sâmbătă

20 aprilie, 2024

19 iulie, 2022

Deținerile Chinei de titluri de stat SUA au scăzut sub 1.000 de miliarde de dolari, pentru prima dată în ultimii 12 ani. Este rezultatul tendinței de diversificare a portofoliului de active străine al Chinei, dar și efectul creșterii dobânzilor, care a făcut ca obligațiunile suverane americane să piardă din atractivitate.

China și-a redus deținerile de datorie americană pentru a șasea lună consecutiv, până la 980,8 miliarde de dolari, în mai, de la 1.003 miliarde de dolari în aprilie, potrivit datelor Departamentului de Trezorerie citate de Reuters.

Japonia este acum principalul deținător al datoriilor SUA – spune CNBC, cu titluri în valoare de 1.212 miliarde de dolari, chiar dacă și ea a vândut, dar mult mai puțin. Vânzările însoțesc campania băncii centrale americane de creștere a dobânzilor în lupta cu inflația record. Când dobânzile cresc, prețul titlurilor scade, ceea ce înseamnă pierdere de capital pentru investitori. 


Banca centrală a SUA, Federal Reserve, a crescut ratele dobânzilor cu 50 de puncte de bază (sutimi de procent) în mai și cu 75 de puncte în iunie,  pentru a îmblânzi inflația, al cărei ritm de creștere este cel mai rapid din 1981 încoace.

Investitorii mizează pe încă o creștere de dobândă cu 75 de puncte de bază.

Totalul deținerilor străine de bonduri americane a scăzut până la 7.421 miliarde de dolari în mai, cel mai mic din mai 2021 încoace.

Totuși, ritmul vânzărilor încetinește, remarcă analiștii citați de Reuters. Și intrările nete de capital în piață au fost pozitive în mai (99,84 miliarde de dolari), cele mai mari din martie 2021 încoace.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: