Cristian Grosu / Din miezul noii faze istorice a (de)capitalizării României: Fenomenul ”Cocotierul” și efectul ”Bombonica”

La ora la care scriu aceste rânduri, sistemul judiciar din România tocmai turnează încă un episod penibil, dintr-un șir tot mai lung de episoade penibile. Un nou termen în dosarul ”Bombonica” al dlui. Liviu Dragnea – folosirea la sediul PSD a două angajate la instituția de stat condusă de nevasta ”liderului”.

Să nu se impacienteze nimeni : Nu e vorba de contestarea abuzului dlui. Dragnea. Da, e plină țara de astfel de cazuri – oameni care muncesc pentru privați sau pentru partide și sunt trecuți pe ștatele de plată publice; și pentru care, da, vinovații Trebuie să plătească.
E vorba, dimpotrivă, de chiar mai mult : de fenomenul care a spulberat România în ultimii 17-18 ani și, înainte de a explica, îl rog pe cititor să mă ierte pentru caracterul ieftin al metaforei din titlu : dar așa l-am găsit eu acoperitor. Pentru că e chiar acoperitor.

*

Poveștile ”mici” sau cazul școală – Dragnea

Ca (mai degrabă fost – că acum nu-mi mai permite timpul) jurnalist de investigație, am citit cu pozitivă invidie investigația făcută de colegii de la Rise Project, publicată săptămânile trecute.

Despre banii folosiți/”investiți” de dl. Liviu Dragnea în Brazilia, prin fostul său amic Costel Comana (care s-a spânzurat în avionul dintre Columbia și Costa Rica în februarie 2015). Despre încasările supraevaluate pe terenuri, obținute de dl. Dragnea de la Costel Comana, care și-a triplat cifra de afaceri pe rutele CFR din județele controlate politic de actualul lider PSD, chiar pe semnătura dlui. Dragnea. Despre sumele de zeci și sute de milioane (în valută forte) evaporați prin rudimentara ”dedicație” a contractelor – în niște ani în care liderii politici nici nu-și închipuiau că li se va putea cere, într-o zi, socoteală. Și, mai ales : în ani în care nici nu exista ideea de ”socoteală” sau că cineva le-ar ține, pas cu pas, socoteala.

”Am cumpărat cocotieri” – a fost reverul scurt, la disperare, de evitare a problemei, pe care l-a dat dl. Dragnea presei la întrebările directe referitoare la datele din investigația publicată de Rise Project.

Un singur lucru Nu am admirat (dar nici nu am blamat în mintea mea – după principiul ”unde am ajunge și ce am scrie dacă ne-ar preocupa moralitatea surselor noastre” ) : momentul publicării investigației și, mai ales, efectele pe plan economic (pentru că pe cele pe plan politic le vedem și le știm) :

demobilizarea dlui. Dragnea în dosarul ”Bombonica”, la schimb cu tergiversarea sau chiar ignorarea unui dosar (dosarul ”Cocotierii” – cu zecile de milioane scoase afară de către cel care a dat lovitura în afacerile cu rutele CFR) în care liderului PSD să i se impute și niște bani. Bani: adică banii cei mulți, nu prejudiciul de 20.000 de euro din dosarul ”Bombonica”.

(Rise Project vorbește de un milion de euro supraevaluare terenuri – cu siguranță că atât au putut/au avut acces să dovedească – (un milion – haha!). Pentru un milion, vorba ăluia, un politician cu telecomanda în mână nici nu se dă jos din pat…).

Cele de mai sus configurează un lucru : odată scoși din sistem, oamenii nu mai prezintă ”un pericol” : rămân cu banii. Sau, spus mai direct : dacă vrei să rămâi cu banii, n-o fă pe deșteptul, mulțumește-te cu procesele pe mize/prejudicii financiare mici și eliberează zona, îți ajunge.

