duminică

21 aprilie, 2024

6 ianuarie, 2019

Activitatea economică în zona euro a înregistrat în decembrie cel mai semnificativ declin din ultimii patru ani, pe fondul sporirii tensiunilor comerciale şi a tarifelor vamale, indică un studiu realizat de compania de analize financiare Markit.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor. În decembrie, scrie Agerpres, citând studiul, acest indice a scăzut la 51,1 puncte, de la 52,7 puncte luna precedentă.

Este cel mai scăzut nivel din 2014, iar declinul depăşeşte estimările analiştilor, care se aşteptau ca indicele să scadă la 51,3 puncte.


Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Declinul activităţii economice în zona euro reprezintă o veste proastă pentru Banca Centrală Europeană (BCE) care a încheiat în decembrie programul său masiv de achiziţii de active, unul dintre principalele surse de stimulare a creşterii economiei regiunii.

În trimestrul trei din 2018, zona euro a înregistrat o creştere de doar 0,2%. Este cel mai slab ritm din ultimii patru ani, iar prognozele recente ale BCE estimează că PIB-ul acestei zone ar urma să înregistreze mai puţin decât avansul previzionat anterior, de 1,8%.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: