Cristian Grosu / Autodiscreditarea SRI și Europa teroristă

O problemă falsă și perfidă – în spațiul de discuție european : renunțăm la ”confort și libertăți individuale” (să se observe că pe primul loc propagandiștii au pus ”confortul”) sau la siguranța publică?

E a treia oară când o nenorocire adună la masă pe părinții țărilor UE. Ca de obicei, sinistra ipocrizie e pregătită să transfere lipsa de responsabilitate și coerență a mandatelor unor lideri de mucava, pe viața de zi cu zi până la moarte a cetățeanului harnic și pașnic.

În cele ce urmează, o scurtă demonstrație a faptului că agenda autorităților – europene și românești deopotrivă – e foarte diferită și de combaterea terorismului și de conservarea libertăților care au produs cel mai frumos sistem social din antichitate până astăzi.

S-o luăm de la București spre Bruxelles.

Lupta antiteroristă a unei instituții care se autodiscreditează zilnic

Din capul locului: mă număr printre cei care consideră că obligativitatea declarării identității la cumpărarea unei cartele prepay NU e un capăt de țară din punct de vedere al libertăților individuale și al amestecului statului în viața privată.
Așa cum cei care folosesc telefonul pe abonament au identitate precisă, nu văd care ar fi miza excepției pentru cei cu prepaid : oricum, încălcarea libertăților individuale nu ține de telefon și cartelă, ci de obișnuința statului de-a acționa abuziv și a intercepta fără control un telefon – fie el pe abonament sau pe cartelă prepay.

Or, aici e-aici :

Problema cartelelor prepay în România e alta și nu ține de cartele și de telefoane : ci de când și, mai ales, cine o readuce în discuție și cum ar putea să o folosească în funcție de cum o aduce în discuție.

Avem așa :

la câteva ceasuri după atentatele de la Bruxelles, Georgian Pop, șeful comisiei parlamentare de control al SRI iese și ”invită” SRI să facă o listă cu necesitățile legislative pentru a combate așa și pe dincolo…

Câteva zile mai târziu, iese și premierul Cioloș : are informații că s-ar fi folosit cartele prepay din România în pregătirea unor atentate.

Ambele intervenții discreditează, de fapt, SRI și ne pun în gardă privind maniera manipulatoare în care această instituție lucrează, indiferent dacă vorbim de ascultarea telefoanelor asumate cu identitate sau anonime :

Există 3 persoane care puteau cere – în acord cu fișa posturilor lor – readucerea în discuție a legislației pe cartelele prepay :

-șeful Comisiei de apărare și siguranță națională din Parlament : ar fi fost logic și de înțeles ca propunerea să vină de la grija acestei comisii de-a controla tot ce poate fi folosit în lupta antiteroristă

-președintele Klaus Iohannis – în calitate de om la care se adună toate informațiile și care are în fișa postului apărarea și securitatea națională

-însuși șeful SRI, Eduard Hellvig, care are interesul legitim să ceară puteri sporite și instrumente suplimentare – iar noi avem dreptul să i le dăm sau nu dacă ne convinge de necesitatea lor ; să i le dăm sau nu, prin comisia de control a SRI.

Dacă cererea ar fi venit din partea celor 3 persoane, readucerea în discuție a controlului cartelelor prepay ar fi fost transparentă și legitimă.

Or, ce-avem aici: șeful Comisiei de control pare mai preocupat el de restrângerea libertăților cetățenești (a ”confortului și libertăților individuale”) decât cei care au interesul să o ceară.

Nu avea a se amesteca în discuție nici premierul Cioloș : așa cum a expediat multe alte probleme la Parlament – pentru că acolo le era locul – primul ministru a intrat în acest joc (periculos – pentru lucizii care mai cred în separația puterilor în stat) și s-a lăsat folosit pentru readucerea pe agenda publică a unei chestiuni care NU privește guvernul.

Lăsând la o parte faptul că nu există nicio dovadă privind folosirea în atentate a cartelelor românești, premierul ar fi trebuit să apere reputația de țară sigură a României chiar și dacă așa ceva ar fi fost posibil. Cu atât mai mult cu cât state din Vest au respins ideea monitorizării cartelelor prepay.

Toate intervențiile din ultima săptămână arată un lucru: SRI e un organism netransparent din punct de vedere al activității și intențiilor sale, Comisia parlamentară care are în fișa postului să țină în frâu cererile și excesele SRI se comportă (și nu de azi de ieri) ca și cum ar fi pe statul de plată al SRI, singurele autorități care ar putea aduce discuția în zona transparentă a dezbaterii tac.

Cum să-și găsească un loc onorabil în percepția publică o instituție ca SRI dacă lucrează așa ? Și cum și-ar putea face treaba în societate o instituție bănuită – pe zi ce trece tot mai mult – de manipulare, când menirea ei e să ajute tocmai la păstrarea libertăților individuale și a valorilor unei societăți sănătoase pentru cetățeanul harnic și pașnic ?

Europa teroristă

Același lucru – dar pe o scară mai largă, mai perfidă și mai periculoasă – se petrece în Europa.

Câteva observații esențiale pentru momentul de inflexiune pe care-l trăiește acest continent măcinat de lipsa de viziune a unor lideri mici și mulți :

1-, Atentatele ultimilor ani arată că nu ne aflăm în fața unor teroriști singuratici și a unor frustrați social.

Ceea ce azi numim – impropriu ! – terorism, e un război declarat și oficial, cu un inamic vizibil și asumat, inamic care are deziderate politice precise, are o conducere competentă și un număr mare de combatanți infiltrați în teritoriul adversarului după cele mai elementare reguli de comando și diversiune.

2-, Liderii – mici și mulți – ai Europei NU vor să-și asume oficial această realitate :
a recunoaște oficial acest război presupune răspundere față de proprii cetățeni și față de siguranța din țările UE – și necesitatea implicării pe un front pe care-l evită din cauza calculelor geopolitice pe care și le face față de Orientul Mijlociu.

Occidentul tocmai a ratat rezolvarea problemei ISIS (care putea fi desființat în 2-3 săptămâni de război clasic determinat ) pentru că țările UE au preferat să se amestece acolo izolat și urmărind interese individuale punctuale.

Ar fi rezolvat 2 lucruri : ar fi sugrumat sursa principală de ”terorism” (s-ar fi dus peste inamic acasă la el) și ar fi diminuat serios fluxul de refugiați.

Dar nu a avut un plan coerent pentru așa ceva, pentru că amalgamul de interese naționale compromite orice concordie în așa numita ”mare familie europeană”.

3-, Are, însă, un alt plan : restrângerea libertăților propriilor cetățeni, cărora li se explică că au de ales între ”confort și libertăți indviduale” și ”siguranța publică”.

E planul cel mai ușor de pus în practică și cel mai probabil că se va întâmpla.

4-, Dar e un plan care NU va avea efectul scontat – atentatele se vor opri doar atunci când va decide ISIS nu când va fi ascultat la telefon și verificat în aeroport fiecare cetățean european :

O Europă care nu a fost și nu e în stare să meargă peste un inamic vizibil situat într-un spațiu bine determinat NU va fi în stare să se apere de proprii cetățeni care, având la dispoziție arme care pot fi fabricate după shoppingul de weekend, pot decide de pe-o lună pe alta unde și cum să lovească.

Să lovească tocmai pe cetățenii harnici și pașnici care au renunțat la libertățile individuale.

5-,Renunțarea la libertățile individuale Nu e o soluție fezabilă :

vedem acum că autoritățile belgiene erau la curent cu focarele de terorism, cunoșteau prezumtivii atacatori, îi aveau pe radar. Problema a fost nu ascultarea telefoanelor și monitorizarea indivizilor, ci lipsa de cooperare care tocmai macină Europa și în plan social, și în plan economic, și în planul securității :

valonii nu comunică cu francofonii, ce să te mai miri că Belgia nu comunică cu Franța după atentatele de la Paris ? Sau Germania cu Italia și UK ? Sau că serviciile secrete din țările ”aliate” nu comunică între ele – când aceste servicii au și alte priorități geostrategice de poziționare națională în noul context geopolitic al ”marii familii europene”?

6-, Ciza profundă de leadership :

Ceea ce s-a discutat la JAI săptămâna trecută s-a mai discutat după atentatele de la Paris. Cu reminiscențe din discuțiile de după atentatele de la Londra sau Madrid.

Astăzi, când trăim într-o lume fundamental diferită de cea de dinainte de invazia Ucrainei, de anexarea Crimeii și de intervenția în Orientul Mijlociu – discuția e în același punct, bine că merg alte discuții, mai prioritare :
sufocarea Greciei aflată pe linia frontului care a devenit Mediterana, North Stream II prin care Rusia își răsplătește cei câțiva aliați din ”marea familie”, jocul cu echilibrul economic în state cheie ale eurozonei pe baza tiparniței de bani (în fiecare an sunt alegeri pe undeva…) și, iată, mai nou, sacrificarea ”confortului și libertăților individuale” de dragul unei siguranțe publice apărate în modul cel mai primitiv cu putință.

Asta e oferta politică a marilor lideri europeni – pe aceste mâini stau mecanismele sociale și sistemul de libertăți și meritocrație care au creat cel mai frumos sistem social din antichitate încoace.

***
Revenind în România – acolo unde nu prea a mai rămas nimeni în viață dintre cei care și-ar putea aminti de sistemul de libertăți autentice și meritocrație – nu putem să nu observăm un lucru :

vacanța s-a terminat înainte de-a o începe și de-a ne fi terminat de pregătit bagajele. Iar problema nu sunt telefoanele – cu cartele prepaid sau cu abonament – , ci mecanismul care, scăpat de sub orice control autentic, nu s-a descurcat niciodată fără să le asculte.