Dacă logica de mai sus vi se pare prea perversă : vă rog să-mi dați un exemplu – de la Dan Voiculescu la ultimul golan care a finanțat un partid, un baronat sau un banal grup de interese – în care să se fi recuperat și prejudiciul…

În contrapartidă, aș veni eu cu un alt exemplu : în timpul celor 2 mandate ale lui Sorin Oprescu, Bucureștiul a pierdut sute de milioane de euro din licitații măsluite, mită directă, subevaluări unde era cazul, supraevaluări unde era altul cazul, abuz, foloase necuvenite, parandărăt. Da uite că omul a scos steagul alb la primul flagrant de câteva mii de euro și va lua cel mult o suspendare. E-o lume dură : atâta costă o simplă nerespectare de consemn.

*

Și economia românească a cocotierilor : mai puternică decât economia românească oficială

Problema de mai sus poate fi rezumată astfel : indiferent ce verdict se va da în dosarul ”Bombonica”, Dl. Liviu Dragnea nu va fi căutat, ”pe bune”, niciodată la marile sume investite în ”cocotieri” – sau, dacă va fi căutat, nu i se vor imputa niciodată adevăratele sume scoase afară prin interpuși, bani rezultați din vremea în care niciun politician nu-și închipuia că așa ceva i se va putea imputa vreodată.

Iar acesta e și miezul problemei : decapitalizarea masivă a României din ultimii 25 de ani și – atenție! – fuga Justiției de-a ancheta această decapitalizare, care reprezintă adevăratul rău făcut României în ultimii 20 de ani.

Pentru că banii României nu sunt în România.

Sunt puțini cei care știu :

toată lumea stă cu ochii pe Produsul Intern Brut. Dar: așa cum cursdeguvernare.ro a insistat în nenumărate rânduri, marile state europene (marile economii, de fapt) stau cu ochii mai mult pe ceea ce se numește Produs Național Brut : adică, la produsul intern brut se adaugă și ceea ce banii investiți afară din țara respectivă produc profit în țările de investiții. (de exemplu, profitul expatriat de mutinaționale, deși e PIB în România, el e – cel mai important – produs național brut în țările de origine a banilor – lucru care contează cel mai mult : e important nu doar cât produci, ci, în primul rând, cât încasezi din asta și cu câți bani rămâi).

Ei bine , în România lucrurile au funcționat în 4 pași :

1), Economia și resursele României au fost transormate în cash, prin corupție, trafic de influență și alte infracțiuni

2),Banii au fost scoși din țară și investiți – sau ”investiți” – afară. ”În cocotieri” – cum ne spune textual dl. Dragnea.

3),Cei care au făcut asta Nu au repatriat profituri (ca o investiție oficială făcută de o multinațională).

4),Cei care nu au avut pretenții politice, economice, geopolitice etc. etc. au fost lăsați în pace. Cei care au revendicat și altceva au fost ”loviți”, nu la marile tunuri, ci la micile găinării – un fel de ”efect Bombonica” la ”fenomenul Cocotierii”.

Cele de mai sus dau o imagine simplistă asupra fenomenului, dar exemplele se scurg seară de seară la televizoarele tuturor (exact ca și cum în fața noastră s-ar certa niște tâlhari beți) configurînd dezastrul :

Când Pinalti sau Dorin Cocoș sunt înhățați pentru ”trafic de influență”, din cauză că în dosarul Microsoft le-au ieșit 17 milioane de euro numai pentru intermediere, nu ai cum să nu te întrebi cât le-a ieșit cumpărătorului de influență și vânzătorului de influență. Dar banii adevărați din această afacere sunt departe – numai niște proști ca Cocoș și Pinalți puteau învârti banii aici în țară.

Mai vreți ? Aseară ascultam pe Mihai Daraban – președintele CCIR – povestind de vânzarea, la începutul anilor 90, a unui teren petrolifer pe care România îl deținea în Africa : 71 de milioane a încasat statul român, pe un teren care, de atunci și până acum, a produs (pentru cumpărători, firește) în 25 de ani 300 de miliarde (treisutedemiliarde!) .

