Cred că sunt vreo trei ani de când Mihai Daraban, șeful CCIR, tot dă, în stânga și în dreapta, acest exemplu cu care, probabil, a plictisit pe toată lumea:
Atunci când vezi că ai creștere economică ”pe black Friday” și când vezi că imporți de la Samsung de 4 miliarde de euro, de ce nu faci o delegație mixtă guvern-business să dai o fugă până la ei: ”De ce anume ați avea nevoie să faceți o fabrică în România?”.
Mai termină, domnule, cu Samsungul: chiar nu mai găsești, de 3 ani încoace, alt exemplu?
Nu-i așa.
Și nu pentru că nu s-ar găsi alte exemple: ci pentru că politicile guvernamentale care ar trebui să stimuleze mediul de afaceri se fac exclusiv pe bază de pomeni și derogări de la legea fiscală, nu pe bază de adecvare la piață.
La această oră, un antreprenor cu cash care vrea să vadă ce anume se caută pe piața europeană și poate fi produs în România nu (NU) are o bază de date de la care să pornească o evaluare: e doar o întâmplare să afli că, de exemplu, importăm funie de 100 de milioane de euro pe an nu din Republica Moldova, ci din… Austria.
Statisticile sunt pline de coduri de produs cu ”legenda” ascunsă, cifrele se mută dintr-un tabel în altul fără ca cineva să le traducă în oportunitate, necesitate de piață, locuri de muncă, companie autohtonă, business.
Și nu e nimeni de la care să obții aceste legătura cifră-produs: în România digitalizarea și accesul la informații sunt subminate metodic nu din lipsa banilor de investiții în așa ceva: ci pentru că a călări o bază de date la care numai tu ai acces însemnă putere și justificarea poziției personale în aparatul de partid și de stat. România digitală e un arhipelag de mici insulițe din smârcurile cărora niște slujbași belicoși își flutură sulițele către cei care își leagănă bărcile de la un mal la altul, în speranța de-a acosta undeva ca să-și ia informațiile necesare.
De unde, deci, o viziune detaliată asupra importurilor, un studiu care să stea la baza sfaturilor unui consilier de business, o hartă de urmat mai ales pentru micile orașe (câte 6-7-8 în fiecare județ)? Și o strategie locală care să lege resursa locală specifică de un produs autohton care să nu mai fie importat.
Să mai spunem că o astfel de ”hartă” e căutată de ani de zile de patronate și camere de comerț, că s-a cerut sprijinul chiar și al ministerului de … Externe (poate acolo există mai multă îndreptățire, pentru legații noștri comerciali – s-a sperat) și că nimeni nu mișcă niciun deget pentru accesul la aceste informații.
(Citiți și: ”Un semnal de alarmă: Industria auto intră pe scădere la export”)
Ministerul pentru IMM-uri și comerț continuă programul de finanțare la întâmplare a start-up-urilor.
”Start-up” ca să ce? Câtă vreme lumea ia bani la întâmplare, fără control și fără încadrarea noului business într-un program de recuperare a resursei locale, ăștia sunt bani aruncați pe fereastră. Răsfoiți ziarele de mică publicitate să vedeți cum se vând cu 20 de mii de euro ”start-up-urile” care au primit finanțare de mai mult de 40.000: e versiunea de business a zahărului, uleiului și ciubotelor de cauciuc cu sigla partidului, care se împart pe la sate în campaniile electorale.
Abia aici ministerul IMM-urilor – unul din singurele ministere la care încă mai pâlpâie o luminiță în acest delir al creșterii bazate pe importul pe datorie scumpă – ar putea introduce o premieră:
Faceți o hartă a produselor importate care pot fi făcute cu ușurință în România, puneti-o la dispoziția organizațiilor de IMM-uri, a patronatelor și a camerelor de comerț, suprapuneți această hartă peste una a resurselor locale specifice de business. Altfel…,
Altfel avem așa:
un român care a strâns muncind în străinătate 100.000 de euro și vrea să se întoarcă în țară să-și deschidă un business de ce anume s-ar putea apuca în orășelul de baștină? Ce motiv ar avea ”să se riște” pentru o activitate de producție? Cât de mare e piața pe care se aventurează? Căci ruperea lanțurilor de producție a lăsat în urmă fracturi pentru care nu a mai existat, în ultimii 30 de ani, politici care să le umple.
Astfel că omul, dacă chiar se întoarce, se apucă și el să facă ceea ce vede singur și cu ochii lui că merge: vreun magazin sau vreo cârciumă.
În cazul că la ministerul pentru IMM-uri, comerțului și turismului chiar vrea să facă o astfel de hartă a produselor care au piață și care pot fi făcute aici, să se înarmeze cu răbdare:
s-ar putea ca ministrul însuși să aibă dificultăți să străbată hățișul de interese ale celor care stau călare pe bazele de date: iar străbaterea lui să reprezinte o miză mai mare decât o putem la această oră estima.
Iar dacă reușește, totuși, să o facă – puneți la dispoziția mediului de business lista asta și plecați liniștiți acasă: piața o să-și vadă apoi de treaba ei.
Revenind la Samsungul președintelui CCIR, ar mai fi de adăugat un lucru:
Instituțiile guvernamentale ar trebui să se implice în deblocarea unor piețe și în atragerea unor investitori pe zonele descoperite și din alt motiv decât bifarea unor excursii de shoping:
Atunci când căderea industriei auto din Germania îți afectează în mod vizibil principala ta activitate economică, și când o simplă salvă trasă în războaiele comerciale de la zeci de mii de kilometri îți frânează, îți întârzie sau chiar îți zădărnicește dezvoltarea unor sectoare cu valoare adăugată mare, există o singură soluție care să mai atenueze șocurile: diversificarea economiei și a investițiilor locale. Nu-ți poți pune toate ouăle (admițând că chiar ai destule) doar în coșul cu automotive și it.
PS:
Trio-ul Ungaria-Polonia-Cehia ne produce peste jumătate din deficitul comercial. Cumpărăm de la ei te miri ce – îndeosebi mâncarea (deși, cu excepția Poloniei, niciuna din aceste țări nu are avantajele comparative ale României):
Când BMW își va termina fabrica superrobotizată de la Debrețin (vinerea trecută au intrat în posesia terenului de la statul ungar) – atunci să vezi deficit comercial pe Ungaria, în această țară săracă, dar plină de beemveuri!
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Ideea ar avea anumite rezultate practice, dar se impun totusi citeva observatii.
a.Asta ar insemna intr-o anumita masura o activitate specifica fostului CSP, de a recomanda ce sa se produca, chiar daca nu si de a impune ca inainte de 98.O asemenea viziune si actiune are valoare si devine functionala, abia dupa ce proiectul de tara aduce masiv investitorii si Romania intra intr-o industrializare accelerata si trebuie sa prezinte si impuna – functie de interesele sale pe termen lung – ce anume sa se produce si are sustinerea statului.
b.Recomandarile noastre n-au deocamdata mare valoare pentru investitori, deoarece fiecare dintre ei are propria divizie de cercetare economica investitionala, plus institutiile de profil din UE si tarile dezvoltate cu care se „sfatuiesc” pentru marile investitii ori cele strategice.
c.Tema in discutie nu este atit de recomandari pentru investitori functie de un anumit potential de productie si cerere, ci de DEZVOLTARE ECONOMICA!
O tara nu poate stabili sau recomanda ce anume sa se produca, deoarece acest atribut apartine exclusiv PIETEI NATIONALE.Totul incepe cu capacitatea generala de productie si functionalitatea/competitivitatea economica nationala!Daca competitivitatea economica este de indice (catastrofal) 74 ca la noi, nici un investitor nu se uita macar la Romania, daramita sa mai faca si „lectura” despre ce se poate produce sau exista cerere!
Piata nationala este ca un elesteu de pescuit, in care investitorul „cheltuie” 100 de lei ca sa ia „peste” de 200 de lei, adica un profit.Daca piata romaneasca are indicele de competitivitate cu 74 de grupe de blocaje contra afacerii pescarului/investitor strain, chiar daca „pestele” este bun, cu salarii mici si oameni muncitori pina la disperare, el nu vine.Nu vine deoarece apa este acida si arde cirligul, pe mal este duhoarea de coruptie (totala), Guvernul nu creaza drumul spre balta trebuind sa vina cu cizme si masini de teren, iar in final daca pleaca cu doua beldite i se striga de guvern:profitorule!… ca prost climat de lucru…
Cit despre investitorii cu 100 de mii de Euro, ei pot face eventual o investitie sau ferma familiala, de subzistenta…
d.Ungaria are indicele de competitivitate 48, cu mult mai bun ca al nostru, iar Orban asigura imediat orice i se cere – acolo Opozitia nu face doar tambalau, ci vine cu propuneri si sustinerea dezvoltarii economice, iar rezultatul este vizibil.La noi PNL doar „baga batul in gard la PSD”, fara sa fi venit cu ceva pentru economie sau un proiect de tara, asteptind sa preia guvernarea dupa esecul economic al acestuia.El n-a facut ceva pentru economia curenta de 30 de ani, iar noile partide au doar „noi proiecte politice”!La capitolul proiecte economice nimic!!
Ungaria, o tara pe jumătate ca Romania a atras investitii de 3,5 miliarde de Euro in doi ani, cu Mercedes, BMW si Hubul National de gaze!
e.Fara un proiect de tara, care sa faca piata si economia functionala, adica cu un indice de competitivitate sub 30, pentru a putea concura cu Polonia, Ungaria, Cehia, etc. la atragerea investitiilor industriale majore, ideile punctuale sau sistemul de informare de care vorbeste autorul ramin surogate economice.Ele aduc ceva rezultate, dar prea putine si prea tirziu, fiindca sistemul pe care-l propune autorul, este o PARTE a unui proiect de tara, irealizabil înafara acestuia!
f.Noutatea si dificultatile de prezentare ale unor proiecte de tara fac imposibila cunoasterea si evaluarea acestora in lipsa unei Conferinte Natinale, in care tema de baza sa fie prezentarea si dezbaterea proiectelor de tara cu obiectivul atragerii investitiilor si reindustrializarii.