Deschiderea unei firme în Anglia nu este deloc o procedură complicată. Iată ce trebuie să știți dacă doriți să înființați o întreprindere în Marea Britanie.
Investitorii străini sunt atrași și de fiscalitatea redusă (cota maximă a impozitului pe profit pentru companii este de 28%) și de deschiderea pentru activităţi de antreprenoriat (Organizaţia pentru Dezvoltare şi Colaborare Economică plasează Marea Britanie între primele 5 economii mondiale ce încurajează comerţul şi investiţiile), conform gov.uk. Totodată, Regatul Unit este un lider mondial în furnizarea de tehnologii inovative.
Biroul de Promovare Comercial-Economică Londra din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a alcătuit un „Îndrumar de afaceri” pentru românii interesați să lucreze sau să înceapă un business în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Deschiderea unei firme în Anglia se poate face online
1. O companie se poate înființa în Marea Britanie (detalii aici) într-unul dintre cele 3 moduri de mai jos:
A. folosind portalul online gov.uk;
B. folosind un agent autorizat;
C. completând și trimițând actele și formularele necesare prin poștă la Companies House – autoritatea responsabilă pentru înregistrarea companiilor.
2. Serviciul online poate fi folosit pentru înființarea oricărei companii private. Folosind formularul online vă înregistrați în același timp atât la Companies House, cât și pentru plata taxelor (Corporation Tax).
La deschiderea unei firme în Anglia trebuie furnizate următoarele informații:
3. Numele companiei. Acesta nu trebuie să conțină cuvinte nepotrivite, care discriminează sau sunt ofensatoare, și nici cuvinte care pot crea disconfort anumitor persoane.
De asemenea, denumirea companiei nu trebuie să coincidă cu denumirea altei companii deja înscrise în Registrul Comerțului. Pentru a verifica dacă numele unei companii este disponibil, se poate accesa site-ul pus la dispozitie de autoritățile din Regatul Unit la această adresă.
Un director trebuie să aibă cel puțin 16 ani
4. Adresa firmei. În ceeea ce privește adresa, fiecare companie trebuie să aibă sediul pe teritoriul Regatului Unit. Orice companie trebuie să dețină o adresă fizică care poate fi folosită în vederea corespondenței cu autoritățile. Nu se acceptă ca adresa unei companii să fie o căsuță poștală, fără o locație fizică.
5. Datele persoanelor din conducere (director, secretar) trebuie furnizate la deschiderea unei firme în Anglia. Pentru a înregistra o firmă privată este necesar minimum un director, care trebuie să aibă vârsta peste 16 ani. Poziția de secretar nu trebuie ocupată în mod obligatoriu.
6. Informatiile care trebuie furnizate pentru fiecare persoană din conducerea firmei includ:
a) numele complet
b) adresa de reședință (aceasta nu va fi făcută publică)
c) adresa de serviciu
d) țara de reședință
e) naționalitatea
f) ocupația
g) data nașterii trebuie menționată și ea la deschiderea unei firme în Anglia
h) orice alt nume folosit anterior și care a fost folosit în scopuri de afaceri în ultimii 20 de ani
i) informații privind „consimțământul de a acționa”. În locul semnăturii este necesar să prezentați 3 tipuri de informații din următoarele categorii: locul nașterii, ultimele trei cifre ale numărului de telefon, ultimele 3 cifre din National Insurance Number, ultimele 3 cifre din seria pașaportului, numele mamei înainte de căsătorie, culoarea ochilor, prenumele tatălui.
j) Personalul din conducerea unei companii poate fi alcătuit și din persoane juridice (alte firme). În acest caz va trebui să furnizați numele firmei sau al companiei respective, adresa la care este înregistrată, detalii despre forma juridică a companiei, unde este înregistrată și numărul de înregistrare.
12 lire pentru deschiderea unei firme în Anglia folosind portalul online
7. Date privind capitalul social precum și datele acționarilor. Va trebui să furnizați numele și adresa fiecărui acționar inițial (semnatar), numărul și clasa acțiunilor, costul fiecărei acțiuni, valoarea nominală a acțiunilor, moneda (valuta) și totalurile (acestea se referă la numărul total de acțiuni și valoarea nominală totală). Va mai trebui să furnizați și indicații privind drepturile aferente acțiunilor, detalii despre modul de votare, distribuția acțiunilor, dividende, orice drepturi de rambursare aferente acțiunilor.
8. Plata pentru deschiderea unei firme în Anglia folosind portalul online este de 12 lire sterline. Aceasta se poate face online cu card de credit/de debit, folosind PayPal sau completând un formular în avans (detalii aici).
Înregistrare în maximum 24 de ore
9. După ce veți trimite toate datele veți primi un certificat de înregistrare. Acesta confirmă faptul că firma există în mod oficial. De asemenea, certificatul conține numărul aferent companiei și data înființării întreprinderii.
De regulă, compania este înregistrată în maximum 24 de ore.
Agenți autorizați pentru deschiderea unei firme în Anglia
10. Agenți autorizați pot fi folosiți pentru a înregistra orice tip de companie. Ei pot furniza și consultanță de specialitate. Lista cu agenții acreditați este disponibilă aici.
11. Companiile pot fi înregistrate direct la Companies House, trimițând documentele prin poștă. Pentru companiile limitate pe acțiuni, limitate pe garanție sau companiile publice sunt necesare 3 documente.
Formularul IN01, disponibil aici;
Memorandumul de asociere (detalii aici și aici).
Articolele de asociere. Acestea conțin detalii despre modul în care compania este condusă, îndatoririle și responsabilitățile persoanelor din conducere în concordanță cu regulamentul intern.
Taxa de urgență – 100 de lire la deschiderea unei firme în Anglia
12. Documentele completate trebuie trimise, împreună cu taxele aferente, după caz la:
A. New Companies Section
Companies House Crown Way, Cardiff CF14 3UZ
B. New Companies Section
Companies House 4 Abbey Orchard Street, Westminster, London SW1P 2HT
C. New Companies Section
Companies House 4th Floor Edinburgh Quay 2, 139 Fountain bridge, Edinburgh EH3 9FF
D. New Companies Section
Companies House Belfast 2nd Floor The Linenhall, 32-38 Linenhall Street, Belfast BT2 8BG
13. Taxa standard este de 40 de lire sterline, iar documentele sunt procesate într-un interval de timp de 8-10 zile lucrătoare.
14. Taxa de urgență este de 100 de lire sterline, documentele urmând a fi procesate în aceeași zi dacă sunt primite până în ora 15:00. Pe lângă adresă, pe plic trebuie să menționați “SAME DAY SERVICE”.
Foto: Mary_R_Smith / WikiImages / pixabay.com
Vă recomandăm și:
Deschiderea unei firme în Germania. Ghid simplu în 7 pași