Cu siguranță că mita luată la cele 71 de milioane – mult mai mare decât prețul în sine, a fost investită tot în niște cocotieri. Pentru că, să fim serioși – dl. Liviu Dragnea rămâne un băiat simplu din Gratia, a cărui lăcomie a fost la fel de simplă :

Cele 3-4-5 PIB-uri ale României scoase după mecanismul descris mai sus, care de 25 de ani sporesc sistemul circulator al unor țări exotice, conțin, de fapt, masa de combustie a capitalului cu ajutorul căruia România nu ar fi stat azi în genunchi – fără infrastructură, fără sistem educațional perfomant, fără resurse și fără forță.

Capitalul autohton nu ar mai fi fost blamat ca astăzi – când, dacă cineva deschide gura și revendică lucruri legitime, i se răspunde – de afară, și pe bună dreptate – ”dar cine dracu v-a furat banii dacă nu voi înșivă?”.

O să spuneți că lucrurile astea sunt apanajul unui grup restrâns, care e în minoritate și, în orice caz, fără putere de decizie în cercurile politice creatoare de politici. Dar NU-i așa.

Anul trecut, când Gabriel Biriș – pe atunci secretar de stat la Finanțe – propunea ”amnistie fiscală” pentru repatrierea banilor din ”cocotieri”, cine a sărit primul la beregata sa ? Dl. Liviu Dragnea, care a profitat de o eroare a lui Biriș – aceea de a pune în același proiect de Ordonanță o nouă grilă de fiscalizare a PFA-urilor și PFI-urilor. A fost pretextul de a îngropa chestiunea repatrierii banilor, care n-a figurat în nicio declarație de combatere a Ordonanței : cum să pronunți așa ceva – doar știm bine că ceea ce formulăm chiar se întâmplă, cum zice poetul: ”ferește-te de nume, pentru că ele numesc”.

Astfel încât, după explozia ”dosarului Panama”, în timp ce alte state se înghesuiau să cumpere CD-urile cu numele cetățenilor lor care și-au ascuns banii pe acolo, România nu avea nici bază legală să le repatrieze- în mod legitim, Constituția prevede: ”caracerul licit al averii se prezumă”, și nici nu-și putea fixa un ”Moment zero”, care ar fi permis statului român să – DA! – șteargă cu buretele 25 de ani de furt istoric, cu condiția / și câștigul de a recapitaliza lucrurile aici.

O problemă morală? Bineînțeles, și încă una foarte mare – să-l ierți pe hoț dacă îți aduce înapoi lucrul furat, la egal cu cel care nu a furat niciodată. Dar totuși: când vom închide – în definitiv – această etapă istorică a raptului unei economii investite în cocotieri ?

Așa că rămânem la ”efectul Bombonica” : în loc să-l socotocim pe Dl. Liviu Dragnea la cocotieri și să-i recuperăm banii cei mulți, îl ținem în șah cu un abuz la fel de penal, dar pentru un mărunținș pe care șoferul lui (la fel ca șoferul dlui. Oprescu) , îl țin la îndemână pentru micile cheltuieli de la tutungerie sau la restaurant.

(Zic și eu ”Liviu Dragnea” pentru că el a căzut în povestea cu cocotierii – ce să mai spunem de marile extrageri din România, față de care dl. Liviu Dragnea rămâne un băiat simplu din Gratia, cu o lăcomie la fel de simplă ?)

*

Nu-i de glumă :
cunosc zeci de antreprenori români – autentic ”autohtoni” – care și-au construit business-urile aici, cu efort, disperare, suportând discriminări față de capitalul extern, spoliați de politicienii locali, presați de administrații, dezavantajați de guvernanți (atenție: de guvernanții naționaliști care-i mângăie pe creștet în timp ce-i buzunăresc, pentru că așa au citit ei că preludiul e foarte important) – și care țin aici banii de dezvoltare :

din păcate, miliardele de euro pe care autohtonii cinstiți și determinați le scot din piatră seacă sunt departe de sutele de miliarde care zac acum ”în cocotieri”.

Iar noi o să scoatem de la Dl. Dragnea cel mult 20.000 de euro – bani pe care șoferul său îi are la îndemână pentru vreun chef la restaurant – și pentru care însuși Dl. Dragnea e în stare să dea foc la țară : zecile de milioane ”nu se pun”.

Or eu nu vreau bănuții ăia pe care Justiția – mai blândă și mai perversă decât o știm noi, îi împută: eu vreau milionul, milioanele, zecile de milioane ”produse” de dl. Dragnea cât a fost tătuc absolut peste 3-4 județe sărace, din care a scos bani cu ouă fierbiți la subțiori și fum de ardei iute pe la nas : și nici măcar pe cei băgați în cocotieri de Liviu Dragnea:

ci pe cele 3-4-6 PIB-uri ale României scoase afară de inși de care nu se atinge nimeni, nicăieri între granițe, niciodată.

Altfel o să ne mulțumim cu mărunțișul pe care Dl. Dragnea va avea șansa să-l ”doneze” dacă e cuminte – cum a fost în ultimii 2 ani – și se va implica în binele, folosul și propășirea statului de drept.

O să ne mulțumim? Nu, mulțumim!

*

O încheiere în cheie foarte (da, parșiv) românească, adică în amestecul ăla de humor și profunzime care ne ține pe fiecare pe orbita vieții lui: un banc și o parabolă :

Înțelege masa (massa) generală a votanților fenomenul decapitalizării României și al mizelor din jurul acesteia, descris în jurul procesului dlui. Dragnea?

Poate da – dar în exact aceeași măsură în care Avram Iancu încerca să-și mobilizeze armatele de țărani neștiutori de carte împotriva grofilor :

”Fraților, aseară boierul a pierdut la cărți tot ce am muncit noi vara trecută prin boieresc, fumărit și clacă. Toți banii!”. În mulțimea fără număr a țăranilor, liniște. Așa că Crăișorul s-a dus întins spre unul din primul rând și l-a luat direct: ”Băi boule! Bănișorii tăi! Pe toți! Ăia pe care i-ai muncit și asudat toată vara la boieresc și fumărit și clacă! Și pe care ți i-a smuls punându-ți ouă fierbinți la subțiori și pentru care ți-a dat cu fum de ardei iute pe la nas! La cărți! Munca ta a pierdut-o la cărți!!”. Iar țăranul îi răspunde : ”Păi acuma ce-ai fi vrut să facă și boierul, săracul, dacă nu i-a intrat omului carte?!”.

Și o abordare (mult mai) serioasă :

Acea parabolă a talanților, dar ușor modificată – pentru a fi în deplin acord cu ceea ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani și pentru care azi nu suntem în stare să găsim, pe ultima sută de metri, o soluție :

Evanghelia spune că cel care a primit 5 talanți a produs alți 5, cel care a primit 2 a produs alți doi. Iar cel care a primit unul singur l-a îngropat și pe ăla și i l-a restituit Stăpânului la final. Luați-i-l – a spus Stăpânul – și dați-l celui care primise 5 – că ăla știe ce să facă cu ei.

Ei: Cum ar fi sunat această devastatoare parabolă dacă cel care și-a bătut joc de bani ar fi fost cel care a primit 5 talanți ? Căci chiar au fost 5 : climă, resurse între primii din Europa, ieșire la mare, fluviu, 2/3 din teritoriu pământ ca untul, plus oameni muncitori și știutori de carte și meșteșug.

(PS: ” ‘sszzzdamăti’: și tu îi bagi în cocotierii altora!”)