Cristian Grosu / Cele 4 capcane (adevărate) ale PNL. Și un scenariu

Înainte de cele 4 capcane, ipoteza problemei – elementele certe de la care se pleacă:

1, Alegerile parlamentare din toamna/iarna lui 2020 sunt începutul unei oportunități excepționale pentru actul de guvernare din România:

E pentru prima dată în ultimii 25 de ani când avem 4 ani fără niciun fel de alageri.

Partidul care va veni în 2020 la guvernare va putea pune în practică un (vorbă mare!) proiect de țară, fără să fie constrâns de logica electorală și având la dispoziție anii necesari să declanșeze o resetare ireversibilă.

2, Punctul de la care azi, toamna lui 2019, se pleacă, e caracterizat de conjunctura nefastă a  indicatorilor de echilibru macroeconomici și sociali:

 deficit bugetar pe care l-am mai avut doar în anii 90 și în criza din 2008-2013, deficit de cont curent asemenea: fie și numai cei doi indicatori constrâng România la cele mai scumpe finanțări din statele UE (atât de scumpe – de 2,5 ori mai prost decât ultima clasată, Ungaria – încât am căzut de pe harta europeană): dobânzile pe (atenție!) termen lung se joacă în jurul valorii de 4,5%.

3, Traversăm un moment în care economia României nu mai e o afacere exclusiv internă: statele UE își numără primii morți după primele salve din războiul comercial declanșat de Donald Trump,
Germania are o scădere a producției auto (care o ține pe harta marilor puteri economice) și nu găsește altă soluție decât tradiționala austeritate bugetară și fiscală (probabil că știe că ce e mai rău de-abia acum urmează),
exportul României asigurat de producția industrială (care asigură tracțiunea întregii economii) stă de 2 trimeste pe minus, iar al treilea trimestru nu are niciun motiv să arate mai bine,
oricât de lin ar urma să fier Brexitul nu are cum să nu producă prejudicii, iar piețele stau cu ochii pe Serbia care urmează să semneze memorandumul de aderare la economia Eurasiatică (cu Rusia) și pe Argentina, unde alegerile riscă să aducă la putere populiștii care au speriat deja investitorii și finanțatorii: genul de țări care ”bagă în reevaluare” inclusiv obligațiunile unei țări ca România.

4, Legile salarizării și pensiilor bat în cuie deficitele severe de la care se pleacă în anul 2020, urmând ca ”alonja” să crească și mai mult în 2121. Iar inflația a coborât doar conjunctural spre ținta de 3,5% urmărită de BNR.

(Citiți și: ”Cum faci să crești salariile în an electoral: ghidul polonez”)

Aceste fiind zise, să purcedem la cheia problemei:

Întrucât varianta alegerilor anticipate e practic imposibilă (e nevoie de un guvern Acum, pentru că nu se poate fără Buget pe 2020 la costurile angajate de guvernarea Dragnea-Tăriceanu în ultimii 3 ani), PNL își va asuma guvernarea în anul de până la alegerile la termen.

Iată cele 4 capcane din care nu doar competența și responsabilitatea, ci și abilitatea de comunicare și, nu în ultimul rând, norocul, îl poate salva:

A, Prima capcană pentru guvernul PNL e însuși Bugetul.

La nivel tehnic: minusul de la pensii anul ăsta e de 8 miliarde – va fi o problemă închiderea bugetului pe 2019, cu atât mai mult cu cât nu are voie să facă mizeriile făcute anul trecut de guvernul Dăncilă-Teodorovici-Vâlcov:

adică nu poate suspenda rambursarea TVA către exportatori (asta le-ar mai trebui exportatorilor), nu poate apărea intempestiv cu o OUG 114, nu poate amâna jumătate din pensii în ultimele zile ale lui decembrie pentru luna ianuarie ca să le iasă deficitul pe cash (cum au făcut anul trecut strategii PSD-ALDE, cât tot s-a depășit deficitul: 3,02 pe ESA).

La cele 8 miliarde de anul acesta, se vor adăuga alte 25 de miliarde în anul 2020, când punctul de pensie va crește brusc, chiar înainte de alegeri, de la putin peste 1200 de lei, la aproape 1800 de lei.

La nivel politic: Eugen Teodorovici a anunțat sâmbătă că la plecare vor lăsa un draft de buget:
cum nu poate fi un buget serios și bazat pe cifre reale (tot timpul în ultimii 3 ani s-a umblat cu cifre prefabricate – așa am ajuns la dezechilibre și la inflație) – el va fi un document politic menit să fie speculat prin comparație: ”noi, Dăncilă, Teodorovici, etc …, am lăsat un buget pentru creșteri de pensii și salarii, PNL a venit cu un buget de tăieri” etc, etc.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Criza care urmează și percepția ei”)

Cheia ieșirii din această capcană va fi o comunicare foarte bună, insistentă și, mai ales, onestă: orice minciună sau exagerare va costa mai mult decât costă de obicei.

B), A doua capcană este aparatul și infrastructura politico-administrativă cu care va lucra până la alegeri:

Totul, dar absolut totul, chiar și cele mai mărunte funcții, au fost politizate – căci a fi angajat la stat a început să fie, după creșterile salariale,  mai avantajos și mai lejer decât un mic business.

Ăsta e aparatul cu care PNL va trebui să treacă prin cele 4 capcane – de la companiile de stat unde PSD-ALDE a abolit de facto guvernanța corporativă prin metoda provozoratelor de 4 luni, până la funcționarii din primăriile comunale, ale căror salarii nu au nicio legătură cu bugetele locale și așteaptă bani de la centru.

C), A treia capcană a PNL este recursul la schimbarea legii fiscale.

Chiar cu speranța că schimbarea guvernului și apariția unui program de guvernare realist și responsabil va mai calma piețele de pe care ne împrumutăm, e greu de crezut că un buget cu o creștere atât de spectaculoasă a cheltuielilor va sta în picioare fără reglaje la legile fiscale.

Capcana constă, aici, în tentația PNL de-a face pe invers ceea ce a făcut PSD: să întreprindă măsuri radicale în situații care chiar măsuri radicale cer. Și economia și infrastructura de-a lungul căreia aceasta funționează urăsc mișcările bruște.

Despre ce e vorba: răul făcut de PSD nu constă în creșterea salariilor și pensiilor (chiar trebuieau crescute!):
ci că au operat bruște și le-au debranșat și de productivitate și de modelul de creștere.

(E explicabil de ce au făcut acest lucru din prima și până în ultima zi de guvernare: nu au avut niciun plan de dezvoltare, iar creșterile salariale și de pensii s-au făcut în procente chiar și de 2 cifre anual – căci au fost o formă de mită care a curs în paralel cu evoluția legislației pe Justiție. Cum ar fi fost o creștere anuală stabilită prin lege: inflația + creșterea de productivitate + 2-3% an pe an?).

La fiscalitate, viitorul guvern (orice guvern) român ar trebui să corecteze o anomalie perpetuată de 30 de ani: taxarea proprietății  mult mai putin decât munca, decât valoarea adăugată, decât orice activitate în sine – de s-a ajuns ca impozitele pe o casă să fie mai mici decât pe o mașină. (Dar acesta e un subiect demn de tratat separat).

D), A patra capcană este să nu evite la timp, ci să intre în jocul politicianist și păgubos al controverselor pe care un an electoral le va stârni în mod cert în partenerii (sau ”partenerii”) săi de guvernare:

iar România să asiste vreme de un an la nesfârșite certuri, dezmințiri – toată panoplia de populisme care blochează proiecte, derutează domenii întregi din economie și societate, zădărnicesc orice strategie și orice plan coerent.

Un scenariu

Un scenariu de evitat cu orice preț: cea mai posibilă versiune – cea românească – dacă în acest moment nu se aplică o altă paradigmă de a face politică:

Spuneam mai sus (da, vorbă grea!) despre un plan de țară pe care România, descătușată de politicianismele anilor electorali, are șansa în perioada 2020-2024 să îl pună în operă; și care presupune o guvernare cu o majoritate lejeră si formată din nu mai mult de 3 partide, însumând peste 66%.

Anul 2020 nu va fi, pentru PNL sau oricine altcineva (și se prea poate o înțelegere și cu altcineva…) un an de guvernare, ci un an de administrare.

Guvernare înseamnă, pentru un stat ca România, o dezvoltare continuă – cu sistemul de educație aliniat la strategia de tehnologizare a țării + infrastructura de transport care să treacă neapărat și rapid Carparții, alături de cea energetică prin care să devenim hub regional și alătuti de digitalizarea adinistrației + stimularea imm-urilor de producție internă care să reînvie orașele din jurul reședințelor de județ.

Pe când administrare înseamnă ce urmează să se petreacă în 2020: improvizăm ca să evităm belele trimestriale, iar ca să închidem gura electoratului, mai mărim niște salarii – evident, tot pe datorie.

Scenariul de evitat cu orice preț este ca, după anul 2020, PNL să ajungă – din cauza capcanelor înșirate mai sus – în ecuația politică nefastă care-l va constrânge nu să guverneze: ci tot să adminstreze.

Iar România va mai fi pierdut 4 ani.