11 ianuarie, 2021

Deficitul balanței comerciale a ajuns la 16,43 miliarde euro după primele 11 luni ale anului (circa 7,5% din PIB estimat), potrivit datelor publicate de INS. În noiembrie 2020, exporturile au depășit șase miliarde euro dar au fost în scădere față de luna precedentă. Importurile s-au diminuat și ele la nivelul din septembrie (circa 7,6 miliarde lei).

Deficitul lunar a mai scăzut dar a rămas peste pragul de 1,5 miliarde euro, traversat la debutul pandemiei, în martie și aprilie. Și păstrat apoi din august încoace, odată cu revenirea mai aproape de normal a schimburilor externe. Evoluție pozitivă, am reușit să readucem exporturile lunare la cota de șase miliarde euro.

Deși ritmul de creștere al importurilor a fost marginal mai mare decât al exporturilor, avansul creșterii deficitului față de aceeași perioadă a anului anterior a fost oprit la cota 5,5%, adică media consemnată în primele două luni ale anului, înainte de declanșarea efectelor pandemiei.


Cumulat, livrările la extern pe primele 11 luni din 2020 au depășit 57 miliarde euro iar importurile (inclusiv costurile de transport şi asigurare) au urcat la circa 73,5 miliarde euro. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi a crescut ușor la 80,9%, dar a rămas mult sub cel din perioada de criză 2010 – 2012, ceea ce afectează stabilitatea macroeconomică.

Datele cu evoluția lunară din 2019 și 2020 arată că luna decembrie va avea un efect de bază favorabil (în decembrie 2019, exporturile au coborât la doar ceva mai mult de 4,8 miliarde euro).


Rămâne de văzut dacă, pe fondul creșterilor de venituri salariale și pensii, importurile pentru finalul anului nu vor trimite deficitul din nou spre cota de 2 miliarde de euro.

Pe primele unsprezece luni din 2020, schimburile cu țările din UE au fost de 42,24 miliarde euro la export și 54,12 miliarde euro la import (cu ponderi similare: 74% la exporturi și 73,6% la importuri). La schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 14,87 miliarde euro și importuri de 19,42 miliarde euro.

Au rezultat, astfel, solduri negative de circa -11,9 miliarde euro în schimburile cu ţările din UE şi de -4,55 milliarde euro pe relaţiile extracomunitare.

Noua gamă Dacia a revigorat sectorul de mașini și echipamente de transport

Sectorul de mașini și echipamente de transport a performat vizibil în noiembrie, după minusurile consemnate în august și septembrie. Soldul schimburilor sectoriale cumulate de la începutul anului s-a ameliorat de la +180 milioane euro în octombrie la +426 milioane euro în noiembrie, cu speranțe de și mai bine, odată cu succesul lansării noii game Dacia.

Minusul cronic pe segmentul altor produse manufacturate a avansat la aproape cinci miliarde euro (ponderea sa a urcat la 30% din deficitul total, față de 25% în luna precedentă). Deficitul pe zona de produse alimentare a continuat să avanseze la peste 2,5 miliarde euro iar raportul dintre exporturi și importuri a păstrat trendul de scădere (61%, față de 62% în luna anterioară).

În fine, dar nu în ultimul rând, mai ales pentru că dispunem de resurse energetice încă neexploatate, ar trebui să căutăm o soluție pentru a limita soldul negativ rezultat din importul masiv de combustibili ( sold negativ de -2,34 miliarde euro, grad de acoperire 38%), precum și cel de produse chimice (minusul cronic cel mai important, de peste opt miliarde euro, la un grad de acoperire de doar 26%).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: