Cristian Grosu / Granița roșie pe care trebuie să o apere mediul de afaceri. Cele 9 puncte care-o definesc

Dacă în 2007 cineva mi-ar fi desenat cum va ajunge România la 12 ani de la aderarea la UE, l-aș fi sfătuit să meargă la psiholog.

Cred că sunt puțini cei care au anticipat că lucrurile nu doar că nu vor evolua în sensul natural al dezvoltării, ci o vor lua în jos. Mult mai în jos decât față de momentul în care ne aliniasem legislația, mecanismele administrative și drumul fără întoarcere către dezvoltare, ca să ne putem la un moment dat și integra.

Dar, așa cum știm cu toții, există un singur drum fără întoarcere. Iar ăla nu e traiectoria unei țări conduse de ce-are ea mai rău, mai incompetent și mai de rea-credință.

”Liniile roșii”: am auzit această sintagmă săptămâna asta, la summitul RBL: un șir de puncte pe care guvernul/guvernele le încalcă NU în baza dreptului lor de-a face politică, ci în disprețul legii, al logicii și în numele forței instituționale pe care o folosesc discreționar.

Vasăzică, oamenii de afaceri au înțeles, în sfârșit, că tot răul care ne înconjoară se petrece numai pentru că îl permitem.

Cursdeguvernare înșiră azi, ceea ce noi considerăm că reprezintă 9 puncte care configurează granița roșie pe care niciun contribuabil din România nu ar trebui să mai permită guvernului/guvernelor să o treacă. Cu atât mai mult cu cât suntem dincolo de ea demult. 

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Retard sever: Să desființăm minciunile oficiale, cu informații curate pentru cățeii dictatorului”)

Să mai spunem că aici nu mai e vorba de politică, ci de administrare basic și cu bună credință a țării, și că sunt linii pe care nici Ceaușescu nu și-a permis să le încalce la vremea când administra el lucrurile.

9 lucruri intolerabile care trebuie schimbate de îndată

1-, Abolirea / suspendarea / derogarea de la Legea responsabilității financiar-bugetare a României: prima linie roșie trecută de guvern.

Această lege a fost suspendată printr-un articol ascuns în OUG 114 în decembrie, iar măsura are menirea să-i scutească de responsabilitate pe premierul Dăncilă și pe ministrul de Finanțe, Teodorovici.

Odată abolită această lege, ei (EI) pot face absolut orice în materie de administrare a banilor publici ai României. Ceea ce și fac.

cursdeguvernare.ro a tras alarma la momentul respectiv, dar pare să nu fi fost de-ajuns.

Mediul de afaceri trebuie să ceară, în cor, guvernului restabilirea de îndată a legii în ceea ce privește veridicitatea cifrelor care arată cum care e administrată România.
Odată restabilită responsabilitatea juridică, poate că nu vom mai asista la delirul cifrelor false pe care se construiește destinul României.

2-, Lucrul cu cifre în mod deliberat false – a doua linie roșie trecută de guvern. Revenirea la transparența modului și a calendarului în care sunt făcuți și cheltuiți banii publici.

Deficitul pe cash a fost de 2,88% doar prin amânarea rambursărilor la TVA (ceea ce, prin ecuația de bază, încarcă și creșterea economică, în mod real mai mică) și prin amânarea semnării plății tuturor pensiilor în decembrie 2018 (și transferarea a mai bine de jumătate pe semnătura din ianuarie 2019). Asta înseamnă că deficitul real se încarcă din capul locului pe anul în curs.

Ceea ce înseamnă că fiscalitatea haotică și reactivă se păstrează ca cel mai mare risc al anului acesta și al celui următor.

Mediul de afaceri trebuie să ceară imperativ și fără nicio concesie revenirea la publicarea în timp real a cheltuielilor și veniturilor statului, pe site-urile ministerelor.

3-, Încălcarea legii răspunderii ministeriale (lege care a devenit, prin lipsa de reacție a României prejudiciate, o adevărată bătaie de joc) – a treia linie roșie trecută de guvern.

Legea spune 2 lucruri pentru care nu trebuie făcută nicio concesie (că doar de aia e lege):

a), orice modificare care se referă la taxe intră în vigoare la cel puțin 6 luni de la adoptarea ei oficială. OUG 114 a fost dată cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare și între 2 sărbători care au paralizat orice discuție cu cei vizați.

b), niciun act normativ nu poate fi dat fără studiu de impact, făcut profesionist și cu asumarea răspunderii pe cifrele din studiu.

De ani de zile, guvernul/guvernele fac fix invers decât o spune legea.

Mediul de afaceri trebuie să ceară imperativ, folosindu-se de toate căile și instituțiile care veghează la respectarea legii, readucerea actului guvernamental în această minimă legalitate: nu există lege fără studiu de impact, nu există modificare fiscală mai devreme de 6 luni de la legiferare. 

Iar nu înseamnă NU.

4-, Violența, reaua credință, minciuna, calomnia și demonizarea mediului de afaceri sau a diverselor categorii de contribuabili – asalturi care preced, de obicei, încălcarea de către guvern/guverne a legilor bunei guvernări.

Voia să facă guvernul politică guvernamentală strâmtă pe veniturile băncilor? Era dreptul lui.

Dar asta presupunea, după cel mai elementar bun simț, începerea cu luni de zile înainte a discuțiilor cu institutiile afectate și introducerea taxelor suplimentare după 6 luni de la luarea deciziei. La fel în energie. La fel în comunicații.

În locul acestui minim gest de bună-credință (care nu mai ține de politică), am văzut ochii bulbucați ai unui om condamnat la 8 ani de pușcărie, înjurând mediul de afaceri onest din care el n-a făcut niciodată parte,
hlizeala tâmpă a acestui veritabil Beppe Grillo de la Finanțe,
privirea perversă a dictatorului care înjura în prim-time ”agenturili” care ne fură banii din țară
și ochișorii mari și rătăciți ai premierului, căruia i se părea normal să procedeze ca la ea acasă, în nomansland-ul de la Videle.

Mediul de afaceri trebuie să ceară revenirea de îndată la dialog între legiuitor (mă rog – acum am ajuns ca legiuitorul să fie guvernul, prin ordonanțe) și segmentele de contribuabili afectați de măsurile legislative, dialog care să aibă loc cu bună-credință și cu respectarea legii.

5-, Legislația și tentativele de legiferare privind relaxarea abuzului în serviciu al funcționarilor statului, în detrimentul contribuabilului, în paralel cu demonizarea Justiției

Aplicarea discreționară și selectivă a legii privind mediul de afaceri, arbitrariul deciziei administrative, vulnerabilizarea contribuabilului prin legislația vagă și ”fezandarea” lui pentru un abuz nesancționat de lege – numai un mediu propice pentru afaceri nu se numește.

Cei care au afacerile în București nu știu, însă, ce se petrece în teritoriu: acolo unde, din acest punct de vedere, e sânge pe pereți.

Mediul de afaceri trebuie să ceară de îndată consultarea sa în ce privește legislația pe abuzul în serviciu: pentru că e legislația care permite funcționarului să închidă sau să crească afaceri, să se implice în concurența de pe piață (mai ales cea locală), să devină intrumentul politic care decide ”cine moare și cine trăiește” într-un baronat sau altul.

6-, ANAF a încetat să mai fie un instrument eficient și corect de colectare a veniturilor de la mediul de afaceri.

Sistemul online al fiscului a picat, companiile sunt retrimise la ghișee, sistemul informatic nu mai vede declarațiile care-i sunt trimise, în schimb emite decizii de impunere (acolo vede!) și de abuz.

Toate astea, în condițiile în care guvernul României a rupt definitiv contractul de modernizare cu Banca Mondială în noiembrie 2018, după 7 ani în care a cheltuit 18 milioane de dolari (bani de dat înapoi!) fără să fi făcut nimic pentru contribuabil.

Fie și numai acest lucru trebuia să zgâlțâie mediul de afaceri, care să fi cerut o discuție la Ministerul de Finanțe pentru această practică de nemaiauzit în orice altă țară din UE.

Mediul de afaceri trebuie să ceară – în baza unei reprezentativități pe măsura numărului mare de afectati de dezastrul digital de la ANAF – o soluție rapidă de revenire la funcționalitate a sistemului. Ba, chiar are dreptul să ceară o situație a costurilor de până acum ale sistemului, să le compare prin firme de audit cu performanțele reale ale instituției și să propună o modalitate de-a ieși din impas. Eventual să sesizeze Justiția. De îndată și fără nicio concesie.

7-, ANAF nu mai are cu ce să lupte corect și performant împotriva evaziunii fiscale. Readucerea la menirea sa a unei instituții devenită miză și recompensă politică în teritoriu

Înainte de-a prejudicia bugetul de stat (alimentat de cei corecți), evaziunea fiscală păgubește în primul rând afacerile cinstite: prin îngustarea pieței corecte și prin concurența neloială între o afacere corectă și una derulată prin evaziune.

Sunt zeci de domenii punctuale care resimt zinic (zilnic!) această pegră și care așteaptă de la ANAF ajutor în lupta cu concurența strâmbă, cu perturbarea pieței (cel mai simplu exemplu: în Moldova, unul din două pachete de țigări e contrabandă!  potrivit ultimei statistici.).

Cu cifrele ”economiei neobservate” în mână, mediul de afaceri trebuie să ceară guvernului măsuri eficiente de curățare a pieței, pentru membrii săi cei mai afectați.

8-, Dezechilibrele macroeconomice care vor intra curând la scadență (vor intra neapărat, că aici totul se transformă, nu se pierde nimic) și care vor fi plătite tot de mediul de afaceri.

Inflația care contractă piața și urcă finanțarea bancară.
Deficitul bugetar care (măcar de s-ar duce în investiții…) ducându-se în veniturile de pe piață, expandează importurile și finanțează locurile de muncă din țările de unde ne împrumutăm ca să le facem tot lor vânzare.
Deficitulul contului curent, care ne silește la împrumuturi intempestive – în condițiile în care avem cele mai mari costuri de împrumut din UE – fiind, totodată, și pe podiumul creșterii economice.

Mediul de afaceri, împreună cu un grup de economiști la curent cu evoluțiile care se schimbă de la o săptămână la alta, să stabilească niște limite realiste pentru acești indicatori, să-i pună în fața guvernului – orice depășire de linie e trecerea unei linii roșii: dincolo de ea, e numai inconștiență electorală și delir. Și toate astea, de îndată: ajustările vor fi făcute pe pielea mediului de afaceri.

Și în vreme ce toată lumea va căuta înnebunită soluții, saltimbancii de la Finanțe chiar vor fi relaxați și în slujbe la fel de mănoase ca azi.

9-, Lipsa marilor investiții care să țină România (la propriu!) pe hartă, prin folosirea bugetelor de investiții ca stabilizator automat al deficitelor.

Nu doar economia este afectată de lipsa de investiții în marea infrastructură. Mai sunt alte două mari neajunsuri provocate de amânarea metodică, sistematică și de spiritul infracțiunii de înaltă trdădare:

-, depopularea masivă și ireversibilă a zonelor ocolite de marea infrastructură

-, vulnerabilizarea României de dincoace de Carpați, creșterea dependenței sociale și debranșarea de facto de la Europa a unei zone față de care Rusia s-a apropiat la doar 200 de km.

Reacția guvernamentală la protestele de vineri, 15 ora 15,00, ne-a arătat un lucru privind intenția coaliției de guvernare:

nu doar că ministrul transporturilor a mai inaugurat o dată lucrările la șoseaua de centură a Bacăului, dar nu a spus nimic despre marea problemă: legătura Moldovei cu Transilvania și Uniunea Europeană. De fapt, asta și vrea guvernul să evite.

Mediul de afaceri organizat trebuie să conceapă un calendar de investiții în infrastructură în absolut acord cu politicile Uniunii Europene, să stabilească 3 mari proiecte de prioritate zero pentru care există deja bani europeni ( Autostrăzile Constanta – Szeged, Iași/Bacău-Szeged și un canal Dunăre-Bărăgan care să ne pună în valoare grânarul) să discute acest program cu guvernul/guvernele, după care să treacă la acțiune:

să monitorizeze un calendar de implementare asumat de către guvern și să reacționeze la orice întârziere, amânare sau boicotare fățișă a acestor proiecte.

Acțiunea umană

Sigur, pot fi adăugate și alte priorități:

cele de mai sus, însă, sunt cele de-o stringență care, dacă nu e satisfăcută, fisurile dintre agenda actualului guvern și interesele de bază ale României se pot lărgi ireversibil.

Și NU e politică – politica vizează, sau ar trebui să vizeze, alte ținte de politici publice – asta e administrație basic, măcar cât pentru o țară subdezvoltată, dar orientată cu fața către direcția cea bună.

A impune aceste lucruri înseamnă a impune acele reguli care subminează noul ceaușism care pas cu pas se reinstaurează în România de vreo 2 ani de zile.

Dacă i se pare cuiva că ”noul ceaușism” e prea dur, să trecă în revistă 2 lucruri și să vadă ce-i iese:

-, sunt 30 de ani de când minciuna nu a ajuns atât de generalizată ca azi, când cifrele reale sunt spulberate cu cifrele falsificate (ce bine seamănă raportările de acum cu ”raportările la hectar” de-acum 30 de ani), de când conducătorii nu au fost atât de ”linși”, iar ”tezele” partidului atât de promovate, de când justiția nu se putea atinge de conducători pentru că legile erau schimbate din mers, croite fiind pe infractiunile conducătorilor, de când omului care înota în noroaie i se spunea că merge pe asfalt, și de când establishementul României era atât de izolat.

-, la tristul tablou de mai sus să se mai adauge răspunsul la întrebarea: cu o astfel de administrație și conducere, unde ar fi fost România dacă nu ar fi presată, ceas de ceas, de către UE, NATO, SUA și alți timmermanși și weberi?

*

Rămâne o întrebare, la care mediul de afaceri e dator să-i găsească un răspuns: cum va fi sancționată trecerea acestei linii roșii de către guvern/guverne?
Această năvală a decidenților de-a scoate România în decor e o mișcare nu doar metodică, ci și violentă. Cum va putea o ”organizație” cum e mediul de afaceri onest, bazat pe reguli și pe superstiția încrederii (da, în România îndrederea și predictibilitatea au ajuns adevărate superstiții), să răspundă în cadrul legii la această violență bazată tocmai pe încălcarea, suspendarea, prorogarea legii?

Bazată pe valori, pe conștiința unei răbdări care se dovedește inutilă, pe fapte și pe caracterul evident al acestei disprețuitoare violențe,
chiar și cei care vor să rămână în interiorul legii pot găsi soluții nu doar să evite să fie călcați în picioare: ci și să scoată România din mentalitatea și din ghearele acestei ultime generații de degenerați politici.