Există, dincoace de invazia după argumente naziste a Ucrainei de către Rusia, ceva mai înspăimântător decât complicitatea liderilor europeni din ultimii 20 de ani la hrănirea și antrenarea monstrului de la Răsărit:
în timp ce acești lideri au predat sănătatea economică și independența de facto a Uniunii Europene în mâine Rusiei (și Chinei) ca să încaseze apoi bani pe persoană fizică (cancelarii Schroeder și Schuessl, premierul Fillon, ministra de externe Karine Kneissl – cu toții aflați pe statele de plată ale companiilor de stat rusești), aceiași lideri au dezlegat din laboratoarele unor ideologii mutante un virus care a făcut ravagii în societățile noastre.
Acest virus – care a măcinat tenace creierii copiilor noștri până le-a făcut meningele pingea – s-ar vedea numai la ”microscopul” unor psihologi și psihiatri onești (foarte rari și ăștia onești, de când cu criteriile ideologice de avans în carieră), dar până să ascultăm psihiatrii, îi vedem efectele în gravele tulburări de comportament din societate:
Lucrul mai înspăimântător decât cei câțiva escroci internaționali din vârful UE ajunși complicii regimului criminal de la Moscova e coada la pașapoarte: știrea a trecut prin presă acum 2 săptămâni, dar fenomenul continuă, ba chiar mai intens decât în zilele care l-au făcut capete de ziare.
Îmi povestește fiica mea studentă: băieții (mă rog, bărbații) și nu fetele din grupă și-au verificat pașapoartele: ei ar fi cei care ar fi chemați, în cazul că războiul se extinde, să-și apere țara.
Problema nu e românească: un sondaj vechi de vreo 2 ani arată că doar 40% din tinerii europeni ar merge la război pentru țara lor (și chiar și atâția, doar la nivel declarativ). Iar astăzi, niciunul dintre liderii ajunși să stea călare pe cufărul cu valori europene – selectați după criterii de gen, rasă, orientare sexuală și culoarea cozii boului de la bicicletă, în niciun caz pe meritocrație – nu tresare în fața acestui pericol pe care-l reprezintă îngroparea valorilor societății liberale occidentale în mâzga ideologică finanțată copios în universitățile noastre de Kremlin și Beijing.
Nici nu au cum să tresară – căci asta ar presupune resetarea întregului sistem educațional din Occident:
Adică, tinerilor europeni, de la ”clasa zero” la doctorat ar trebui să li se explice 5 lucruri, pe care decadentul leadership european nu mai e în stare să le asimileze el însuși:
1, istoria nu s-a terminat – după cum ”tinerii gânditori” europeni vă propovăduiesc: războiul nu va înceta niciodată cât va exista specia umană, e în natura ei, tiparele ȘTIINȚIFICE ale comportamentului uman confirmă asta, binele câștigat trebuie păstrat, apărat, luptat la propriu pentru el zi de zi;
2, faptul că fugi de războiul declanșat de barbarii sociali nu te apără de ei: vor veni după tine în orice colț al lumii te-ai afla, căci ei nu te vânează pe tine – un biet om de nimic – ci libertatea care face din tine un om adevărat.
3, pentru ca tu să poți azi chibița pe rețelele sociale și să-ți dai cu părerea în mod greșit despre lume și viață înainte de-a ști pe unde te p.și, au murit luptând vreme de 3-400 de ani multe generații de oameni adevărați, care – dincolo de teoreticienii societății bazate pe libertatea individului – au acționat din instinct în lupta pentru demnitatea individuală, instinct pe care tu – sătul și cocoloșit – nu-l ai.
4, simplul fapt că fugi tranșează problema în beneficiul adversarului: tu poate că o să mori, peste 1-2-3 decenii sătul: dar copiii pe care-i lași în urmă (în eventualitatea că te aventurezi să procreezi) vor trăi în lumea care s-a strâmbat pentru că tu ai fugit; și pentru că nu le-ai lăsat lor, copiilor, o lume măcar la fel de liberă pe cât ai găsit-o tu pentru că ți-au lăsat-o cei dinaintea ta.
5, tu nu te prinzi că ceva e în neregulă? Că ți s-a băgat în cap că ești salvatorul planetei, dar nu ești în stare să-ți aperi petecul de libertate sub care trăiești tu și familia ta?
Cozile la pașapoarte (adică fuga de lupta pentru propria libertate – sau cea a apropiaților tăi), alături de cozile la hârtie igienică (atenție – studiile n-au nicio importanță – am văzut cu ochii mei la supermarket o cunoștință cu veleități universitare, probabil că a și avansat la ce reflexe are…), la ulei, la pastile cu iod etc: sunt fuga de luptă.
Lupta: această atitudine umană care a creat cea mai frumoasă dintre alcătuirile sociale de la Adam încoace – o civilizație bazată pe libertatea omului în fața… – da, da – universului, fără de care viața extrauterină e doar o formă, mai sofisticată sau mai rudimentară, de sclavie.
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Sexul îngerilor și sexul Europei. Despre dușmanul paraideologic din miezul UE”)
Dincoace de această luptă e lumea ”pașnică” și cuminte, lipsită de orice minte – așa cum în viață iubești ”iubirea”, dar nu ești în stare să iubești niciun om.
*
Și încă n-am văzut nimic. Un întreg mecanism de anesteziere în masă s-a declanșat în universitățile noastre – ale ”lumii civilizate”, tâmpind pur și simplu lumea și scoțându-i din cap cele mai elementare sentimente și instincte:
libertatea e considerată ceva de la sine înțeles;
bunăstarea și siguranța socială, ceva banal (deși, până și o țară ca România – pe fundul eprubetei acum 20 de ani – asigură asistență refugiaților, vă dați seama ce sus am ajuns, la propriu)
ignorarea securității indispensabile în fața civilizațiilor bazate nu pe libertate individuală, ci pe subordonarea militaristă a individului;
neștiința, adânca neștiință că nu doar viitorul contează – cum sună doctrina destructurantă finanțată în universitățile occidentale de China și Rusia – ci și trecutul care a smuls prin luptă de la natura dominatoare umană acest tip de libertate individuală;
ignorarea adevărului fundamental că o societate liberă trebuie să se bazeze exclusiv pe libertatea și responsabilitatea oamenilor liberi (UE ar trebui să reacționeze la alarma că vocația antreprenorialului e în scădere față de SUA, de exemplu);
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Cocoșații de la Notre Dame – sau despre democrația pe pilot automat”)
În ce mă privește, doi din cei cinci copii ai mei sunt bărbați, amândoi lucrând în țară: nu i-am întrebat ce-ar face în cazul unui război – armat sau ideologic – ca să nu-i jignesc. Asta pentru că amândoi știu că, în ciuda celor câteva operații care asigură mobilitatea bietului meu stârv – aș pune mâna pe pușcă dacă mi s-ar cere și că, dat fiind că atacul armat pare departe în acest moment, rămân să lupt cu ”rușii” și barbarii din interior:
ultimul meu gest din viața asta vor fi degetele mele care vor căuta beregata celor care s-au străduit și se străduiesc să strâmbe țara asta. *
Dar despre ce ar putea urma în următoarele decenii – cu societatea noastră și cu generația asta – într-un text viitor.
***
Un răspuns
Paradoxal ca, in timp ce se tot discuta cum sa pastram planeta pentru generatiile urmatoare, nu se prea pomeneste cum sa pastram pentru ele libertatea sau securitatea.