Cristian Grosu / De ce nu spuneți adevărul? Poporul neștiutor și tranzițiile lui

”Nu pot, când citesc mai ales nişte lideri de dreapta din România, dar şi din Europa, care au început să vorbească despre raţionalizare, despre cum să stingem becurile. Eu nu pot să cer acum românilor să începem iar să închidem becurile. Noi nu trebuie să venim cu un astfel de mesaj.” . Aceasta e declarația lui Marcel Ciolacu, de vineri, 9 septembrie 2022.

Ea seamănă foarte bine cu declarațiile cuplului Băsesc-Boc din 2009, în care cei doi asigurau poporul că marea criză va ocoli România și, chiar dacă se va simți ceva-ceva, rezolvă ei problema. E drept, se apropiau de alegeri…

Nimeni nu ne cere să închidem becurile, dar declarația este esențială în contextul pe care-l străbate întreg Occidentul și, mai ales (o să vedem și de ce ”mai ales”), România – dar înainte de-a o interpreta, să facem puțină ordine în context:
contextul extern, general, în paralel cu contextul intern – în 5 puncte – acolo unde s-ar putea ca familii și gospodării întregi să fie nevoite să-și schimbe foarte tare stilul de viață.

Să le luăm la rând:

1, Este evident că în Uniunea Europeană nu există – și probabil că nu va exista decât în cazuri extreme, cu proteste de stradă – consens în a schimba fundamental ecuația după care se calculează prețul la electricitate, în sensul de a nu o mai raporta la prețul gazului.

Cauzele acestei lipse de consens sunt multe și foarte complicate – de la cele politice și geopolitice (ca simplu exemplu, jocul pe care Germania continuă să-l facă, chiar și indirect, prin intermediul Ungariei), până la interesele marilor ”industrii verzi”, foarte ideologizate, care trag profiturile pe noul tip de energie și până la necesitatea obiectivă de-a scăpa Europa de dependența brutală de energia rusească, devenită armă de șantaj.

(Citiți și: ”Cum se scumpește electricitatea prin mecanismul formării prețurilor. Alternativele și revoltele”)

2, Este evident că România nu doar că nu a mai investit în noi surse de producție a energiei, ci că producția scade de 15 ani încoace – cu o scădere mai abruptă în ultimii 5-6 ani – ceea ce a favorizat importurile (și, firește, importatorii!)  – în timp ce statul a confiscat ani la rând, prin dividende, banii de investiții ai companiilor energetice.

(Citiți și: ”Desenul / Politica energetică a României în ultimul deceniu: scăderea producției la creșterea consumului. Și importurile”)

3, Toate statele din UE – la care se adaugă Marea Britanie – au luat măsuri compensatorii pentru consumatorii de energie, de la cei casnici la cei din economie. Aceste măsuri nu numai că urcă până la procente mari din PIB și se adaugă la deficite, dar nici nu sunt suficient de acoperitoare pentru a evita falimente sau a conserva stilul de viață al consumatorilor casnici.

Ca simplu exemplu: Autoritatea din energie a UK a anunțat în august că facturile la energie vor crește cu 80% anul acesta – ceea ce urcă factura la energie a unei familii medii pe locul 2 în topul cheltuielilor, la concurență cu chiria sau chiar cu rata imobiliară la bancă – iar guvernul a anunțat măsuri suplimentare, numai ”pentru cei vulnerabili”.

4, Cedarea Occidentului în fața Rusiei, în acest moment, în schimbul gazului ieftin, ar deschide o adevărată cutie a Pandorei la nivel global: ar arăta vulnerabilitatea Occidentului și ar încuraja China sau alte state agresive să facă ce face Rusia – și chiar n-ar fi o joacă pentru UE dacă China ar testa puțin livrarea materiilor prime critice către economia europeană, care depinde de deciziile Beijingului în proporție de 85%!

Nemaivorbind de faptul că Xi JinPing ar putea renunța la mănuși imediat după ce se va vedea, peste vreo lună, cu un nou mandat.

5, Chiar și dacă UE ar relua importurile masive de gaze și energie rusească de orice fel, problema energiei europene s-ar rezolva numai temporar, iar perioada de reașezare s-ar prelungi niște decenii:

Lumea occidentală a intrat deja adânc, ca să se mai poată întoarce, în procesul de schimbare a paradigmei energetice și economice în general – au dispărut și resursele ieftine luate din tot felul de colțuri de lume, și mâna de lucru ieftină tot din acele colțuri, și energia ieftină:

fără a susține că acesta e un lucru bun, așa se reașează pur și simplu lucrurile – iar economiile și societatea occidentale trebuie să se pregătească deja pentru impactul deglobalizării și pentru reinventarea modului de viață propriu: nu ne vom mai întoarce la prețul energiei din 2019, pentru familia occidentalului mediu vor interveni modificări în lista de priorități a bugetelor gospodăriei.

Și acum să revenim la România și la declarația dlui. Marcel Ciolacu:

Adevărul și poporul neștiutor

Limita la care se oprește plafonarea energiei electrice este de 255 kWh:
ea e, de fapt, aproximativă cu consumul riguros al unui apartament cu 3 camere în care locuieste o familie cu 2 copii. E limpede că poate fi cu ușurință depășită, după care intervine prețul din contract al furnizorului, adică energia scumpă.

Atenție: vorbim de o familie de clasă medie, nu de o gospodărie la care diferența de la 200 la 400 de euro lunar pentru energie nici nu se simte în buget.

Ceea ce ar trebui să i se spună acestui cetățean nu sunt balivernele cu ”raționalizarea”, ci conștientizarea faptului că energia va căpăta un alt loc pe lista bugetului familiei și că ea va trebui chivernisită cu aceeași atenție cu care se mai adaugă sau se mai taie o zi din vacanța în Grecia sau Bulgaria. Și că acest lucru nu e valabil numai în România – ci oriunde în UE, căci statele nu-și vor permite la infinit să aloce procente din PIB pentru compensări.

Și că acest lucru va ține mulți ani, că nu are legătură numai cu războiul din Ucraina (care e numai momentul în care s-au suprapus mai multe crize) și că toată lumea se află, la scară globală, într-o tranziție aemănătoare cumva cu tranziția pe care a străbătut-o un fost stat comunist (România, de pildă) către un alt fel de economie.

Și că această tranziție a început de mult – să fim serioși, cine s-ar fi gândit acum 20 de ani că, dacă dăm la o parte taxele și accizele, litrul de apă a ajuns mai scump decât litrul de benzină (asta ca să dăm doar cel mai banal exemplu)?

Berlinul, Parisul, Londra – și-au redus orele de iluminat public. Utilitatea nu e neapărat financiară: economia de energie obținută astfel e infinitezimală raportată la consumul uriaș – casnic și economic – din aceste orașe. Utilitatea unor astfel de gesturi ale autorității constă, însă, în simbolismul ei: e mesajul pe care administrațiile îl transmit populației în ce privește prioritatea pe care energia o recapătă în bugetul din care se plătesc aceste facturi.

Astfel că, spuneți oamenilor adevărul:
din zecile de milioane de euro pe care partidele noastre politice îi dau anual pe reclamă politică, s-ar putea rupe câteva pentru o campanie de conștientizare a acestor adevăruri pentru care oamenii, gospodăriile medii, să se pregătescă în anii următori – chiar în cazul în care, prin absurd, s-ar sfârși mâine războiul din Ucraina și s-ar relua furnizarea ”gazului ieftin”.
Da, nu e vorba aici de raționalizare, dar oamenii trebuie să știe cum își pot ține consumurile cât mai aproape de limita de compensare, și ce înseamnă asta din perspectiva comportamentului în viața de zi cu zi.

Și ar mai avea România ceva de făcut: începerea unui program de investiții în producția de energie – producție care de 15 ani încoace scade, pe măsură ce crește consumul. Despre asta nu-l auzim, însă, vorbind pe Marcel Ciolacu – pentru care țara e doar o massă electorală formată din tot mai puțini inși dispuși să iasă la vot, și care din asta și trăiește politic: un ”iliescism” rudimentar, asemănător cu populismele împotriva privatizărilor din anii 90, care amână să spună, poporului neștiutor, adevărul despre ce e inevitabil și despre cum să ne pregătim pentru ce urmează.

Tranziția și clasa de mijloc

”Piața energiei” nu mai e de multă vreme o piață în adevăratul sens al cuvântului – poate doar pe o singură direcție, cea dintre furnizorul direct și consumatorul direct.

În rest, ceea ce se numește generic ”piața energiei” a ajuns politică pură, geopolitică, ba, uneori, chiar și armă specifică (cum sunt infanteria, artileria, aviația, etc) în conflictul militar – iar cetățanul ”obișnuit” e cel la care se decontează tot acest joc al degetului pe trăgaci.
Chiar și mult blamata industrie energetică e supusă acestei intruziuni a politicii și ideologiei în piață, prin care se fac prețurile, dincolo (mult dincolo!) de marja tot mai îngustă care i-a fost lăsată competiției naturale. În Marea Britanie, 30 de furnizori s-au închis de la începutul anului încoace – se configurează consolidarea unor jucători mari și puțini, mai ușor de ”administrat” în ce privește (geo)politica energetică.

Cert este însă că toată lumea se află, la scară globală, într-o tranziție asemănătoare cumva cu tranziția pe care a străbătut-o un fost stat comunist (România, de pildă) către un alt fel de economie;

și că, dacă ne uităm la crizele din ultimii 14-15 ani, constatăm polarizarea tot mai accentuată din societăți:
marile corporații au ieșit și mai bogate din aceste crize, în timp ce marii săraci ai societăților noastre au primit, chiar și la nivel de firimituri, compensații:
diferența a plătit-o clasa de mijloc. Și, atâta cât va mai rămâne din ea și atâta cât va mai însemna ea măcar ce însemna în anii 60-90 din secolul trecut, tot ea va plăti. E bine să știe asta și să se pregătească pentru asta.

Cât despre bazaconiile dlui. Ciolacu privind ”raționalizarea” energiei: ea, energia, se va raționaliza singură, în bugetul fiecărei familii medii, atâta vreme cât politica energetică a României nu va cuprinde și investiții – anulate vreme de 15 ani – în energie: ele (aceste bazaconii) fac parte din suita de ”iliescisme” cu care România, în anii 90, a amânat, cu un preț uriaș mai apoi, schimbarea paradigmei economice.

***

(Citește și: ”Avem în față ”Furtuna Perfectă”: titlurile și autorii”)

(Citește și: ”Interviu Fredrik Erixon: ”Va fi o perioadă  urâtă pentru clasa de mijloc. Prea mulți bani aleargă după prea puține produse ”)

(Citește și: ”Cum se scumpește electricitatea prin mecanismul formării prețurilor. Alternativele și revoltele”)