Agricultura: această Cenuşăreasă a Economiei.
Realitatea sta pe cifre necrutatoare:
- avem de două ori mai mult teren arabil pe cap de locuitor decat media din Uniunea Europeana.
- cu toate acestea, 28% din populaţie (cea activă din mediul rural) produce 6% din PIB.
- ”an agricol bun” înseamnă, în România, anul în care hazardul meteorologic hotărăşte să fie ploaie. În anul 2011, acelaşi hazard a salvat PIB-ul şi a scos România din recesiune.
- un milion de hectare de arabil zac nelucrate.
- calea produsului din gospodărie pe rafturile magazinelor este încâlcită
- planurile zootehnice sunt haotice, sistemul este vulnerabil: Curtea de Conturi constata, recent, că peste 9 milioane de animale au fost plimbate dintr-o curte în alta pentru ca falşi proprietari să încaseze subvenţiile pe ele.
- iar din 2014 străinii au voie să cumpere teren şi să-şi înfiinţeze exploataţiile pe care românii n-au fost în stare să le aibă în 20 de ani.
Care să fie 3-5 paşi pentru ca într-o perioadă de, să zicem 5 ani, agricultura să fie un sistem închegat, care să asigure consumul intern şi să-şi garanteze contribuţia la PIB? (Redacţia)
Valentin Lazea – economistul-şef al Băncii Naţionale a României
Cunoscută fiind starea agriculturii româneşti, iată câteva provocări pentru acest domeniu şi pentru dezvoltarea rurală:
Consolidarea de urgenţă a exploataţiilor agricole
De la 1 ianuarie 2014 vor înceta restricţiile în privinţa cumpărărilor de terenuri agricole de către non-rezidenţi. În aceste condiţii, se pune problema utilizării scurtului timp rămas pentru consolidarea exploataţiilor agricole autohtone. Ceea ce guvernele nu au fost în stare să realizeze în 22 de ani, o vor face investitotii străini, după 2014. Astfel, orice metodă care duce la consolidarea rapidă a exploataţiilor agricole este bună:
- reintroducerea sistemului rentelor viagere, prin care persoanele în vârstă care sunt de acord să vândă/să arendeze pământul ce le aparţine, vor primi de la noii arendaşi/proprietari o anumită rentă pe durata vieţii. Acest sistem a funcţionat cu bune rezultate circa 4 ani, timp în care aproximativ 80 000 de gospodării l-au utilizat, după care a fost întrerupt din motive obscure;
- taxarea penalizatoare a suprafeţelor agricole nelucrate. Astfel, persoanelor fizice deţinătoare ale unor terenuri agricole nelucrate ar trebui să li se aplice impozitul corespunzător terenurilor intravilane cu destinaţia curţi-construcţii. În prezent, acest impozit se aplică doar persoanelor juridice;
- stimularea pe toate căile a asociaţiilor agricole. Departe de a fi o reminiscenţă comunistă – aşa cum, din păcate, este percepută de majoritatea fermierilor – asocierea producătorilor este poate singurul mod în care aceştia îşi pot creşte productivitatea şi competitivitatea într-o lume dominată de marii producători şi de marile lanţuri comerciale.
Distinct faţă de aceste măsuri de consolidare, ar trebui să avem grijă ca prin măsuri pripite să nu distrugem şi fermele mari cu proprietari autohtoni constituite în timp. Ne referim la propunerea Comisiei Europene, înaintată de comisarul Dacian Cioloş, de plafonare a plăţilor directe către marile exploataţii la 300.000 euro.
Astăzi, unele mari exploataţii cu proprietari români primesc ca plăţi directe de la Uniunea Europeană 3-5 milioane euro, dar aceasta exclusiv datorită suprafeţelor mari, întrucât plata la hectar se situează la acelaşi nivel mediu de 120-140 euro ca şi pentru toţi ceilalţi. Nota bene: aceşti “latifundiari” sunt singurii care au capacitatea financiară de a investi în sisteme de depozitare, în sisteme de irigaţii etc (şi, după cât se pare, chiar o fac).
Aplicarea plafonării sus-amintite şi redistribuirea sumelor către micii fermieri nu ar face decât să frâneze investiţiile în infrastructura agricolă, ştiut fiind că nici bugetul de stat nu are fonduri suficiente pentru aceasta. În plus, ne vom trezi după 2014 întrebându-ne unde sunt marii producători români din agricultură, care să concureze cu noii proprietari străini (după ce îi vom fi distrus prin măsuri nesăbuite).
În esenţă, este nevoie ca discursul economic (despre eficienţă) sa ia locul discursului social (despre echitate) atunci când ne referim la producţia agricolă, iar rezultatul acestei schimbări de paradigmă îl vor constitui apariţia unor exploataţii mai puternice, mai puţine ferme de subzistenţă şi necesitatea sporită de reorientare a multora din locuitorii satelor către activităţi non-agricole.
Investiţii în capitalul uman din zona rurală
Niciodată în decursul istoriei, elitele din România nu s-au preocupat prea mult de soarta concetăţenilor care au avut ghinionul să se nască şi să traiască în mediul rural. Şi totuşi, înainte de 1989, prin sistemul repartiţiilor obligatorii, satele româneşti beneficiau cel puţin de profesori şi de medici navetişti, iar un număr semnificativ de absolvenţi de liceu din mediul rural intrau la facultate. Astăzi, în urma unor “liberalizări” prost înţelese, satele au rămas fără profesori şi fără medici, iar egalitatea de şanse (inclusiv pentru admiterea în facultate) este doar o vorbă goală.
Soluţia pe care o propunem noi este instituirea unui program numit “Fiii satelor”, prin care facultăţile de stat din domenii prestabilite (universitare, medicale, etc.) să aloce zece procente din numărul de locuri disponibile celor mai performanţi absolvenţi de liceu din mediul rural. Aceştia ar fi obligaţi ca, după terminarea studiilor de licenţă să se întoarcă în comuna natală, unde să profeseze o perioadă de minimum 3-5 ani, iar neîndeplinirea acestui angajament să conducă la plata de către ei a anilor de şcolarizare. În acest mod satul românesc s-ar putea repopula cu specialişti intelectuali de care are atâta nevoie.
Separat de aceasta, se pune problema recalificării fermierilor care vor trebui să renunţe la pământ, în urma procesului de consolidare a exploataţiilor agricole. Pentru o parte din ei, care vor rămâne în agricultură ca salariaţi, ar trebui reînfiinţate şcoli profesionale care să îi recalifice în meserii precum cea de tractorist, mecanic, horticultor etc. Pentru alţii, având în vedere inevitabila modernizare a satului românesc, tranziţia ar urma să se facă spre ocupaţii din mica industrie (alimentară, textilă) sau din servicii (transporturi, turism, comerţ). Pentru aceştia ar fi util ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu Ministerul Muncii să organizeze cursuri de calificare pe specificul noilor meserii solicitate.
Investiţii în infrastructura fizică din zona rurală
Nici o activitate non-agricolă nu este posibilă atâta timp cât nu există un minimum de infrastructură (apă, canalizare, electricitate, gaze). Orice mică întreprindere, firmă de turism sau magazin din mediul rural necesită dotarea cel puţin cu aceste utilităţi de bază. Problema este cine le finanţează şi – mai ales – în ce ordine de prioritate.
Considerăm că orice finanţare de la buget trebuie să fie însoţită şi condiţionată de un minim de cofinanţare din partea comunităţilor locale. Astfel, primele sate care se vor ridica peste condiţia pur agricolă vor fi cele în care primarii şi cetăţenii vor cădea de acord că trebuie să susţină investiţii în infrastructura care să le dea o şansă de diversificare în activităti non-agricole. La început, astfel de comuniăţi vor fi puţine (poate sub 5 la sută din total). Ulterior, numărul lor va creşte, pe măsură ce efectul de demonstraţie va ajunge să fie cunoscut de satele şi comunele învecinate. În cele din urmă, marea majoritate a comunităţilor locale vor înţelege necesitatea acestor investiţii în infrastructură ca o precondiţie a diversificării activităţilor economice şi a unei dezvoltări rurale durabile.
Primul pas este însă cel mai important: ar trebui ca fondurile bugetare pentru dezvoltare rurală să nu fie alocate în funcţie de coloratura politică, ci în funcţie de dorinţa şi capacitatea comunităţilor locale de a cofinanţa proiectele de infrastructură şi de a le menţine funcţionale printr-un sistem de impozite locale corespunzătoare.
În loc de concluzii
Cele trei provocări menţionate (consolidarea urgentă a exploataţiilor agricole, investiţiile în capitalul uman din zona rurală şi investiţiile în infrastructura fizică din zona rurală) se află într-o strânsă legătură şi inter-condiţionare.
Ele trebuie abordate concomitent şi sub o mare presiune de timp, având în vedere liberalizarea pieţei terenurilor agricole de la 1 ianuarie 2014. Amânarea acestei date este iluzorie, deoarece ar presupune renegocierea întregului Tratat de aderare la UE a României. Ca atare, jocurile politicianiste care au dominat timp de 22 de ani deciziile cu privire la zona rurală ar trebui să facă loc, cât mai este timp, unor abordări reponsabile şi profesioniste ale problemelor.
8 răspunsuri
Esimplu a iesii din lumea a doua ; ne cerem sa intram in a treia ca acolo poate nu mai creem probleme si dureri de cap scumpilor alesi; ca atunci pe noi , cei de jos nu ne mai asculta nimeni , considerindu-ne super prosti; in rest de agricultura nu prea e cazul sa discutam ; ca aceasta este o comoara ravnita de speculantii europeni si nu numai, cei care au avut grija a plati comisioane grase scumpilor nostii alesi ptr. a distruge economia romaneasca , si a le crea lor o piata rapida de desfacere intrata in impas inainte de 89.
Sunt aceiasi scumpi investitori UE, care cumpara terenuri ieftine la noi, le comaseaza intr-o parcela mare si o revinde de zeci de ori mai scump , fara a face nici o productie pe ea , dar benificiaza de profituri grase. Sunt tot acei din UE care ne lauda bogatia tarii dar care rad de incapacitatea noastra de a ne vinde <>, incapacitate care lor le aduc profituri incomparabile cu zona ni natia din care provin. Vin inculti, rupti in coate , bisnitari, excroci, etc. cate profitand de naivitatea noastra, si de postura de corupti, avizi de venituri nemuncite, se fac cu buzunarele pline , si ne posteza in categoria de prosti, hoti, corupti…etc.
Din nou trbuie sa ne spunem RUSINE. RUSINE, RUSINE!!!
Pana nu se face cadastrul si intabularea tuturor terenurilor cu titlu gratuit de catre stat nu se poate aplica nici una dintre masuri. Mai mult, faptul ca taxele de succesuune au fost (si sunt) mari, sunt foarte multe terenuri fara proprietar clarificat, si asta este unul dintre motivele pentru care terenurile nu sunt lucrate si nici impozitul normal pe teren agricol nu se incaseaza. Proprietarul din hartii e mort, eventual se acumuleaza creante pe terenul ala, succesorii sunt deja la a 2-3-a spita, nimeni nu a facut succesiunea ca era scumpa – pana acum cativa ani, de curand s-a introdus in lege ca exista o perioada de gratie la taxa de succesiune, nu mai stiu ce perioada dupa moartea celui care detine titlul de proprietate – dar majoritatea incurcaturilor vin din anii anteriori. Din cauza incurcaturilor legate de cine este proprietar nici nu se pot da in arenda oficial, nici nu se pot vinde. In ultima vreme, treaba se mai complica un pic datorita emigratiei – chiar daca identifici unii dintre succesori, ii convingi sa vorbeasca si cu ceilalti mostenitori sa faca succesiunea ca sa poata vinde, dar unii dintre cei mai tineri sunt plecati afara la munca si trebuie sa le faca procura notariala celor din tara – tine-te telefoane, bani cheltuiti, alte hartii alti bani cheltuiti. Cu una, cu alta, cat iau pe teren si cat platesc sa faca hartiile, PLUS CADASTRU SI INTABULARE, la 1000-3000 (lux!) euro/ha raman cu mai nimic impartit la o gramada de mostenitori; nu iau nici 50 de lei/ cap de vita furajata. Taranii nu sunt prosti si nu mai fac munca patriotica.
Beneficiile sociale, culturale, de mediu, sunt cele care ne intereseaza si o hrana de calitate, nu sustinerea unor exploatatii imense.
Terenurile pot fi lucrate si asa, fara consolidare, prin crearea de cooperative fara ca proprietarii sa isi piara dreptul asupra terenului. Asta se petrece sin in occident si de mai multe generatii. Daca prin consolidare autorul se gindeste la vanzarea pamintului si adunarea lui in mai putine maini si alea romanesti, din interes patriotic, greseste. De fapt sustine monopolizarea autohtona a resurselor, si orice monopol este o problema pentru ca restringe concurenta.
Pe urma sa ne spuna autorul, daca crearea de mari exploatatii va asigura locuri de munca celor 6-7 milioane de agricultori care lucreaza azi pamintul in Romania sau doar catev zeci de mii ? De unde va genera economia Romaniei in doar cativa ani atata amar de locuri de munca ?
Autorul nu se gindeste la consecintele aplicarii ideilor sale. De fapt micile exploatatii, integrate corect intr-un flux economic, social, cultural, rezolva problemele. Rezultatul marii agriculturii si al industriei alimentare este la raft: mezeluri cu 75% apa, si imbolnavirea romanilor.
Tot lantul alimentar propus de dl. Lazea nu asigura mincare de calitate romanilor. Da, poate asigura cresterea PIB-ului, dar cu ce pret ? Strainii pot cumpara si azi terenuri si au facut-o si lucreaza pamint, creaind firme in Romania. Este falsa ideea pe care o sustine autorul, ca ne distrugem marii latifundiari.
Cineva ar face bine sa calculeze ROI pentru banii injectati in marii latifundiari. Nu cumva suntem in pierdere, noi, in calitate de contiribuabili ? Desi primesc subventii, daca ai pune in balanta ce profit fac si ce subventii primesc latifundiarii, am vedea ca ei sunt mereu in pierdere. Ba chiar ne-a pune intrebari cat de bine isi conduc afacerile. Premisa ca o activitate in agricultura este mereu in pierdere si trebuie subventionata este nesustenabila, pentru ca nu exista un model practic, de piata, sa ne arate ca trebuie creata o exceptie de la regulile economiei de piata. De fapt subventiile se intorc la buget, intr-o proportie mica, ca plata a impozitului pe profit.
Si nu mai vorbim de pierderea biodiversitatii, orientarea catre monoculturi agricole, rase unice de vaci si de porci, distrugerea diversitatii alimentare: doar catev soiuri de rosi, de cartofi, de griu.
Mica agricultura, cu adevarat pretuita, trebuie sa fie viitorul. Beneficiile sociale, culturale, de mediu, sunt cele care ne intereseaza si o hrana de calitate, nu sustinerea unor exploatatii imense.
In urma cu doi ani, Mugur Isarescu declara, citez: daca vom avea trei ani biblici in agricultura, ne vom salva din recesiune. N-am reusit sa stapanim natura, d-le Lazea.Ramanem in continuare tributari ‘anului agricol bun’. Si in tarile cu o agricultura avansata exista ‘ani rai’ dar sistemul de plati este bine pus la punct in cazuri de calamitate. Aveti idee cu se se mananca Apia si cate ‘albine’ roiesc la stup? Asta daca vorbim doar de Apia in puzderia de agentii din agricultura.Rugati-l pe Predoiu sa va dea o parola de administrator pentru portalul de justitie, cautati la dosarele tribunalelor din toata tara cuvantul Apia si va veti convinge cate procese are aceasta agentie cu fermierii. De sanctiunile in valoare de 130 mil euro aplicate de catre CE datorita deficientelor de la Apia cred ca stiti. Va reamintesc faptul ca Romania a adoptat plati decuplate de productie SAPS, tarile avansate trecand de ani buni la platile cuplate de productie, SPS. Cereti apoi o parola de administrator de la Apia, filtrati si veti vedea suprafete lucrate, nelucrate, etc sau in softul geografic sa priviti hartile noi si veti vedea ca terenurile se lucreaza. Vorbiti apoi cu d-na Udrea, care, in Coreea de Sud solicita firmei Samsung, sa inceapa cadastrarea Romaniei, sa o faca odata. Raportul Curtii de Conturi vad ca il citati, cu referire la zootehnie, dar nu l-ati citit cu atentie pentru a vedea cum legislatia penala si slujitorii ei au permis prejudiciul de 12mil euro, despre care se face vorbire. Satul romanesc se schimba atunci cand, distrugerea lui nu se va mai face de la varful puterii. Din inaltul cerului, ‘ani agricoli buni’ sa avem!