De mai bine de un an, cursul leului continuă să se menţină aproape imperturbabil în intervalul 4,10 lei/ euro – 4,30 lei/ euro. Fluctuaţiile de maxim două – trei procente nu fac decât să confirme existenţa unui raport bazat pe cerere şi ofertă.
În realitate, însă, moneda noastră naţională se apreciază faţă de euro cu diferenţa dintre inflaţia noastră şi inflaţia din zona euro, deşi economia noastră a avut performanţe firave, mult sub relansarea începută de Occident.
Explicaţia distanţării cursului de schimb de economia reală constă în faptul că leul nu doar măsoară valoarea din economie, dar este şi el în sine o marfă pentru investitorii străini (dar nu numai) specializaţi în operaţiuni financiare. Aceştia se împrumută în euro şi urmăresc fructificarea diferenţei dintre dobânzile relativ ridicate practicate la noi şi cele pe care le plătesc în euro.
Mecanismul
Să luăm un exemplu. Dacă o persoană ia cu împrumut pe un an 1 milioan de euro la o dobândă de 3%, îi schimbă în lei şi îi plasează în România la o dobândă de 6%, obţine 30.000 de euro, adică 2.500 euro pe lună aproape fără nici o bătaie de cap. Singurul risc asumat este cel de curs valutar, dar, din moment ce leul stă pe loc faţă de euro, câştigul se confirmă.
Ceea ce am descris mai sus este o operaţiune perfect legală în condiţiile liberei circulaţii a capitalurilor pe care ne-am asumat-o la intrarea în UE şi care se numeşte “carry trade”. Nu este nimic nou sub soare, este nou pentru mulţi dintre noi.
Acest tip de operaţiuni tinde să înflorească în perioadele de stabilitate a cursurilor de schimb şi când există relativ mulţi bani la dispoziţie, ce pot oferi doar un randament discutabil în activităţi productive sau în plasamente bursiere la nivelul economiei mondiale.
Activitatea de tip carry trade este foarte profitabilă şi, de aceea, sumele implicate sunt considerabile, constituindu–se în fluxuri financiare importante la nivel global. Anual, estimarea capitalurilor care fac carry trade pe yen ( Japonia oferă cea mai redusă dobândă la banii depuşi, banca centrală lucrând cu o dobândă aproape de zero) se ridică la circa un trilion de dolari.
Unde e leul, unde e economia
Evident, fluxurile financiare implicate în aceste operaţiuni nu puteau să ocolească România, ţară cu o dobândă de referinţă păstrată la un nivel optim de 6,25%, de patru ori mai ridicată decât dobânda din zona euro. Ceea ce şi explică o cerere mai mare pentru leu, deşi noi nu avem nici o mare adâncime a pieţei şi nici produse financiare sofisticate.
Dublarea depunerilor făcute de nerezidenţi în ultimii doi ani, până spre totalul de 9 miliarde euro confirmă interesul pentru plasamente în România cât şi încrederea în stabilitatea cursului de schimb. Fără de care am risca să nu se mai reînnoiască aceste plasamente sau chiar să asistăm la ieşiri.
Partea proastă este că trebuie să plătim dobânzi mai ridicate şi, prin urmare, ieşirea din recesiune se face mai greu. Atât pentru mediul de afaceri care vrea să se devolte, cât şi pentru cetăţenii care au contractat credite. De asemeni, o parte mai mare din profiturile rezultate din activitate revin finanţatorilor şi nu celor care au “transpirat” în economia reală.
Partea bună este că o cotaţie ceva mai ridicată a leului, comparativ cu cea rezultată din relaţiile teoretice în care sunt implicate productivitatea muncii şi competitivitatea externă, care funcţionează pe post de ancoră antiinflaţionistă. Adică ne permite să plătim ceva mai puţin pe produsele şi serviciile consumate în mod curent, mai ales în condiţiile unor restricţii dure la majorarea pensiilor şi salariilor.
Manevrarea discretă a influenţelor de sens contrar pe această piaţă foarte sensibilă, pentru a oferi o anumită stabilitate activităţilor economice într-un moment de criză este esenţială. La fel ca şi păstrarea puterii de cumpărare exprimate în euro, deşi cea în lei se erodează cu inflaţia.
Cert este că, pe lângă mersul economiei noastre, trebuie să ţinem cont şi de atractivitatea leului în sine atunci când ne uităm la cursul de schimb. Şi, întrucât investitorii pe piaţa de carry trade au de ales între diferite monede naţionale, mai trebuie să luăm aminte la ceea ce se întâmplă cu monedele altor ţări care practică un regim de schimb cu flotare (cvasi)liberă, cum ar fi Polonia, Ungaria, Cehia sau chiar Norvegia.
