Romania a avut unul dintre cele mai ambitioase programe de ajustare fiscala din Uniunea Europeana, cu o viteza de ajustare medie anuala de aproximativ 1,9% din PIB (in termeni de deficit structural). In momentul de fata cred ca o provocare cu adevarat importanta pentru Romania este de a transforma acest proces (pur cantitativ pana in momentul de fata) intr-unul calitativ.

Ajustarea fiscala a avut repercursiuni severe asupra tuturor– o combinatie dintre cele mai nefericite de taiere semnificativa de cheltuieli bugetare si crestere majora de TVA. In Romania nu au existat alternative ajustarii fiscale. Marja de manevra a politicii fiscale, cea care ar fi trebuit sa permita acordarea de stimuli fiscali in timp de criza a fost aspru limitata de existenta si perpetuarea deficitelor bugetare mari din trecut. Plecand de la deficite bugetare mari, singura alternativa era sa le diminuezi.

In plus, existenta unui deficit bugetar structural foarte mare a afectat semnificativ finantele publice romanesti. S-au risipit resurse publice semnificative. De aceea consider ca impunerea cu caracter de lege a limitarii deficitului bugetar structural ar limita considerabil risipa de bani publici. Nu avem decat de castigat. In felul acesta responsabilitatea sau mai degraba iresponsabilitatea autoritatilor fiscale (indiferent de culoarea acestora) va fi mult diminuata. Impunerea unei limite pe deficitul bugetar structural poate inlatura multe din derapajele create in economia romaneasca. Cu atat mai mult cu cat acesta a reprezentat o sursă a multor dezechilibre macroeconomice majore în Romania.

Dincolo de intrebarea daca aveam sau nu alternativa, ceea ce cred ca ar trebui sa ne preocupe cu adevarat este legat de calitatea acestei ajustari. Romania trebuie sa evite o ajustare pur cantitativă, cu amanari de plati consistente in viitor (arierate, despagubiri pentru cei care au obtinut in instanta recuperarea veniturilor etc.). Si asta pentru ca in prezent calitatea ajustarii fiscale este una redusa. Iata mai jos cateva argumente:

1. Diminuarea puternica a potentialului economiei romanesti. Rata de crestere a PIB potential s-a redus la jumatate fata de perioada precriza. Dacă în perioada 2005-2008 Romania a avut un ritm de crestere al PIB potential de 5-6%, studiile arata ca pe termen mediu acesta se va reduce la 2,5-3%. De aici, necesitatea de a grabi reformele structurale – procrestere, stimularea investitiilor in tehnologie, capital uman, cercetare dezvoltare etc. In plus, analizand dinamica legata de contributia productivitatii totale a factorilor (PTF) la cresterea economica pentru economia romaneasca, se poate observa cu usurinta ca elementele intensive ale cresterii economice sunt deosebit de modeste comparativ cu elementele extensive. Ceea ce dovedeste clar ca Romania isi pastreaza acelasi motor de crestere economica. Or, in Romania problema de fond nu trebuie sa se reduca la ideea de a scadea un indicator sau altul. Ci de a schimba insusi modelul de crestere economica, viziunea privind constructia bugetara, cresterea economica, de a trece de la investitii publice ineficiente la stimularea celor private, etc.

2. Atat timp cat in Romania nu vor exista programe consistente de creare de locuri de muncă, nu putem vorbi de o ajustare fiscala calitativa in Romania. Criza economica a lovit puternic piata muncii din Romania, de unde presiuni mari pe bugetele de asigurari sociale, pensii, somaj, sanatate etc., unde se inregistreaza deficite din ce in ce mai puternice.

3. Analiza executiilor bugetare arata cateva aspecte ce ar trebui imbunatatite: mediul privat nu este stimulat sa faca investitii si sa creeze locuri de munca; nu s-a redus inca rigiditatea cheltuielilor bugetare; reducerea cheltuielilor de personal din 2010 și 2011 este un lucru bun insa nu reprezinta de fapt decat o amanare la plata a acestora (de exemplu, executia bugetara arata ca economiile totale făcute la cheltuielile de personal prin toate taierile de venituri propuse în perioada iunie 2010 iunie 2011 sunt de aproximativ 2% din PIB, circa 8 miliarde ron, iar despăgubirile câştigate în instanţă de către bugetari în ultimul an sunt de peste 8 miliarde ron. Deci, de fapt măsurile de austeritate în domeniu reprezintă doar un deficit amânat pentru 2013-2014 când vor fi plătite aceste despăgubiri, indexate la inflaţie); creşterea puternică a cheltuielilor cu dobânzile este ingrijoratoare, demonstrând dificultăţi de finanţare şi creşterea poverii pe generaţiile viitoare.

4. Romania are unul dintre cele mai scăzute niveluri de absorbție a fondurilor europene. Aceasta realitate ar trebui sa constituie o urgenta pentru guvernul Romaniei, in conditiile in care se pierde cea mai ieftina sursa de finantare in conditiile date, cu un cost de oportunitate ridicat. Este necesara gandirea unor solutii inovatoare, care sa mearga de la recalibrarea fondurilor alocate catre programele cu absorbtie ridicata pana la includerea sumelor restante, imposibil de atras de catre tarile de coeziune, intr-un Fond de Relansare Economica si folosirea acestora pentru finantarea conectarii periferiei la reteaua de infrastructuri fizice si virtuale din centrul UE.

In concluzie, este deosebit de important ca România să continue corecţia fiscală, mutând insa accentul pe mecanisme privind disciplina fiscală continuă, prioritizarea investiţiilor publice, reforme sustenabile în educaţie şi sănătate, dar şi scheme de stimulare a investiţiilor private în domenii cu valoare adăugată ridicată.

Toata aceasta schema ar insemna trecerea de la ceea ce se numeste o ajustare fiscala cantitativa la una calitativa. Iar asta ar trebui sa constituie una dintre prioritatile Guvernului Romaniei, indiferent de numele acestuia.

***