Începând de mâine, 21 aprilie 2020, trio-ul Tătaru-Arafat-Vela ar trebui să renunțe – cu un anunț explicit făcut de însuși premierul Orban – la jumătate din timpul aparițiilor publice pe rapoartele privind epidemia Covid.
Cealaltă jumătate din timpul de comunicare al guvernului trebuie cedată celei de-a doua comisii privind criza Covid, celălalt trio: ministrul Fondurilor Europene – Ministrul Economiei – Ministrul Transporturilor. Din când în când, în cadru ar trebui să apară, răzleț, fie fizionomia ministrului Cîțu, fie a dlui Oros, de la Agricultură.
Exact cum o face trio-ul pe dimensiunea medicală a crizei, trebuie să o facă și noul Comandament de criză economică: cifre de pe o zi pe alta, rapoarte fierbinți, breaking-news-uri, proiecte cu cerneala semnăturilor încă neuscată, ”ventilatoare”, contracte, ”vaccinuri”, echipe gata de acțiune ca ambulanțele Smurd, finanțări intempestive.
Asta pentru că moartea economiei și contagiunea istorică a inactivității (activitatea economică n-a încetat nici măcar în război!) au nevoie de de tot atâta atenție precum oamenii ajunși la ATI sau la morgă.
Mâine, 21 aprilie, Dacia își începe reluarea activității – cu 450 de salariați – urmând ca pe 4 mai să dea drumul la toată ”instalația”. Aprecierile din zona medicală dau începerea școlii undeva pe la mijlocul lunii mai. În mai puțin de o lună și jumătate lumea ar trebui să se pregătească de reintrare în activitate.
Până atunci, însă, guvernul trebuie să deseneze o hartă de navigare prin ”minunata lume nouă” în care intrăm.
Nicio iluzie: suntem pe cont propriu
Cifrele spectaculoase privind sumele de sprijin pentru relansarea economiilor, pe care le aruncă toată lumea – de la guvernele naționale la Comisia Europeană – nu înseamnă încă nimic,
în fața UE stau două uriașe provocări care vor absorbi toată energia politică și economică a uniunii:
prima constă în apărarea monedei euro. Franța (a doua economie) anunță un wishful thinking de minus 8%; Italia (locul 3) nici nu mai calculează, oricum e cu 2 cifre… ; Spania (locul 4) anunță și ea 2 cifre, minus 12,5%, la care se adaugă deficitele celorlalți din eurozonă care se învârt pe lângă masă – fiecare cu aportul său negativ și cu inflația sa.
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Cum să faci risipă de istorie”)
A doua provocare este gestiunea încleștării dintre Nord și Sud – pe care această criză o aduce la apogeu – și care se va desfășura într-o lume inaccesibilă României, dar ale cărei consecințe economice vor ajunge până aici.
Sudul nu va primi oricum și pe orice ”coronabondurile” finanțate de Nord, disputa se va muta dinspre banii pentru salvarea economiei spre construcția și negocierea politică a bugetului viitor,
diferențele culturale față de muncă, de economie și de traiul pe datorie se vor acutiza, Nordul va invoca atât propriile sale probleme cât și dreptul de-a fi competitiv în economia viitorului iminent, vom mai auzi poate reproșul șocant al Angelei Merkel (”noi când ne ducem seara la culcare ca să fim odihniți pentru munca de a doua zi, voi abia atunci plecați să aglomerați cafenelele și restaurantele”.)
Astfel că banii pentru cei din afara zonei euro vor fi puțini și dați cu țârâita, sutele de miliarde anunțate de Bruxelles (și care mai au și ăia nevoie de niște luni bune până să se adune – și abia atunci va începe circul european…) sunt pentru economiile pe verticală, mult promisele tone de cash care ar urma să fie aruncate din elicopter vor încăpea în câteva geamantane.
