miercuri

27 martie, 2024

30 martie, 2021

Unele state UE și-au accentuat tendințele autoritare deja existente și unii conducători își consolidează controlul sub pretextul restricțiilor anti-pandemie, conform organizației pentru apărarea drepturilor omului în UE, Civil Liberties Union for Europe.
Raportul de luna aceasta al organizației identifică în special Ungaria, Polonia și Slovenia drept statele membre cele mai înclinate să profite de lupta cu pandemia pentru a submina democrația și a slăbi statul de drept, scrie Euronews, preluat de Rador.

Dacă guvernul Ungariei s-a folosit de măsurile anti-pandemie pentru a disimula abuzuri și a împiedica accesul la documentația vaccinurilor și verificarea ei de către cadrele medicale, Polonia a restricționat libertatea de informare și de asociere pentru a împiedica protestele împotriva unei legi controversate a avortului.

Derapajele din Estul Europei

În urma raportului, responsabila Comisiei Europene cu justiția, Vera Jourova, a avertizat contra derapajelor în privința libertății presei și a altor principii democratice.


Premierul ungar Viktor Orban, de exemplu, a anunțat recent că a sistat transmisia unui post de radio al opoziției, iar în Polonia, executivul a decis introducerea unui impozit pentru presă ce periclitează independența acesteia.

De asemenea, premierul sloven poartă o bătălie deopotrivă online și offline împotriva jurnaliștilor critici din țara sa, acuzându-i că mint și că răspândesc știri false.

Democrațiile cele mai tinere, cele din fostele state comuniste din Europa Centrală și de Est, sunt cele care se află în pericol. Raportul subliniază că, în afară de guvernele cu înclinații autoritare de la Budapesta și Varșovia, care subminează sistematic justiția și societatea civilă, Bulgaria și România, având și ele vechi probleme persistente cu statul de drept și independența sistemului judiciar, au fost zdruncinate și mai mult.

Noi reguli privind tarifele judiciare în Bulgaria și sistemele slabe de asistență juridică din România îngreunează accesul la justiție și la un proces echitabil.


Chiar dacă unele state membre UE s-au folosit de pandemie drept pretext pentru a eroda normele democratice, procesul nu este ireversibil.

„Exisă o linie fină între protejarea democrațiilor noastre și protejarea sănătății publice. Atât instituțiile naționale cât și cele UE trebuie să se asigure că toate statele membre respectă legislația și că democrațiile noastre vor ieși mai puternice, iar nu mai slabe, după sfârșitul pandemiei Covid-19”, a declarat pentru EUobserver Radu Mihail, membru al Comisiei de Afaceri Externe a Senatului român.

Tentațiile statelor occidentale

Raportul, co-sponsorizat și de alte 14 asociații pentru drepturile omului, avertizează că libertatea presei și restricționarea informării publicului sunt în pericol chiar și în democrații dezvoltate precum Franța, Germania, Italia și Spania.

Accesul limitat al presei spaniole la informările guvernamentale timpurii din martie 2020 privind pandemia, dar abuzuri sunt și inculparea unor activiști și artiști spanioli pentru publicarea de caricaturi satirice, pentru ardere de drapele sau utilizarea provocatoare a unor simboluri religioase în cursul protestelor.

Presiuni asupra companiilor de presă au mai fost observate și în Bulgaria, Italia, Spania, Slovenia și Croația.

(Citiți și: „Raport / UE în pandemie – guvernele au restricționat disproporționat drepturile cetățenilor europeni”)

Legi adoptate în procedură de urgență

Procedurile legislative accelerate permise de restricțiile anti-pandemie îngreunează participarea cetățenilor la dezbaterea publică democratică. O asemenea grabă, care omite transparența și care nu permite consultări cu publicul și cu societatea civilă, există și în democrații puternic consolidate precum Irlanda, Germania și Suedia, afirmă raportul.

Legi trecute în viteză prin parlament, alături de limite impuse liberei exprimări, transparenței judiciare, relatărilor din presă, precum și interdicții disproporționate asupra dreptului de a protesta au fost observate și în democrații consacrate.

Civil Liberties Union for Europe recomandă continuarea reformelor și digitalizarea procedurilor judiciare drept soluții pentru ameliorarea situației în acele țări în care sistemul judiciar e supus de multă vreme presiunii.

Raportul conchide că UE trebuie să joace un rol crucial în protejarea democrației și a statului de drept în toate țările ei. UE trebuie să se asigure că formulează recomandări clare fiecărui stat membru și că acelea dintre ele care violează statul de drept sunt sancționate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: