Puțini își dau seama că acum, exact ca atunci, România se află la un punct de cotitură odată cu resetarea Economiilor care intr-o în lumea nouă: lumea post-Covid, cu toate mutațiile și schimbările de paradigmă pe care pandemia i le-a impus.
Acum e chiar ”Acum”: atunci, era noua Românie, care intra în deceniul renașterii sale cu o echipă guvernamentală de elită.
Nu e bine să uităm reperele (articolul făcea o comparație, la Centenar, între guvernele Brătianu și Dăncilă), astfel că am ales 6 miniștri din guvernul de acum 102 ani: să ne amintim, ca să știm în orice moment cam la ce ar trebui să ne raportăm.
(Notă: Compilația de mai jos face parte din coverul primului număr – numărul 100, căci merge în sens invers – al reviste CRONICILE Curs de Guvernare. Coverul era completat de 2 analize: ”10 lumânări la agonia leadership-ului românesc” și ”În căutarea omului de stat”.
Numărul poate fi găsit AICI: https://cronicile.cursdeguvernare.ro/ )
***
Premier: Ion I.C. Brătianu
Liceul „Sf. Sava” din București, apoi diplomă de inginer în Poduri și Șosele – obținută în 1893 la Paris și apoi inginer specialist la CFR în subordinea lui Anghel Saligny.
Împreună cu tatăl, unchiul și frații, a format marea familie de politicieni a Brătienilor. A fost însă, de departe, cel mai influent și prezent la decizie în cele mai dificile momente politice.
La data Marii Uniri, era premier (Președinte al Consiliului de Miniștri) pentru a treia oară, după ce mai ocupase, de mai multe ori, Externele, Internele și Apărarea.
Premier și în momentul intrării României în Război – și considerat artizanul intrării de partea Antantei, în condițiile în care regele era neamț.
Toate negocierile din 1918 și 1919 privitoare la Unire și reconfigurarea noilor hărți europene pentru România au trecut pe la el.
Președinte al partidului (PNL) din 1909 până la moarte, în 1927.
După Unire, a mai fost de două ori premier – în anii refacerii țării după război, ai reformei agrare, ai elaborării noii Constituții.
Ministerul Lucrărilor Publice: Anghel Saligny
Inginer, inventator, constructor, dezvoltator în adevăratul sens, cu proiecte care au repus România pe hărți.
Studiile, la Universitatea din Berlin, apoi la Școala Tehnică Superioară din Charlottenburg.
Întors în țară, lucrează ca inginer – mari poduri, căi ferate, docuri și silozuri, de la un capăt la altul al României. Inclusiv lucrările de amenajare a Portului Constanța sunt opera lui inginerească. Celebru este podul de la Cernavodă, pentru care a inventat soluții și le-a aplicat direct, netestate. Inovează și găsește soluții tehnice aplicate apoi pe plan mondial.
Profesor, pedagog, academician, și-a petrecut viața „pe teren”, în mijlocul șantierelor și proiectelor de anvergură.
În octombrie 1918 intră în guvernul Coandă ca ministru al Lucrărilor Publice, după experiența precedentă din administrație privind marile investiții, fiind preluat de Cabinetul Brătianu o lună mai târziu.
Ministerul Instrucțiunii Publice (Educației): Petru Poni
Părintele chimiei românești – un om practic și pragmatic. Chimist, fizician, om politic, pedagog, fondator al Școlii românești de chimie, membru titular și apoi președinte al Academiei.
Bursier la Paris și Sorbona. Întors în țară, ajunge profesor la Universitatea din Iași, unde înființează primul laborator de chimie și apoi Catedra de chimie organică.
Publică primele manuale de chimie și fizică în limba română.
Pionier în studiul chimic al petrolului – pentru care deschide un curs la universitate. Decorat în 1903 de către împăratul Franz Joseph cu Marea Cruce a Ordinului „Franz Joseph”.
A fost primar al Iașiului de două ori. În octombrie 1918 devine pentru a treia oară ministru al Instrucțiunii Publice – echivalentul de azi al Ministerului Educației.
Ministerul Agriculturii: Constantin Garoflid
O carieră ce pare impecabilă tocmai pentru că numele său nu are celebritate: A absolvit, la Paris, mai întâi medicina, apoi ștințele economice, agricole și sociale.
Întors în țară, a pus în funcțiune pentru prima oară în România o instalație de irigație artificială, a inițiat pentru prima oară perdelele forestiere împotriva viscolului de-a lungul drumurilor din Bărăgan.
A fost primul președinte al Academiei pentru Agricultură și al Institutului de Cercetări Agricole, a creat un sistem de popularizare printre țărani a metodelor de eficientizare a agriculturii.
A fost ministru al Agriculturii în patru guverne (două în 1918 – Marghiloman și Averescu, apoi în încă două guverne Averescu), e autorul principal și cel care a implementat reforma agrară pentru împroprietărirea soldaților după război, a inițiat „constituirea grupului agronomic de stat pentru introducerea progresului tehnic”.
După război, a dezvoltat teza dezvoltării rurale prin diversificarea activităților economice.
Ministru de Interne: Alexandru Marghiloman
Colegiul „Sf. Sava” din București, dreptul și științele politice la Paris. Procuror și judecător, la întoarcerea în țară, apoi avocat și Avocat al Statului.
Germanofil și conservator, a fost considerat omul potrivit să negocieze Pacea de la București în primăvara lui 1918 – când revoluția bolșevică din Rusia a lăsat România descoperită în fața Germaniei – și să conducă guvernul.
A trimis trupele române la Chișinău pentru restabilirea ordinii după revoluția din Rusia și a parafat unirea Basarabiei cu România.
În timpul guvernului său, și-a păstrat și portofoliul Internelor. Până la numirea sa ca premier, fusese ministru de Externe și era senator.
Ministerul Industriei și Comerțului: Constantin I. Istrati
Doctor în chimie la Paris, chimist, medic (colaborator al lui Carol Davila) și doctor în medicină, membru titular al Academiei.
În calitate de chimist, s-a aplecat asupra studierii resurselor subsolului României. Invenție premiată la Expoziția Internațională de la Paris – 1889. Membru în mai multe societăți științifice internaționale, alături de cele pe care le-a înființat el însuși în România.
Nu i-a lipsit spiritul practic: a fost numit comisar general al lucrărilor pentru Parcul „Carol I”, inaugurat în 1906.
Înainte de a fi numit ministru al Industriei în al doilea Cabinet Brătianu, a mai fost numit ministru al lucrărilor publice în două rânduri: în 1900 și în 1904.
Mare colecționar de documente vechi referitoare la istoria României. S-a îmbolnăvit grav cu câteva luni înainte ca al doilea guvern Brătianu să pice (ianuarie 1918) și s-a retras. A murit în același an la Paris.
***
(Notă: Compilația de mai sus face parte din coverul primului număr – numărul 100, căci merge în sens invers – al reviste CRONICILE Curs de Guvernare. Coverul era completat de 2 analize: ”10 lumânări la agonia leadership-ului românesc” și ”În căutarea omului de stat”.
Numărul poate fi găsit AICI: https://cronicile.cursdeguvernare.ro/
Ce sunt CRONICILE – poate fi citit AICI: https://cronicile.cursdeguvernare.ro/manifest/
Toate numerele și alte detalii din CRONICI – AICI: https://cronicile.cursdeguvernare.ro/cumpara/
(CRONICILE Curs de Guvernare: un ghid de navigare prin istoria vieții tale)
