Confruntarea comercială dintre SUA și China a ocupat prin planul și în a treia zi a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos.
Chistine Lagarde, directorul general al FMI a accentuat avertismentul privind pericolul agravării încetinirii creșterii economice, prin continuarea disputei sino-americane.
„Încetinirea din China este firească. Dar dacă încetinirea este rapidă, asta va fi o problemă”, a spus Christine Lagarde.
De altfel, relațiile SUA – China au constituit și joi una din temele principale abordate la Forum, cu atât mai mult cu cât șefii celor două stat lipsesc.
Totodată, în timp ce, guvernatorul Băncii Angliei (banca centrală a Regatului Unit) avertiza că afacerile din Marea Britanie nu sunt pregătite pentru un Brexit fără acord, cancelarul german Angela Merkel a susținut viziunea conform căreia „interesele naționale proprii trebuie înțelese astfel încât să țină cont de interesele celorlalți”.
Angela Merkel a invocat reformarea organizațiilor internaționale, precum FMI sau Banca Mondială, pentru restaurarea încrederii în sistemul financiar global, potrivit Reuters.
La rândul său, Franța a ridicat o altă problemă acută pentru Uniunea Europeană: problema dezechilibrului dintre taxele plătite de companiile mici și cele plătite de marile companii.
Hexagonul vrea, cât deține președinția G7, să se facă progrese spre un sistem de taxare mondial, cu un minim global pentru companii.
Ministrul de finanțe francez, Bruno Le Maire, a spus că a discutat această idee cu reprezentanții americani prezenți la Davos.
Pe de altă parte, Forumul este ocazia ideală pentru a face o impresie cât mai bună, sau de a corecta impresiile defavorabile.
Arabia Saudită a trimis la Davos una dintre cele mai numeroase delegații din istoria participării sale, în încercarea de a repara pe cât mai mult cu putință daunele făcute de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi de către agenții secreți ai regatului.
„Afacerile de zi cu zi din Arabia Saudită se derulează ca de obicei. Treaba noastră, ca guvern este să facem infrastructura, cea juridică, în special, sigură. La capătul zilei sperăm că această transformare va atrage investitorii”, a declarat ministrul saudit al Economiei, Mohammad Al Tuwaijri, citat de Reuters.
La Forumul de la Davos participă circa 3.000 de reprezentanți din 114 țări, dar jumătate din delegați vin din numai patru țări.