9 august, 2022

Deficitul comercial a crescut cu încă 4,74 miliarde de lei, sau cu 44,3%, în semestrul 1 din 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut. Importurile au crescut mai mult decât exporturile, potrivit datelor publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS).

Exporturile (FOB, fără cheltuieli de transport și asigurări) au crescut până la 44,78 miliarde de euro, cu 23,9% peste cele din aceeași perioadă a anului 2021, iar importurile (CIF, inclusiv transportul și asigurările) au sporit până la 60,22 miliarde de euro,  cu 28,5% mai mult decât în S1 / 2021.

Deficitul lunii iunie a fost de aproape 2,69 miliarde de euro.  Faţă de luna iunie 2021, exporturile din luna iunie 2022 au crescut cu 25,9%, iar importurile au crescut cu 30,4%.


Cele mai mari ponderi în structura exporturilor şi importurilor sunt ale grupelor de produse: maşini şi echipamente de transport (42,2% la export şi 32,6% la import) şi de categoria alte produse manufacturate (31,1% la export şi 29,4% la import). 

Prima categorie include exporturile auto, iar în cea de-a doua sunt cuprinse mărfuri manufacturate clasificate în principal după materia primă (fier, oţel, cauciuc, metal, etc.) şi articole manufacturate diverse (îmbrăcăminte şi accesorii, încălţăminte, etc.), potrivit clasificării INS.

Niciun sector nu e pe plus

Exporturile de mașini și echipamente de transport, de peste 18,91 miliarde de euro au fost de 2,3 ori mai mari decât exporturile de mărfuri manufacturate clasificate în principal după materia primă (8,26 mld. euro), ceea ce nu salvează situația din acest sctor, aflat, la un moment dat, pe plus.

Dealtfel, niciun sector se se află pe excedent comercial.


Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primul semestru a fost de 32556,0 milioane euro la expedieri şi de 42639,7 milioane euro la introduceri, reprezentând 72,7% din total exporturi şi 70,8% din total importuri. 

Schimburile comerciale extra-UE27 de bunuri în primul semestru  a fost de 12226,1 milioane euro la exporturi şi de 17580,1 milioane euro la importuri, reprezentând 27,3% din total exporturi şi 29,2% din total importuri.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: