Șansele României de găzdui un hub regional pe piața gazelor naturale sunt pe cale să fie compromise, atâtea cât mai erau, căci resursele din regiunea caspică ar putea ajunge în Europa mai devreme pe alt traseu decât prin România.
Mai mult, exploatarea celui mai mare zăcământ din Marea Neagră nu mai are un orizont previzibil, iar gazoductul TurkStream are din nou șanse să aducă livrările Gazprom din Turcia în Ungaria, care de asemenea își propune să aibă un hub pe gaze.
Finalizarea Fazei 1 a segmentului românesc a gazoductului paneuropean BRUA a fost amânată pentru sfârșitul anului 2020, în vreme ce au început deja testele de piață pentru gazoductul TAP, care ocolește România pe la sud.
(Citiți și: Gaze din Caspica pentru UE: Gazoductul TAP este gata în proporție de 90%, BRUA întârzie)
TAP are toate șansele să fie gata înaintea BRUA, care a ratat acest obiectiv pentru acest an în România, ca și pespectiva previzibilă de aprovizionare cu gazele din Marea Neagră.
Care este miza hubului
Nevoia de gaze a Europei (altele decât cele rusești) lasă loc pe piață și pentru BRUA, dar miza hubului este că acolo se fac prețurile.
Cu cât un nod de infrastructură este gata mai devreme cu atât este mai mare șansa ca acolo piața să stabilească prețurile relevante pentru o regiune.
Un hub energetic este caracterizat de un volum relevant al tranzacțiilor, susținut de infrastructura de transport și de mecanisme de piață de formare a prețurilor, fie prin contracte bursiere, fie prin contracte bilaterale.
(Citiți și: ”Războiul civil energetic din Europa – jurnal de front. Mize, arme, strategii”)
La nivelul hubului se strâng toate informațiile necesare astfel încât contractele să fie făcute la cel mai bun preț de piață la un moment dat.
România este mare producătoare de gaze naturale, dar prețul lor pe segmentul de piață rămas liber în România după OUG 114 / 2018 are care reper cel stabilit la hubul din Baumgarten (Austria), unde ar trebui să ajungă BRUA.
Realitatea vs. potențialul nefructificat
Perspectiva ca în România să existe un hub pentru gazele naturale este mai degrabă compromisă, potrivit experților consultați de cursdeguvernare.ro. Optimismul care mai supraviețuiește printre aceștia se bizuie pe speranța unor progrese rapide de reglementare și de managament al proiectului.
„Doar ca să poată aspira la statutul de hub, România ar trebui să găzduiască un volum de tranzacţiilor cu gaze de 5 (cinci) ori mai mare decât consumul propriu – spun standardele jucătorilor pe piaţa gazelor. Or, nu suntem la acest nivel şi nici nu mai este previzibil să ajungem la el în timp util”, spune expertul în energie Răzvan Nicolescu.
Pe de altă parte, „există resurse care ar putea fi fructificate și aș vrea să cred că șansa nu este pierdută”, spune la rândul său Septimiu Stoica, președintele AGA Bursa Română de Mărfuri, care administrează cea mai mare piață de gaze din România.
„Ar trebui ca meseriașii incontestabili din domeniu să fie „la butoane” și activitatea lor să fie sprijinită, să se finalizeze BRUA, să înceapă exploatările din Marea Neagră, iar pentru asta să avem o legislație stimulatoare”, adaugă Septimiu Stoica.
Argumentele regionale ale contextului geopolitic încă sunt favorabile și nu ar trebui ratate, mai susține expertul citat.
Contribuțiile la eșec
În schimb, la eşecul proiectului de hub pe gaze „contribuie întârzierile proiectelor de infrastructură, începând cu BRUA – Faza 1 şi continuând cu celelalte interconectări, cu Ucraina şi cu Republica Moldova”, spune Răzvan Nicolescu.
Ca urmare, proiectele precum TAP – TANAP (care aduc gazele din Caspica în Italia prin Grecia şi Bulgaria) „vor absorbi şi volumul de gaze care ar fi trecut prin România şi ar fi făcut posibile tranzacţiile mari în măsură să ne îndreptăţească aspiraţia de a deveni hub regional”, explică Răzvan Nicolescu.
Situaţia era critică şi fără OUG 114 / 2018, care ar fi pecetluit compromiterea șanselor, după o lege offshore care a impus restricții încă asimilabile de investitorii fără de care nu este fezabil proiectul României de a deveni hub regional – potrivit expertului citat.
„Chiar şi cu legea offshore, care a ridicat costurile investiţiei în exploatarea rezervelor din Marea Neagră, acestea erau încă previzibile. Acum marii investitori şi-au reorientat priorităţile”, aminteşte Răzvan Nicolescu.
(Citiți și: Exxon anunță că a descoperit în apele teritoriale cipriote un zăcământ de gaze naturale. Ar fi mai bogat decât cel concesionat în Marea Neagră)
„Aveam niște șanse care depindeau de noi, iar statul ar fi încasat direct și indirect 40 – 50 de miliarde de euro până în 2040, dacă proiectul Neptun Deep ar fi fost finalizat”, estimează expertul citat.
Urmărește-ne pe Google News
