duminică

14 iulie, 2024

14 decembrie, 2022

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Iaşi fac miercuri 24 de percheziţii la locuinţele şi imobilele deţinute de mai multe persoane, dar şi la sediile unor instituţii publice, într-un dosar de abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, spălare de bani şi fals.

Primarul Mihai Chirica a fost dus la audieri, în urma descinderilor. La audieri au fost duşi miercuri dimineaţă și alți angajaţi din primărie, între care trei şefe ale Serviciului Juridic.

Acţiunile vizează autorizarea executării unor lucrări de construcţii, pentru care suspecţii s-ar fi folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală, anunță News.ro.


Ancheta ar viza modul în care primăria a eliberat mai multe documente pentru deschiderea unui restaurant pe clădirea Halei Centrale. În anul 2016, Primăria Iaşi a respins proiectul, dar un an mai târziu a fost de acord cu autorizarea restaurantului.

Ziarul de Iaşi a scris la începutul acestui an că DIICOT a cerut documente de la Primărie în acest caz.

Mihai Chirica, cercetat în alte două dosare

În aprilie 2021, Mihai Chirica a fost inculpat de DIICOT într-un dosar vizând o afacere cu un teren din centrul orașului.

Primarul Chirica este acuzat de omisiunea sesizării organelor judiciare, anchetatorii având indicii că primarul ar fi știut că un teren situat în zona Sărărie din municipiu face obiectul unor tranzacţii dubioase.

În februarie 2022, Mihai Chirica a fost plasat de DNA sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru fals intelectual în formă continuată și instigare la uzurparea funcției. În același dosar este urmărit penal și fostul viceprimar Gabriel Harabagiu.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: