Guvernatorul Bancii Nationale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a semnat recent un articol care a ridicat, probabil, multe sprancene printre oficiali din UE (“It is time to recognize that the euro was a mistake/Este momentul sa admitem ca euro a fost o greseala”, Financial Times, 4 November).
Deoarece este o diatriba la adresa monedei comune, care, se afirma, ar fi fost o stratagema a Frantei de a tine ancorata Germania in Uniune.
Intr-un fel, suna precum faimoasa expresie a Lordului Ismay: ca NATO este o alianta necesara pentru a-i tine pe rusi afara, pe germani sub control si pe americani in Europa. Textul contine o serie de observatii la adresa euro care, sub diverse forme, au fost in dezbaterea publica de-a lungul anilor. Astfel, nu putini economisti au deplans ca moneda comuna a fost introdusa fara a avea aranjamente fiscale adecvate.
Insusi Otmar Issing, primul economist sef al Bancii Centrale Europene, a remarcat acest fapt. Sa amintim ca Raportul McDougall din 1977 constata ca o uniune economica si monetara va fi fragila daca nu va beneficia de un buget comun semnificativ. Este evidenta si o divergenta economica intre Nordul si Sudul zonei euro, care nu poate fi explicata numai prin factori ce nu tin de functionarea uniunii monetare.
Este greu sa respingi ceea ce este de bun simt economic, parti constitutive ale unei gandiri consolidate privind ce ar defini o zona euro robusta: aranjamente de “partajare a riscurilor”(risk-sharing), inclusiv o “capacitate fiscala”, care sa nu fie cu statut inferior aranjamentelor de reducere a riscurilor (risk reduction), un fond de rezolutie solid, o schema colectiva de garantare a depozitelor (EDIS), reguli fiscale care sa nu amplifice pro-ciclicitatea cand este nevoie de corectii macroeconomice de amploare, o pozitie (stance) macroeconomic la nivelul zonei euro si, nu in cele din urma, un activ sigur (safe asset) care sa ajute euro sa fie o moneda de rezerva competitiva in spatiul global.
O chestiune la care face aluzie Guvernatorul Matolcsy, este ca ratiuni de ordin politic au impiedicat, sau incetinit, reformarea design-ului institutional al zonei euro. As mentiona ca este ironic ca Germania, care se poate spune ca este marele castigator economic al introducerii euro pare sa subaprecieze aceasta situatie; fiindca moneda comuna a operat precum o marca germana subevaluata, ceea ce explica, in larga masura, mari surplusuri ale balantei sale externe. In aceeasi categorie putem include si Olanda.
Dar una este sa observi neajunsuri in formatul institutional si mecanisme ale zonei euro si altceva sa consideri ca euro a fost o eroare strategica. Daca acceptam ca moneda comuna are menirea de a sustine Uniunea Europeana in competitia globala si sa ajute mentinerea stabilitatii in Europa, aparitia sa era inevitabila la un moment dat. Ca introducerea euro a fost poate prematura este o teza cu mica relevanta acum. Ce conteaza in schimb sunt hibe de constructie, care nu aveau cum sa nu aiba consecinte; unele dintre hibe au fost subestimate de politicieni, altele au fost insuficient intelese inclusiv de nu putini economisti.
Dar sa judecam istoria si destinul monedei comune cu beneficiul analizei retrospective si in perspectiva temporala. In 1999, China nu era inca gigantul economic (si nu numai), aparent tot mai amenintator. Iar SUA nu se conturau drept un rival economic atat de taios pentru Uniune, intr-o lume ce se multipolarizeaza, in care NATO si relatia transtalantica din nefericire slabesc.
Exista totodata lanturi de productie ce exprima integrare economica de profunzime si care pot reduce din eficacitatea utilizarii politicilor monetare independente ca instrumente de corectie macroeconomica –desi m-as feri sa afirm ca politica monetara nu mai are utilitate in economii nu pitice (ex: Cehia, Polonia, Romania, Ungaria) in comparatie cu tari care au folosit/folosesc regimuri de consiliu monetar. Sunt de subliniat si pericole mari noi, care reclama un raspuns colectiv, intr-o Uniune ce are nevoie de coeziune interna.
Opinia ca o recompunere a zonei euro ar face UE mai robusta nu mi se pare convingatoare. Daca zona euro s-ar fragmenta, aceasta ar lovi proiectul european, probabil in mod fatal. O asemenea evolutie ar fi rea pentru toti, pentru relatia transatlantica. Si NATO ar avea mult de suferit.
Zona euro are nevoie de reforme profunde in functionarea sa pentru a deveni robusta, pentru a face moneda comuna robusta si pentru a sprijini Uniunea in ansamblu. Propunerea minstrului german de finante, Olof Scholz, privind schema colectiva de garantare a depzitelor este un pas inainte, chiar daca modest.
Si este de sperat ca propuneri din documentele de reflectie ale Comisiei Europene din 2017, din alte documente serioase, vor gasi intruchipare in realitate; cu cat mai curand, cu atat mai bine. Nu trebuie sa asteptam o noua criza severa pentru a ne trezi la realitate, pentru a face “orice este necesar pentru a salva euro”( whatever it takes to save the euro) – ca sa repet declaratia ca si magica a lui Mario Draghi din iulie 2012.
Reformele in mecanismele zonei euro, pentru a o face robusta, sunt salutare pentru tarile care nu sunt inca in Uniunea Monetara. Economia romaneasca are de atins o masa critica de convergenta reala si de realizat consolidare macroeconomica durabila (controlul durabil al deficitelor) pentru a intra in Macanismul Cursurilor de Schimb (ERM2) si apoi, in zona euro.
