miercuri

24 aprilie, 2024

12 aprilie, 2012

Deficitul contului curent după primele două luni ale anului a crescut de 2,6 ori în acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Soldul negativ din schimburile de mărfuri şi servicii cu partenerii externi s-a dublat, în timp ce soldul pozitiv al transferurilor curente a pierdut o treime din nivelul înregistrat anterior.

În pofida clişeelor propagate recent, exporturile şi-au păstrat nivelul de anul trecut şi au reuşit, chiar, în pofida condiţiilor meteo nefavorabile, o uşoară creştere de 41 milioane euro. Majorarea deficitului comercial a fost cauzată integral şi exclusiv de creşterea cu circa 5% a importurilor.

De reţinut că datele privind importurile au fost recalculate pe baza noilor coeficienţi de transformare a raportărilor CIF ( valoarea la frontiera României, adică inclusiv costurile de transport şi asigurare) în raportări fob ( valoarea propriu-zisă a mărfurilor).


Bunurile apar în deficitul de cont curent la valori similare pe export şi import, respectiv FOB- FOB. Trecerea de la raportarea pentru comerţ exterior s-a făcut de la un raport CIF/FOB de 1,0834 la 1,0430 iar datele au fost reprelucrate inclusiv pentru anul 2011.

Banii trimişi din străinătate s-au diminuat pe primele două luni din 2012 cu circa 15%, în timp ce sumele trimise din România către străinătate s-au majorat cu 5%, ceea ce a diminuat soldul tradiţional pozitiv la poziţia transferuri curente cu o treime, de la 543 milioane euro la 365 milioane euro.

Evoluţiile menţionate mai sus explică creşterea semnificativă a deficitului de cont curent (DCC), în pofida unor evoluţii ceva mai bune pe partea de servicii şi pe cea de venituri. Dar problema cea mai mare nu este nivelul DCC ci gradul redus de acoperire a acestuia cu investiţii străine.


Acesta a fost de numai 38,2%, deoarece investiţiile nerezidenţilor în România au totalizat doar 253 milioane euro. Dacă participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă au fost de 410 milioane euro, ele au fost diminuate de valoarea negativă (-157 milioane euro) pe segmentul creditelor intragrup. Practic filialele din România au finaţat firmele-mamă şi nu invers.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a scăzut uşor, cu -0,1%, la aproximativ 75,5 miliarde euro, cu o reaşezare moderată dinspre termenul scurt (-340 milioane euro) spre datoria publică directă (+719 milioane euro).

Interesant este că soldul depozitelor pe termen mediu şi lung al nerezidenţilor s-a diminuat considerabil, cu peste o jumătate de miliard de euro.Serviciul datoriei pe acest segment a urcat la 774 milioane euro, apropiindu-se de cel al datoriei negarantate public ( 827 milioane euro) şi fiind de aproape două ori şi jumătate mai mare decât cel rezultat din datoria publică directă (316 milioane euro).

Per total, România şi-a achitat deja după două luni un sfert din obligaţiile financiare asumate în contul datoriilor (circa două miliarde euro din cele opt miliarde euro planificate pentru acest an).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: