După prima invazie a Rusiei în Ucraina, în 2014, Alianța nord-atlantică a înțeles ce greutate are pentru Vladimir Putin relația NATO – Rusia și a realizat că trebuie, pentru propria-i siguranță, să reinterpreteze prevederile tratatului semnat cu Moscova în 1997.
Astăzi, în plin război în Ucraina, aproape 100.000 de militari americani sunt staționați în toată Europa. 4 grupuri de luptă NATO sunt poziționate pe partea superioară a flancului de est al NATO și un al cincilea element – Forțe de Reacție Rapidă NATO – tocmai se constituie în România și Bulgaria.
Un centru operațional pentru sprijin aerian urmează să fie desfășurat de Statele Unite în România și Polonia, iar Pentagonul a transformat baza aeriană de la Câmpia Turzii în hub aerian NATO la Marea Neagră.
Ce sunt grupurile de luptă NATO
Primele 4 grupuri de luptă NATO, în termen tehnic denumite „prezență avansată consolidată” au devenit operaționale în 2017. Ele sunt grupuri multinaționale, fiecare conduse de câte o țară-lider, și au în componență aproximativ 5.000 de militari.
Grupul din Estonia este condus de Marea Britanie, grupul din Lituania de Germania, grupul din Letonia de Canada, iar cel din Polonia de Statele Unite.
Conducerea forței de reacție NATO din România a fost asumată de Franța.
În toate aceste țări este deci asigurată prezența permanentă prin rotație, o dată la 6 luni, a unui corp de militari gata de luptă în orice moment.
Misiunea principală a acestor grupuri este una de descurajare, dar ele participă și la antrenamente comune cu armata țării gazdă, crescând astfel interoperabilitatea.
(Citește și: ”Cum a crescut prezența militară aliată în 28 de zile: primele elemente ale Forței de Reacție NATO au ajuns în România”)
Componența primelor 4 grupuri de luptă la data de 10 februarie, potrivit datelor NATO:
Estonia
Circa 1.146 de militari fac parte din grupul de luptă din Estonia, situat în Tapa, la cea mai mare bază militară din țară. Grupul este condus de Marea Britanie, care contribuie cu 808 militari și:
- Un batalion de infanterie blindată cu tancuri de luptă principale și vehicule blindate de luptă
- Artilerie autopropulsată, mijloace de apărare aeriană și geniști
- Grup de informații, supraveghere și recunoaștere
- Elemente de sprijin logistic
Franța contribuie cu 337 militari și:
- Un escadron de tancuri de luptă și vehicule blindate de luptă
- Un pluton de geniu
Islanda are în grup un specialist în comunicare strategică
Letonia
Aproximativ 1.650 de militari sunt staționați la baza militară din Ādaži. Grupul este condus de Canada, care are 572 de militari și:
- O companie de infanterie mecanizată cu vehicule de luptă blindate
- O companie de sprijin de luptă
- O companie de sprijin pentru serviciul de luptă
- Elemente de sprijin logistic
Albania contribuie cu 20 de specialiști în domeniul eliminării munițiilor explozive
Cehia contribuie cu 80 de militari și elemente de geniu
Italia are 250 de militari și:
O companie de vânători de munte
Un pluton de recunoaștere
Un pluton de apărare aeriană
O echipă de apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară
Elemente de sprijin logistic
Muntenegru contribuie cu 10 militari din arma geniu
Polonia are 177 militari și o companie de tancuri
Slovacia are 152 de militari și:
- O baterie de artilerie
- O escadrilă de recunoaștere
Slovenia are 42 de militari și:
- Un pluton, foc de sprijin
- O echipă de control aerian tactic
Spania are 346 militari și:
- O companie de infanterie mecanizată cu tancuri și vehicule blindate de luptă
- O companie de geniști de luptă
Specialistul în comunicare publică este islandez
Lituania
Situat la Rukla, sub comanda Germaniei, grupul de luptă este format din aproximativ 1.100 de militari
Contribuția Germaniei este de 543 de militari și:
- O companie blindată- două plutoane de infanterie mecanizată, un pluton de tancuri și un pluton de geniu
- Un element de serviciu de luptă
- Un element de sprijin pentru serviciul de luptă
Cehia are 135 de militari – o unitate terestră de apărare antiaeriană
Luxemburg contribuie cu o echipă de transport compusă din 4 militari
Țările de Jos au 270 de militari – o companie de infanterie mecanizată și elemente de sprijin logistic
Norvegia contribuie cu 150 de militari și:
- O companie de infanterie blindată cu tancuri de luptă și vehicule de luptă de infanterie
- Un element de serviciu de luptă
- Un element de sprijin al serviciului de luptă
Ofițerul de relații publice este belgian
Polonia
Grup de luptă condus de Statele Unite, care operează în Orzysz. Este format din circa 1.060 de militari, inclusiv români.
SUA are 797 de militari – un batalion de infanterie mecanizată, cu sprijin de luptă și suport de luptă
România contribuie cu 120 de militari – o baterie de apărare antiaeriană și elemente de sprijin logistic
Marea Britanie are 137 de militari și:
- O escadrilă de recunoaștere
- Elemente de sprijin logistic
Ce se cunoaște despre forța de reacție care se constituie în România
Conceptul Forței de Reacție NATO a fost creat în 2003 și poate avea și până la 40.000 de soldați. Constituirea acestei forțe în România a fost decisă la sfârșitul lunii februarie, secretarul general NATO anunțând că Franța va prelua comanda.
În primă fază, forța va fi compusă din aproximativ 1.000 de militari.
Din declarațiile Ambasadei Franței, un grup tactic interarme va avea în componența sa 500 de militari francezi. Lor li s-au adăugat deja 300 de militari belgieni. Grupul va fi scompletat cu militari din Polonia.
Un grup similar se înființează în Bulgaria și, în perspectivă, în Ungaria și Slovacia.
La începutul lunii februarie, SUA au început transferul în România a 1.000 de militari americani staționați în Germania. Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA Task Force Cougar au intrat în țară pe 9 februarie, fiind instalate la Mihail Kogălniceanu. Cei 1.000 de militari americani se alătură celorlalți 900 deja prezenți în România.
De la debutul războiului din Ucraina, SUA, Canada, Germania și Marea Britanie au trimis avioane de vânătoare în România pentru a asigura misiuni de poliție aeriană.
Deciziile oficiale care au condus la întărirea posturii de descurajare
Planul de acțiune în vederea pregătirii (RAP), lansat la Summitul din Țara Galilor din 2014, a fost un motorul pentru schimbarea posturii de descurajare și apărare a Alianței. RAP a fost inițiat pentru a se asigura că Alianța este pregătită să răspundă rapid și ferm noilor provocări de securitate din est și din sud.
Pe baza RAP, șefii de stat și de guvern NATO au aprobat o poziție de descurajare și apărare consolidată la Summit-ul de la Varșovia din iulie 2016. Aceasta oferă Alianței o gamă largă de opțiuni pentru a putea răspunde oricăror amenințări de oriunde ar apărea acestea.
Au fost întreprinse o serie de măsuri pentru adaptarea Alianței la provocările care emană din sud, inclusiv consolidarea capacităților, exerciții dedicate și planificare prealabilă. A fost înființat Hub-ul Regional pentru Sud la Napoli, Italia.
La Summit-ul de la Bruxelles din 2018, a fost lansată inițiativa de pregătire a NATO pentru a spori capacitatea de răspuns rapid a Alianței, fie pentru întărirea Aliaților în sprijinul descurajării sau apărării colective, fie pentru intervenția militară rapidă în criză, dacă este necesar.
De atunci, Aliații s-au angajat să pregătească 30 de batalioane mecanizate, 30 de escadroane aeriene și 30 de nave de luptă gata de utilizare în 30 de zile sau mai puțin. NATO lucrează acum pentru a construi și menține nivelul de pregătire al acestor forțe și pentru a le organiza în formațiuni mai mari.
***