Într-un articol publicat săptămâna trecută pe cursdeguvernare.ro, inventariam stimulentele economice pe care statele europene sunt pregătite efectiv (efectiv!) să le scoată de sub pactul de stabilitate și să-și sprijine companiile ( UN LINK AICI ): credite speciale, garanții de stat, dobânzi subvenționate, facilități – desigur, alături de finanțarea șomajului tehnic, care e, până la urmă, o măsură socială și pe termen limitat. Marele entuziasm al salvatorilor de la începutul crizei s-a potolit, guvernatorii băncilor naționale (sau BCE) au devenit mâna dreaptă a premierilor, toată lumea tipărește bani cu care să-și mai mascheze din deficitul real.
Suntem atât de ”pe cont propriu”, încât putem da foc la orice proptea care ne mai asigură echilibrul.
Dar multe speranțe: România chiar are cu ce să reseteze totul
Ministrul Finanțelor a anunțat săptămâna trecută pilonii bugetari ai viitoarelor luni. Noi știam că deficitul de lucru e de 7%, ministrul a anunțat 6,7%; noi știam de o scădere a economiei de 2,5-3%, ministrul a anunțat minus 1,9%.
Schimbarea ”prefixelor” arată grija față de evaluările (3, în următoarea lună jumătate) marilor agenții de rating. Sănătoasă grijă: pe lângă injecția (conjuncturală) de la BNR care cumpără titluri de stat, creditele și fondurile europene ”clasice” vor fi principala noastră formă de finanțare.
Da, există ajutor de la UE: am fost iertați de banii pe care trebuia să-i returnăm în contul proiectelor nefinalizate. Dar banii ăia nu existau oricum, trebuiau împrumutați. Da, există proiecte care nu trebuie prefinanțate: dar ăsta e un câștig numai dacă ai proiecte. Și tot așa.
Pe lângă grija față de echilibre, două ar fi direcțiile pe care guvernul ar trebui să le traseze, să le monitorizeze și să țină țara și economia reală la curent cu ele:
A) Un mega-plan cum România încă nu a avut, de investiții publice care să se propage cu forță și viteză în economie.
Nu am fi prima țară în care un plan național de investiții publice ar asigura combustia necesară întregii economii. Dar nu ”plan” ca în ultimii 30 de ani: ci o hartă precisă, cu instituții și oameni responsabili, cu calendare de finanțare, cu răspundere penală pentru orice sabotaj, orice ”neglijență în serviciu”, pentru orice întârziere subiectivă.
Nu multe, ca să nu ne risipim în toate și să ajungem iarăși să nu terminăm nimic:
Infrastructura rutieră, infrastructura de căi ferate, Portul Constanța (care lucrează la 50% din capacitate, în ciuda poziției excepționale și față de Orient și față de Orientul Mijlociu.
Infrastructura digitală – care ar reduce costurile companiilor și ar crește productivitatea și eficiența.
Eventual un plan de irigare a Bărăganului.
Niște zeci de miliarde adăugate astfel la deficit nu ar speria niciun finanțator și nicio agenție de rating.
(Citiți și: ””Istoria nu iartă proștii”. Am intrat în deceniul decisiv. CRONICILE Curs de guvernare Nr. 95”)
B) Un mega-plan de modelare prin stimulente a economiei.
Macron îndeamnă francezii să cumpere, în aceste zile, produse franțuzești. Premierul italian face la fel cu produsele autohtone, nemții nici nu mai au nevoie să le zică cineva asta.
Ar zice-o, poate, și Ludovic Orban și Klaus Iohannis – dar de unde să le cumperi, când piețele sunt pline de turcisme, iar supermarketurile de produse ungurești sau poloneze? Suntem rușinea Europei și a vecinilor că producem doar o treime din ce mâncăm.
Or ăsta e un moment în care ajutorul de stat se poate duce către economia viitorului de peste 2-3-4 ani. Și nu oricui, nu oricât, nu oricum.
Ca exemplu: e de plâns situația din turism și suspendarea totală a activității acolo: dar o să avem surpriza să constatăm că această oprire ajută la echilibrul macroeconomic – căci ploaia de facilități pompate în această industrie și sutele de milioane de euro aruncate chiar din elicopter – prin vaucerele bugetarilor – n-au reușit să ducă turismul pe plus! Or nu face chelnerul ăla cu straie cu tot câți bani publici s-au băgat în locul lui de muncă prost plătit, iar asta e o anomalie economică din orice unghi ai privi lucrurile!
1- Primul pas ar fi un plan național de stimulare a desfacerii producției agricole. Un asemenea moment nu vom mai prinde curând, iar România stă pe 2/3 suprafață agricolă din suprafața totală și importă produse agricole muncite tot de români.
2- Un plan deștept pentru a accelera industria IT și inovarea tehnologică. Există câteva zeci de antreprenori autohtoni pe care deja i-a luat curentul dezvoltării către economia europeană de peste 5 ani: formele de stimulare ar putea da roade abia acolo.
3- În anii care vor urma, multe companii europene vor reloca activitățile din China: această criză a arătat atât dependența în momente dificile față de o economie imprevizibilă, cât, mai ales, verigile lipsă din lanțurile europene de producție, care se află tot în China.
România trebuie să aibă, în acest moment, viziune și să vâneze companiile care-și pun problema să se întoarcă acasă. Iar România, ca stat european, înseamnă acasă.
4- Un plan de stimulare a internaționalizării companiilor românești. Câți pot? 50? 70? 100? Trebuie lăsați să crească și să se extindă – altfel, în fiecare primăvară ne vom uita cum multinaționalele își trag profiturile acasă la ele, iar nou nu avem ce să retragem acasă la noi.
*
Câte sunt mai sus? 6 planuri: despre ele ar trebui să auzim, începând de mâine, 21 aprilie 2020, de la un Comandament de urgență economică, care intră în cadru la telejurnale după ce iese trio-ul Tătaru-Arafat-Vela. Și să vorbească tot așa: cu cifre de ieri până azi, cu rapoarte, cu proiecte fierbinți, cu contracte tocmai semnate
Cât despre bani și despre sursa lor, e posibil, desigur, să ne înșelăm, și să nu fi luat în calcul cine știe ce minune s-ar petrece la Bruxelles:
adică, fără să trimitem proiecte de anvergură la aprobare și fără să deschidem discuții cu marii finanțatori (gen BEI – care primesc de la Comisia Europeană facilități la finanțare), chiar să ne trezim că dna. Von der Leyen sună la București să trimitem vreo 10 elicoptere. Goale – ca să încapă mai mult.
S-ar putea să fie și așa, dar eu cred că e bine să nu așteptăm chiar până atunci.
3 răspunsuri
Stimate domnule Grosu, citesc cu mare plăcere și satisfacție că și în Româia sunt oameni care pot influența în bine dezvoltarea ei viitoare dar, precum și titlul folosit de dumneavoastră, asta este doar o ILUZIE. NIMENI din actuala conducere a statului nu are de gând să facă ceva pentru popor, pentru ROMÂNIA, absolut toți se gândesc la ei, la familia lor, la prieteni etc. Și este păcat că vor mai trece încă 2/3 generații, cel puțin, până vom avea și noi o clasă politică conștientă de atribuțiile ei față de popor, de oameni, de societate, etc.
Să treceți cu bine prin pandemie!
Rămâneți sănătos.
Jebeleanu
Stimate
d-le Grosu!
Traim mai mult decit o iluzie a resetarii economice postcriza, deoarece masurile sanitare sint relativ acceptabile, fiindca si cu o anumita intirziere, decidentii au de unde sa le „copieze”!
1.Cind este vorba de economie, acolo clasa politica si guvernamentala este „tabula rasa” ca expertiza iar economia dezvoltarii nu este copiabila prin masuri punctuale si de circumstanta!
De aceea, NU are cine sa faca la Guvern un proiect de tara operational, de repornire a economiei blocata de criza sanitara si nici de imbunatatire radicala a mediului economic si institutional antecriza toxic, care a redus investitiile industriale straine catre zero dupa 2008!
2.”Comandamentul de Urgenta Economica” va realiza doar o STRATEGIE NATIONALA de aceeasi clasa (si inutilitate) economica, ca si cunoscutele „53 de strategii” de care se vorbea aici!
3.Iesirea din criza este o naivitate a celor care nu cunosc limitele „modelului economic bugetar intre doua legislaturi” de a imbunatati competitivitatea economica si functionalitatea institutionala aflate la dezastruosul indice (african) 74.Acesta va face ca nici macar una din fabricile relocate in Est sa nu vina in Romania!Asa ca forta de munca venita din Vest va fi povara sociala in plus.
4.Asa cum arata inca din 2006 prof. Ilie Serbanescu, banii sint primiti de la UE numai daca exista „proiecte fezabile, necesare si eligibile” si exista capacitatea de cofinantare in proportile stabilite.In ce priveste dezvoltarea economica-industriala, exista la nivelele guvernamentale cit si ale publicatiilor economice convingerea ca statul ar putea identifica si realiza proiecte economice in zonele productive, ceeace este complet fals!Constructia proiectelor economice in zona productiva, industriala si agricola apartine EXCLUSIV „pietei nationale”, intr-o ecuatie cu trei conditii fundamentale.Prima este inalta competitivitate economica si functionalitate institutionala, catre indicii 1 (ca ai Coreii de Sud), inexistenta in Romania indicelui catastrofal 74!In al doilea rind, analiza „proiectelor necesare” – rezultata din evaluarea si „ordonarea” prioritatilor functie de necesitatea pe care o impun zonele/factorii de sustenabilitate industriala ca: energetica, forta de munca, starea si clasa antreprenoriatului national, COMPETITIVITATEA/FUNCTIONALITATEA ca factori supremi de atragere a investitorilor industriali straini, capacitatea institutionala guvernamentala de a „organiza” procesul de reindustrializare.
In al treilea rind, numai pe baza evaluarii celor de mai sus, se poate crea o SCHITA a obiectivelor economice postcriza de catre Comandamentul de Urgenta Economica!
In al patrulea rind, cu aceasta analiza si evaluare bine pusa la punct, Comandamentul va trebui sa „bata drumurile Vestului” la intreprinderile industriale si multinationale, pentru a propune locarea in Romania a celor planificate sa paraseasca China si in general locatiile indepartate!
In al cincelea rind, la toate discutiile politice, economice si tehnice locarea in Romania va fi refuzata ori promisa din politete, dar fara a fi onorata vreodata o astfel de promisiune.
Asa ca pentru a „rupe gura” firmelor de evaluare economica care au de gind sa ne acorde calificativul junk, ori nu il acorda formal din politete dar il comunica investitorilor – Romania trebuie sa fluture ca BREND NATIONAL POSTCRIZA, Proiectul de aducere a competitivitatii economice si functionalitatii institutionale catre indicele 1 !Acesta este parte a PROIECTULUI DE TARA, in lipsa caruia, la fel ca in Guvernarea Ponta, politicienii si asociatiile antreprnoriale americane si chineze au promis investitii industriale de 12 miliarde de Euro, dar cind sa treaca la fapte, au constatat ca sub raportul functionalitatii economice, Romania este o „Mare Moarta” in care investitiile de orice fel inseamna bani aruncati!
5.Opinia prezenta nu este una de circumstanta, ci reia viziunea si analizele tehnice privind conditiile din „proiectul economic” de tara in care investitorii straini – unicii autori ai iesirii Romaniei din Criza postpandemie investesc masiv – locind in tara noastra investitii industriale noi, fie pe cele mutate din Asia.
