O delegație formată din înalți oficiali ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) se află la București pentru a discuta cu autoritățile române și comunitatea de business despre climatul investițional, metode de finanțare a companiilor de la nivel local, găsirea unor soluții pentru dezvoltarea infrastructurii și creșterea fluxurilor de investiții străine, potrivit unui comunicat transmis de BERD.
Din delegația condusă de Jurgen Rigterink, prim vicepreședinte BERD, mai fac parte Alain Pilloux, vicepreședinte BERD, precum și Mark Davis, noul director regional pentru România și Bulgaria, care își va începe mandatul la începutul lunii aprilie.
berd se numără printre cei mai importanți investitori instituționali ai României, valoarea finanțărilor acordate până în prezent ridicându-se la 8,3 miliarde de euro. Anul trecut, instituția s-a angajat să finanțeze proiecte în valoare de 400 de milioane de euro.
”Banca este pregătită să își intensifice investițiile, inclusiv prin finanțarea corporativă, parteneriate public-privat, finanțarea proiectelor de infrastructură, privatizarea întreprinderilor de stat și sprijin pentru companiile mici. Aștept cu nerăbdare discuțiile cu Guvernul referitoare la reformele privind mediul de afaceri, pentru deblocarea potențialului investițional al României”, a precizat Rigterink.
În cadrul vizitei de trei zile, oficialii berd se vor întâlni cu premierul Viorica Dăncilă, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și cu reprezentanți ai mediului de afaceri.