Premierul Dacian Cioloş a făcut, miercuri, la împlinirea unui an de mandat al Guvernului pe care îl conduce, un scurt bilanţ şi a afirmat că este într-adevăr Guvernul zero, aşa cum este denumit de PSD, dar asta înseamnă ”zero corupţie, zero populism, zero minciună”.
Dacian Cioloș a cerut miniştrilor să facă în perioada următoare propriul bilanţ, pe care să-l prezinte public.
”Mâine se împlineşte un an de când am preluat acest mandat şi aş vrea ca fără să facem ceremonii, pentru că nu e cazul, aş vrea totuşi să profităm de această oportunitate şi să ieşim cu toţii să explicăm, să ne facem un prim bilanţ al acestui an şi prefer să îl facem noi că dacă nu, vedeţi – sunt alţii care îl fac şi vin cu bilanţ de genul „Guvernul zero”.
Trebuie să spunem <<Da, Suntem Guvenul zero corupţie, zero populism, zero minciună>> şi, pornind de aici, să trecem să explicăm câteva lucruri care au fost făcute în acest an, aşa cum am spus la începutul mandatului, nu ne propunem să revoluţionăm România într-un an de zile, dar vom lansa, am spus atunci, câteva reforme câteva domenii cheie”, a declarat premierul Dacian Cioloş la începutul şedinţei de guvern.
Şeful Executivului i-a rugat pe miniştrii Cabinetului său să iasă public cu un bilanţ cu realizările, dar şi cu lucrurile pe care şi le-au propus dar nu au fost încă teminate.
”O să vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră, zilele următoare, să ieşiţi public şi să vă faceţi un bilanţ cu realizările, dar şi ceea ce v-aţi propus şi nu aţi reuşit să realizaţi, cu ceea ce a fost început şi nu este încă finalizat. Cred că e important să ne facem şi propria analiză şi să facem şi public, în aşa fel încât cei interesaţi de realitate şi de adevăr, dincolo de populismul probabil inerent unei campanii electorale, să putem discuta şi aşezat despre ceea ce s-a făcut şi despre ceea ce mai rămâne de făcut”, a spus Dacian Cioloş.
Guvernul Cioloş a fost învestit de Parlament pe 17 noiembrie 2015.