebat de jurnalişti care este strategia României de a proteja consumatorii vulnerabili de creşterea preţului gazelor, aşteptată pentru următoarele luni.
Ministrul Energie a refuzat să-şi argumenteze opinia, potrivit Agerpres.