Deficitul comercial al României a urcat la 22 miliarde de euro după primele opt luni ale anului, fiind cu 7,38 miliarde de euro peste cel raportat în aceeași perioadă din 2021, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
În luna august exporturile fob au însumat 7,62 miliarde de euro, în creștere cu 34,3%, în timp ce importurile au avansat cu 46,5% ajungând la 10,8 miliarde de euro.
Deficitul comercial în luna august a fost de 3,22 miliarde de euro.
Ritmul de creștere a importurilor l-a depășit pe cel al exporturilor în primele opt luni, astfel că importurile au avansat cu 31%, iar exporturile au crescut cu 25%.
Cele mai mari ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,3% la export şi 32,1% la import) şi alte produse manufacturate1) (30,3% la export şi 29,0% la import).
Prima categorie include exporturile auto, iar în cea de-a doua sunt cuprinse mărfuri manufacturate clasificate în principal după materia primă (fier, oţel, cauciuc, metal, etc.) şi articole manufacturate diverse (îmbrăcăminte şi accesorii, încălţăminte, etc.), potrivit clasificării INS.
Importurile de produse chimice – de patru ori mai mari decât exporturile
Clasificat pe principalele grupe de produse, România înregistrează excedent comercial doar la categoria băuturi și tutun.
În primele opt luni exporturile fob de băuturi și tutun s-au ridicat la 1,07 miliarde de euro, cu 12,5% mai mari decât în aceeași perioadă din 2021, în timp ce importurile CIF au fost de 701,4 milioane de euro, după un avans de aproape 29%.
Astfel, excedentul comercial după primele opt luni la categoria băuturi și tutun a fost de peste 300 de milioane de euro, din care aproape 200 de milioane reprezintă excendentul cu țările membre UE.
La categoria produse chimice și produse derivate nespecificate în altă secțiune, înregistrăm cel mai mare deficit comercial, România fiind nevoită să importe o mare cantitate de îngrășăminte chimice întrucât marii producători de la noi au fost nevoiți să-și reducă activitatea sau chiar să închidă producția din cauza prețurile ridicate la gaze.
(Citiți și: Nou șoc pentru agricultură: Importurile de îngrășăminte cresc cu 34% și se scumpesc de 3 ori)
Astfel, importurile de produse chimice în primele opt luni s-au cifrat la 12,23 miliarde de euro, în creștere cu 31% față perioadă similar a anului trecut.
Exporturile fob de produse chimice și produse derivate nespecificate în altă secțiune au fost de doar 3 miliarde de euro, după un avans de doar 19% față de primele opt luni din 2021.
Comerțul intra-comunitar, peste 70% din total
Valoarea schimburilor comerciale intra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie-august 2022 a fost de 43,53 miliarde euro la expedieri şi de 57,76 miliarde euro la introduceri, reprezentând 72,2% din total exporturi şi 70,2% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada menționață a fost de 16,75 miliarde euro la exporturi şi de 24,53 miliarde euro la importuri, reprezentând 27,8% din total exporturi şi 29,8% din total importuri.
***