In rest – prin masurile teoretice luate inafara unui proiect de tara care sa ORGANIZEZE in detaliu fiecare din etapele si metodele de atragere a capitalului industrial strain, se va alimenta doar ILUZIA ca sintem capabili fara busola si echipamentul de navigare complex si dificil de reconstructie economica si industriala – sa iesim din blocajul economic actual.
Fara proiectul de tara care cuprinde pasii si etapele concrete ale imbunatatirii competitivitatii si indicilor calitativi si functionali ai mediului economic national – totul se va incheia cu un fiasco general, datorita lipsei generale de expertiza in domeniul dezvoltarii economice.In momentul de fata nu putem vorbi numai de repornirea economiei – adica a economiei curente de consum, fiindca nimeni din UE nu o va mai sustine, daca ea nu va imbraca forma, continutul si insusi tehicile dezvoltarii industriale – de care vorbea in 2010 Liviu Voinea, in lucrarea „Reindustrializarea Romaniei – Politici si Strategii”.
6.Niciodata n-a fost mai oportuna pentru Romania, ca o publicatie de anvergura CursDeGuvernare sa organizeze o CONFERINTA NATIONALA, in care sa pot prezenta proiectul de reconstructie industriala a Romaniei si lucrarea teoretica care sustine (si „explica”) modul, metodele si tehicile economice si institutionale care asigura dezvoltarea industriala rapida, in epoca globalizarii pietelor (economice) nationale!
prof. Caliman I. Eugen
consultant independent
dezvoltare industriala
tel. 0721316019
Da, domnule Grosu, asa trebuie sa facem, cum spuneti dvs. aici ! Dar putem ? Romanii abia au inceput sa se adapteze modului de gandire economica specific capitalismului modern, ca s-au si vazut coplesiti de „bruuienile” si „otravurile” ce cresc cu atat vigoare pe terenul romanesc: lenea si conceptia lui „las’ ca merge si asa”, hotia cu orice pret si exploatarea la sange a celor mai slabi, de obicei a femeilor, ce sunt privite doar drept carne de vanzare pentru placeri, vanarea de diplome si atestate neacoperite de vreo valoare reala si… cate si mai cate. Poate ca nu sunteti de acord cu subsemnatul, dar nici acuma invatamantul romanesc nu da semne ca ar intelege importanta rolului sau in dezvoltarea societatii si in buna vietuire viitoare a celor multi, fie el si „stimulat” (asa o fi ? ca nu se prea vede… deloc !) de marete proiecte gen „Romania educata” (educata de… cine, de doamna Anisie, care a declarat ca nu e semnificativ si important locul ocupat nu cu multa vreme in urma de tara noastra – cea cu trista soarta, deocamdata – la testul PISA ?) si sub conducerea unui presedinte pentru care aerul de autoritate suprema pe care si-l da este mai important decat orice altceva. De aceea, cred ca diagnosticul pus de doamna Merkel, mentionat si de dvs. in text: ”noi când ne ducem seara la culcare ca să fim odihniți pentru munca de a doua zi, voi abia atunci plecați să aglomerați cafenelele și restaurantele” este cat se poate de corect si nu lasa loc de iluzii asupra viitorului tarii noastre… AFARA DOAR DACA actuala pandemie nu va schimba radical atat modul de gandire al poporului muncitor (da, va rog sa nu respingeti acesta sintagma cu iz de ideologie comunista, dar care exprima, zic eu, realitatea in intregime), cat si modul de gandire si actiune al clasei politice conducatoare (asta in preupunerea ca ar putea fi posibil ca acesta sa-si intoarca fata catre popor… de la propriile sale interese, singurele pe care le are in vedere acuma), care clas conducatoare mai trebuie sa si devina profesionista in conducerea societatii… dar cum ? printr-un miracol, ca ltfel nu prea vad cum !