Cristian Grosu / Rețeta complicată și spectaculoasă a unei politici de subdezvoltare. Un guvern PSD

La analiza precedentă despre nivelul foarte scăzut al PNL în materie de-a aborda o guvernare altfel decât agățându-se de portretul de om onest și tehnician echilibrat al lui Dacian Cioloș, adăugăm azi un tablou al primadonei politice care, în tăcerea generală, se strecoară cu cuțitul în dinți spre Palatul Victoria. E vorba de partidul Dlui. Dragnea – rămas și el (partidul, firește), ca și PNL, fără personajele de forță, decimate de Procuratură și de judecători.

Înainte de-a analiza oferta PSD, s-ar impune niște observații :

• -, partidul are toate șansele să câștige guvernarea în cazul că prezența la vot va fi sub 50%.
• -, scoaterea activiștilor PDL din prima linie a PNL a crescut brusc șansele PSD și i-a adus câteva voturi în plus : nu, nu-i vorba de credibilitate și calitate a oamenilor, ci de eficiență a sistamului pus la punct în anii 90 de Octav Cozmâncă și concesionat de Adrian Videanu la mijlocul anilor 2000. PNL nu a avut niciodată acces la acest mecanism de-a produce prezență la vot și procente smulse din disciplina aproape militaristă a activistului de scară de bloc.Dacă nu se întâmplă nimic spectaculos în următoarele 2 săptămâni (un incident care să provoace emoția și îndârjirea electoratului PNL), PSD își va permite să se preocupe nu doar de voturile sale, ci și de tot ce e necesar ca partidul dlui. Tăriceanu să treacă pragul electoral.
• -,actualul non-combat și tăcerea tristă din această campanie electorală avantajează PSD. Ori zi care trece astfel aduce partidul și mai aproape de guvernare.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Cioloș PNL”)

Acestea fiind zise, să vedem la ce ne-am putea aștepta după 11 decembrie :

1 – Prim-ministeriabilii

Pare de mirare, dar, în ciuda dispariției marilor ”grei” în beciurile de la Rahova sau în celulele de la Jilava – PSD ar putea articula cel puțin 2 nume de premier după alegeri – deși marea problemă a României abia atunci va începe : ce galerie de miniștri vor putea aceștia să alinieze.

O variantă ar fi Vasile Dâncu : fără anvergura, dexteritatea tehnică și experiența europeană a lui Dacian Cioloș, Vasile Dâncu e omul de care stânga românească a avut întotdeauna nevoie pentru a intra în registrul civilizat. Adică nu doar de-a-și adjudeca voturile sărăciei și ignoranței, ci și de a gândi ansamblul unei viziuni pentru clasa săracă și mijlocie care a finanțat tranzițiile de tot felul din 1990 încoace : Vasile Dâncu ar ”reideologiza” – în cel mai pozitiv sens, partidul.
Dar ce sprijin i-ar acorda ”teritoriul” unui asemenea om care se pierde ”în principii” în loc să urce, pus și simplu, lumea în autocare din patru în patru ani și s-o ducă la urne în timp ce o buzunărește pe drum ?

Surse din PSD vorbesc, însă, și de o adevărată surpriză pe care dl. Liviu Dragnea i-ar pregăti-o președintelui Iohannis : Dacă tot vii și ne fluturi prin fața ochilor un premier fost comisar european, atunci avem și noi comisarul nostru – adică o ofertă ”de nerefuzat”. Admițînd, însă, că dna. Corina Crețu ar renunța la bătălia pentru a rămâne în șa la Bruxelles, tot ar mai rămâne niște vulnerabilități : relația – cam prea specială și detot inoportună în acest moment – cu SUA și niște antipatii pe care și le cultivă acum cu grijă la Comisie. Ar fi, însă, ceva foarte deosebit – măcar sub aspectul unor rigori de comportament politic și adecvare la logica bunului simț – față de iresponsabilitatea veselă a dlui. Victor Ponta.

