duminică

7 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

1 februarie, 2012

Deputații social-democraţi şi liberali nu vor mai participa la lucrările Biroului permanent, ale plenului şi ale comisiilor, însă vor participa la prima şedinţă de plen a sesiunii de primăvară în care se va alege noua conducere a Camerei Deputaţilor, a declarat liderul deputaților PSD, Mircea Duşa.

”Am anunţat şi au anunţat preşedinţii USL că, începând de astăzi, vom începe protestul nostru parlamentar împotriva faptului că Puterea înţelege să nu asculte strada şi să-şi dea demisia (…)Eu cred că ştirea cea mai importantă este că Opoziţia pleacă din Parlament şi un stat democratic şi un Parlament democratic nu pot funcţiona fără Opoziţie”, a spus Duşa.

În context, Mircea Dușa a spus că grupurile PSD şi PNL vor face nominalizări pentru funcţiile de conducere din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, pentru a-și putea îndeplini alte atribuții parlamentare decât cele de la care se vor retrage.


”Trebuie să îndeplinim acele proceduri de a avea contactul cu Parlamentul şi de a putea face contestaţii la Curtea Constituţională, de a iniţia moţiuni de cenzură şi aşa mai departe”, a spus Mircea Duşa.

Întrebat dacă deputaţii PSD şi PNL îşi vor mai primi indemnizațiile, Dușa a subliniat că se va aplica statutul deputaţilor şi senatorilor.

”Neparticiparea la şedinţă înseamnă diminuarea indemnizaţiei proporţional cu numărul de zile în care nu vom participa la şedinţele de plen şi de comisii”, a explicat deputatul.

Ce vor face deputații USL pe durata protestului:

  • Vor putea avea iniţiativă legislativă
  • Vor putea iniția moţiuni simple şi de cenzură
  • Vor putea contesta acte normative la Curtea Constituţională
  • Vor putea desfășura activitate în teritoriu, în grupuri parlamentare
  • Vor putea face declaraţii politice şi control parlamentar asupra Guvernului prin interpelări şi răspunsuri şi comisii de anchetă.


Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Multe din țările Uniunii Europene s-au angajat într-o goană nebună pentru achiziția de gaze naturale lichefiate (LNG), ca substitut al gazelor rusești, pregătindu-se pentru întreruperea livrărilor de către

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: