Autoturismele ecologice, cu motorizare electrică și hibridă, aproape că și-au dublat cota de piață în totalul vânzărilor până la 20,7%, în primele 7 luni ale anului față de aceeași perioadă din 2021, potrivit raportului lunar Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule (APIA), care folosește datele direcției de înmatriculări a Ministerului de Interne (DRPCIV).
Cota de piață a vânzărilor de autoturisme „electrificate” o depăşeşte cu 6,6 puncte procentuale sau cu 4.636 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.
Înmatriculările de autoturisme noi sunt încă în creștere la șapte luni 2022 (+12,1%) faţă de aceeași perioadă din 2021. În iunie și iulie 2022 înmatriculările totale de autovehicule au fost mai puține decât în aceleași luni de anul trecut.
În luna iulie 2022 s-a înregistrat o scădere de 18,9% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de aceeași lună a anului trecut, de 2,6% față de iulie 2020 şi de 43,9% faţă de iulie 2019.
Modelele electrificate 100% au o creștere spectaculoasă
Mașinile electrice (Full Electric) au ajuns la o cotă de 7,9% din vânzările pe piața româneasca in primele 7 luni ale anului 2022, până la 5.520 unități, de peste 4 ori mai mult decât cota din aceeași perioadă a anului 2021 (1,9%).
Dacia Spring conduce autoritar topul, cu 2.982 de unităţi (+900% faţă de primele 7 luni din 2021). Modelul a fost model lansat în 2021, și vânzările au crescut o creștere de 45 ori.
Dacia Spring este urmată de Volkswagen – cu 458 de exemplare (+24,1%), Tesla (425, +900%), Hyundai (357, +227,5%), Merceded-Benz (187, +297,9%), Renault (163, +59,8%), BMW (140, +70,7%), Skoda (130, +132,1%), Peugeot (106, +37,7%) şi Fiat (93, +520%).
Cele mai multe autoturisme full hybrid vândute în România, din ianuarie şi până la finele lunii iulie, au fost comercializate de: Toyota – cu 4.696 de unităţi, Hyundai (574), Ford (551), Honda (460), Renault (287), Lexus (107), Kia (67), Suzuki (35), Mazda (31) şi Subaru (12).
În topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, Mercedes-Benz era pe prima poziţie, cu 422 de unităţi comercializate, urmată de Ford cu 259 de exemplare, BMW (231), Hyundai (225), Volvo (198), Renault (146), Skoda (106), Jeep (103), Mitsubishi (99) şi Volkswagen (87).
Motorizarea diesel pierde serios teren
Motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 10,1% în primele 7 luni din 2022 față de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,3%.
Autoturismele echipate cu motoare diesel înregistrează o scădere de 29,3% și dețin o cotă de 14,1% din total.
Autoturismele cu tracțiune integrală (4×4) dețin o cotă de piață de 20,7%, corespunzătoare unui volum total de 14.494 unități, în scădere cu 0,8% față de anul 2021, când se înregistrau 14.612 unități.
Cele mai multe achiziții de autoturisme în iulie 2022 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 57,0% din totalul achizițiilor de autoturisme. În cele 7 luni din acest an, persoanele juridice acoperă un procent de 59,0%, iar diferența de 41,0% le revine persoanelor fizice.
***