Surprizele nu se opresc aici – PSD poate improviza și cu alte fizionomii – însă marea întrebare e dacă PSD va aduce într-un prezumtiv guvern aceleași nume și aceeași ”expertiză” ca în guvernul Ponta.

Până la urmă, vorbim de experiențele din trecutul recent, pentru a intui ce-ar putea urma în viitorul proxim :

2 – Puțină economie – cea în care jucăm fiecare : Guvernarea în cercul vicios al subdezvoltării și mersul pe dinți de fierăstrău

Dacă traducem dincolo de termenii economici succesul guvernării Ponta, ajungem la concluzia că ceea ce bâiguie dl. Dragnea în aceste zile pe la televizor și în programul partidului nu sunt promisiuni : sunt – pentru un om lucid – pur și simplu amenințări.

2a- Măsurile drastic electorale din toamna anului 2012 ale guvernului Ponta aflat de câteva luni la putere au intrat la decont în anul următor. Nici nu aveau cum să nu intre :

Orice delir al politicilor e urmat de ajustări atunci când nu e sustenabil : întotdeauna, după ”măriri” acordate fără surse de finanțare, după scăderi scăderi de taxe și după scutiri de tot felul, în România urmează o fiscalitate reactivă și haotică, menită să redreseze bugetul aflat în deficit și să astupe golurile pe care, în campania electorală, nu-și bătea nimeni capul să le ia în calcul.

Cunoaștem fiscalitatea reactivă și haotică din 2013 – care a culminat cu așa poreclita ”taxă pe stâlp” – taxă pe care doar denumirea a făcut-o populară, căci există taxe care au produs consecințe și mai drastice de la jumătatea economiei și societății în jos.

Fiscalitatea haotică și reactivă a fost, în cei 2 ani care au urmat, susținută și de un mecanism de colectare bazat pe arbitrariu, abuz și colectare cu orice preț a banilor – conceput de ANAF și de legislația care făcuse din această instituție un fel de ”DNA” inamovibil la decizia politică a guvernului. Evident, ținta nu au fost marii contribuabili, ci, cu preponderență, micii antreprenori vulnerabili și lipsiți de forța de-a se lupta cu statul de stânga. Corporațiile și beneficiarii de sprijin extern s-au descurcat : stânga, stânga – dar nici chiar așa…

2b- ”De la jumătatea economiei în jos” : un program care va fi susținut de clasa de mijloc

Partea ”de sus” a economiei – e vorba de marii contribuabili și marii vectori ai retailului extern – au beneficiat de compensații printr-un set de măsuri care au relansat subdezvoltarea : creșterea pe bază de consum în condițiile în care producția autohtonă era la pământ și nu beneficia de niciun stimulent :

scăderea în cascadă a TVA, raportările fantasmagorice de cifre alterate de efectul de bază (calendar nociv când e vorba de ciclurile electorale scurte ale României – de ex. – imediat după alegerile din decembrie va expira efectul de bază la scăderea TVA – când vom vedea exact ce a fost preț și ce nu), astfel încât mult trâmbițata reducere ”pentru consumul poporului” s-a transformat în profit expatriat de multinaționalele de retail (nu de producție) , iar în urmă a rămas iarba arsă a producției locale pentru piața internă :

la capătul ciclului, potențialul de creștere prin consum tocmai seacă în aceste luni, am devenit piață de desfacere nu pentru Vest (Zona Euro), ci pentru Polonia, Ungaria și Cehia (așa arată cifrele!) care ne produc jumătate din deficitul comercial,

iar măsurile ”de stânga” s-au dovedit a fi, în consecințe, de o ”de dreapta” foarte primitivă : au plătit săracii care-și vor mai vedea crescute salariile abia la alegerile următoare și mica producție la care nu a ajuns mai nimic din scăderea TVA.

Fiscalitatea haotică și reactivă se va răsfrânge nu asupra păturii sărace (nu are de unde și pe ce plăti taxe) și nici asupra marilor contribuabili (care merg pe prețuri de transfer și externalizarea banilor) : ea va cădea pe clasa de mijloc, care – dacă s-ar pune în practică impozitele zero de pe lista PSD – se va ”autoasista”. Firește, după ce statul își va fi încasat și oprit partea sa și va restitui ceea ce va decide că merită contribuabilul mijlociu.

2-c. Efectul cu adevărat dezastruos e, însă, altul : vedem azi, când expiră ”clipul electoral” – am ajuns la un record de creștere (campioni în Europa – spre 6%), FĂRĂ să avem dezvoltare : nu autostrăzi, nu educație mai performantă, nu forță de muncă (piața muncii lunecă spre ne- sau slab calificată) , iar sistemul public de sănătate e luat pur și simplu în concesiune de salariații săi.

Acest ciclu se va relua la data de 01 ianuarie 2017 – mai vorbim peste 2 ani.

2d- Dacă mai sus am vorbit de mersul în dinți de fierăstrău al economiei și de miza învârtirii în cercul vicios al subdezvoltării, trebuie să amintim și de laboratoarele în care se pregătește lumea înainte de-a intra în acest haos cu reguli de țară subdezvoltată. Educația.

Fără a intra în detalii, să pomenim doar – din guvernarea PSD a ultimilor ani – câteva consecințe care vor contamina sistemul mulți ani de-acum înainte, după cum se vede din rezistența atroce la cea mai de bun simț schimbare :

-, clanurile din universități și-au consilidat puterea și au devenit surse de normă, ”casting” pentru clienți și dispeceri de sinecuri

-,prestigiul titlurilor universitare – începând cu doctoratele și cu școlile doctorale – a scăzut până la miștocăreală (auzeam, cu 2 luni în urmă, discuția dintre doi amici, din care unul își luase doctoratul – ”gata? Ești și tu dottore?”), feliile mănoase din fonduri pentru cercetare au ajuns la cine a trebuit, pe criterii de clan, oculte politice, coterii. Dna. Ecaterina Andronescu n-a știut să procedeze altfel – iar patria îi e recunoscătoare: deschide lista la Senat.

-, Cât despre grija față de pregătirea ”clasei muncitoare” : de ani de zile companiile care vor să-și califice singure forța de muncă pe banii lor bat la porțile tuturor ministerelor pentru a smulge un set de reguli și de aprobări – într-un sistem de învățământ profesional construit, întreținut și rostogolit debil – și abia acum, în octombrie 2016, s-a găsit soluția pentru învățământul profesional dual : rămâne însă de văzut dacă, după alegeri, el va și funcționa, de vreme ce guvernantului care-l va implementa nu-i va ieși nimic …

E oare o coincidență că în județul dlui. Dragnea – Teleorman – ”clasa muncitoare” nu beneficiază de așa ceva? Și că județul nu a făcut absolut niciun pas spre convergență cât timp dl. Dragnea a fost la putere și vicepremier și lider suprem de partid care avea o majoritate de 67% din Parlament ?

2e- Și elementul care le leagă pe toate și stă la baza oricărei inițiative private care vrea să se strecoare până în colțurile unde există oportunități : Infrastructura.

În afară inaugurării capetelor aflate în construcție (unde merită să amintim vizita premierului Ponta la ”autostrada demolată” la care puțin a lipsit să nu-i taie panglica), politica de infrastructură a ultimilor 4 ani frizează trădarea de țară :

-, amânarea începerii autostrăzii Pitești – Sibiu (legătura directă a Bucureștiului și a ”Regatului” cu rețeaua europeană) până la expirarea studiului de fezabilitate, astfel încât lucrurile a trebuit să fie reluate de la zero.

-, Mutarea autostrăzilor între ministere – Mari Investiții, Trasporturi, Economie, sau ce truc legislativ sau instituții or mai fi fost inventate – până când orice calendar realist și sustenabil a fost dezintegrat. Figura de-o emblematică iresponsabilitate a dlui. Dan Șova și bizareriile mandatelor sale în diferite poziții de decizie rezumă vizual seriozitatea politicilor și a consecințelor acestora în materie de infrastructură ale PSD.

-,Folosirea CNADR ca instrument politic de stors banii din asfaltul României – printr-o dezorganizare, reacredință și manipulare a oricărui fel de strategie care au ținut țara la limita de supraviețuire în materie de infrastructură.

Merită să reamintim acest detaliu : toate acestea au fost făcute de pe poziția unui partid care-și începuse guvernarea cu 67% din Parlament : practic, ar fi putut vota și implementa absolut orice decizie (constituțională) izvorâtă din necesitate. Va mai curge apă pe Dunăre până când o altă majoritate atât de lejeră să poată fi pusă la dispoziția unei viziuni.

3- Programul pentru viitor și țintele mesajului : Finanțarea unui stat social european subdezvoltat

”La dispoziția unei viziuni”?

Dacă parcurgem programul PSD (oricum mai coerent decât însăilările PNL !) constatăm că partidul dlui. Dragnea încearcă să țină țara în aceeași realitate paralelă foarte îndepărtată de o viziune de dezvoltare fezabilă.

Putem înțelege că ținta unei atare fantasmagorii e votantul tradițional al partidului – problema începe când ținta și obiectul experimentului e economia, țara, dezvoltarea :

3a- Impozitele 0% și problema fundamentală a României : când stânga nu are bani de redistribuit și de făcut protecție socială

În afară de salarii, lista de ”obiective de investiții” și tot felul de clișee privind sănătatea și educația, principala ofertă este scăderea impozitelor :

0 % : pentru salariile mai mici de 2000 de lei, IT-ști, medici, PFA, dividende – și multe altele.

Dacă, prin absurd, așa ceva ar fi posibil, România s-ar afla în cea mai paradoxală situație bugetară (admițând că ne și păstrăm măcar în limita superioară a deficitului) pentru care dl. Dragnea sau cine i-a făcut programul ar merita premiul Nobel : am avea fiscalitate americană și stat social european (educatie și sănătate gratuite, pensii garantate indiferent dacă mai sunt sau nu contributori care să le plătească, venitul minim garantat etc etc).

Statul social european – în a cărui paradigmă ne aflăm ca mentalitate de la stânga la dreapta – stă tocmai pe taxe care să asigure bugetul din care se plătesc toate astea : or România e pe ultimul loc în Europa la veniturile bugetare raportate la PIB, iar PSD tocmai asta evită să spună : luna decembrie 2016 va fi luna cu cea mai mică fiscalitate a României – iar viitorul (dacă vrem să dezvoltăm țara asta) nu ne va mai rezerva această conjunctură.

Tocmai pentru că, pe lângă statul social de care trage toată lumea, mai e nevoie de dezvoltarea basic fără de care ne vom împotmoli în 5-8 ani : autostrăzi, infrastructura feroviară, regândirea sistemului de educație potrivit unei piețe a muncii care se anunță bizară peste 15-20 de ani etc, etc.

(Citiți și: ”Marea problemă a României: Raportul dintre bugetele publice și PIB. Cauza ei și câteva comparații”)

Teoria că bani există – e vorba de fonduri europene – nu e foarte convingătoare pentru cei care știu cum au fost absorbite fondurile (da, multe) în mandatul PSD : deblocarea unor acumulări de sancțiuni primite din cauza fraudelor mai vechi (practicare de finanțatorii tuturor partidelor), intrarea la decont a unor facturi mai vechi, îngăduința bruscă a Comisiei în perioada n+2 pentru a nu rata chiar atât de multe miliarde.

În realitate, la fiscalitatea care va crește potrivit Codului Fiscal de la 01 ianuarie 2017 (CAS și CASS la PFA, PFI, dividende, drepturi de autor etc etc) se va dovedi o biată picătură pentru guvernul care va face bugetul pe 2017 – după beneficiile date în ultimii 2 ani și sub inexistența marjei de manevră la nivelul deficitului bugetar (suntem deja la limita de 3%) : e greu de crezut că cineva își va permite și scăderea TVA la 19% de la 01 ianuarie.

Cu un asemenea efort de supraviețuire rămâne de văzut dacă mai rămâne ceva și pentru investițiile statului.

(Citiți și: ”România mare și fracturată: Centenarul Marii Uniri va găsi o țară cu o structură și mai dezechilibrată decât e astăzi”)

3-b. Statul sub un guvern de ”stânga”.

Nu că ar fi vreo deosebire – în România – față de statul sub un guvern de dreapta. Însă până la această oră, după anii de guvernare ai PSD, nu putem lua în serios aceleași promisiuni auzite în campaniile trecute, când partidul a avut 67% din Parlament :

-, nu de debirocratizare avem nevoie – ci de eficiență. Cum de n-a reușit stânga să pună ordine aici, unde e ”patria” ei și bazinul ei electoral ?

Un studiu publicat de cursdeguvernare.ro arată că bugetarii noștri nu sunt mai mulți decât ai altora – (aici-LINK) – și e explicabil : profesorii noștri predau la clase de 35 de elevi, în loc de 15-20 – adică avem deficit de profesori la standarde. Avem un deficit de 25% de medici în sistemul public. Avem, pe lângă autoritățile locale, servicii sociale slabe, vag profesionalizate, prost finanțate și ineficiente.

-, inechitatea brutală și ilogică din sistemul public de salarizare : PSD a ratat săptămânile trecute ocazia de-a susține proiectul guvernului de eradicare a inegalităților din sistem – partidul a preferat varianta ”Nicule, mai dă-le o sută în plus” la toți. O salarizare unitară va costa bani pe care niciun guvern care va veni la 01 ianuarie nu va avea de unde să-i scoată.

4- Și cuiul

Marea miză a viitorilor 4 ani e politica externă – și adecvarea politicilor interne la modificările drastice din jur ; și a recunoașterii oportunităților și a pericolelor din impactul faliilor geopolitice care se intersectează pe-aici pe la Făurei.

Încă nu am auzit, în acest an electoral, o poziție față de direcția României – de la un PSD care chiar ar trebui să formuleze o poziție, după vizita dlui. Victor Ponta la Baku (singurul lider european care s-a afișat acolo), sau după intervențiile publice în cazul anchetelor la LukOil.

Iar o combinație fatală între politica de subdezvoltare internă și confuzia din politica externă poate fi rețeta centrifugării României afară dintr-o Europă care nu mai are timp să ne aștepte.

*

Marea problemă de după alegerile din 11 decembrie nu va fi a dlui. Liviu Dragnea – cum va pune în practică programul fantasmagoric pe care-l afișează în aceste zile :

partidul se va descurca și cu galeria de miniștrii (la fel de înspăimântătoare ca și în cazul PNL), și cu bugetele și executarea lor – am mai trăit experiența asta în ce oprivește fiscalitatea haotică și reactivă din 2013 și sistemul abuziv și arbitrar de colectare cu orice preț a banilor, al ANAF de după 2013.

Problema va fi a economiei și societății – care tocmai închide cele 360 de grade ale cercului vicios al subdezvoltării și a creșterii economice cheltuite instantaneu în consum : ciclul se reia – cei care aveau speranțe mari de la ieșirea din criză să-și ia antivomitivul și să-și pună centura.

Cu o asemenea situație macroeconomică – excepțională !– România avea nevoie de un alt program, de un cu totul alt program. De un cu totul și cu totul alt program.

**
Așa cum am ilustrat prezumtiva guvernare PNL, vom ilustra și prezumtiva guvernare PSD :