cursdeguvernare

sâmbătă

5 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Contul curent: Creșterea producției – contrabalansată de transferul profiturilor în străinătate. ”Căpșunarii” își revin

15 mai, 2014

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în primul trimestru din 2014 un deficit moderat (-261 milioane euro sau 0,17% din PIB), în contrast cu excedentul minimal din aceeași perioadă a anului trecut (+6 milioane euro).

Datele BNR au confirmat astfel o schimbare de trend în evoluția de început de an, după ce pe prima lună din 2014 se înregistrase un excedent de 388 milioane euro.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Foarte interesant, pe partea de bunuri materiale, deficitul s-a diminuat cu 1,5%, de la 554 milioane euro până la 546 milioane euro, fapt cu efect minimal dar pozitiv pe evoluția soldului general al balanței de plăți.
Performanțele din schimburile externe s-au îmbunătățit pe segmentul de servicii de transport și mai ales la alte servicii (+111%, până la un excedent de 287 milioane euro).


Soldul pozitiv transferurilor curente (alimentate de așa-zișii ”căpșunari”) a urcat și el cu 35%, de la 805 milioane euro în primul trimestru din 2013 până la 1.089 milioane euro în prinul trimestru din acest an.

În aceste condiții, cauza majorării în ansamblul a deficitului de cont curent o constituie sporul negativ de 717 milioane euro (+86% față de aceeași perioadă a anului trecut !) înregistrat pe partea de venituri.

În condițiile în care soldul depozitelor pe termen mediu și lung ale nerezidenților s-a păstrat la un nivel similar celui de la finele anului trecut (6.506 milioane euro față de 6.453 milioane euro), explicația creșterii soldului negativ pe partea de venituri o constituie transferul către exterior al unei părți mai însemnate a profiturilor obținute în România.

Datoria publică

Serviciul datoriei publice în perioada ianuarie-martie 2014 a fost de circa 14,3 miliarde euro, din care sumele trecute în contul obligațiilor asumate pe termen scurt ( sub un an) au reprezentat 9.138 milioane euro. Datoria publică directă a generat plăți de doar 1.623 milioane euro, din care partea aferentă împrumuturilor de la FMI ( la suma contractată direct de Ministerul Finanțelor) s-a cifrat la doar 281 milioane euro.


Soldul datoriei externe rămas la finele lunii martie 2014 din împrumutul luat de la FMI în baza Acordului Stand-by a fost de 3.615 milioane euro, serviciul de plată în primele trei luni din acest an ridicându-se la 1.137 milioane euro.

Veniturile în creștere din schimburile externe au dus la reducerea ratei serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung în perioada ianuarie-februarie 2014 la 34,5%, față de 41,9% în anul 2013. Acest indicator exprimă raportul dintre serviciul datoriei externe pe termen mediu şi lung (DETML) şi exportul de bunuri şi servicii.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Datoria pe termen mediu și lung a scăzut cu ceva mai mult de două procente în raport cu nivelul de la finele anului trecut. Obligațiilor de plată pe termen scurt au fost și ele cu aproximativ 1,2 miliarde euro mai mici deși au sporit cu circa 0,4 miliarde euro în martie 2014. Trecerea dinspre maturități reduse către maturități mai mari constituie un semn de consolidare și de încredere în economia românească.

Investițiile străine au totalizat în primele trei luni din acest an 570 milioane euro, în creștere cu peste 30% față de aceeași lună a anului precedent. Această sumă a rezultat din 514 milioane euro participații la capital consolidate cu pierderea netă și 56 milioane euro credite intragrup. Gradul de acoperire a rezervei valutare în luni de importuri (rezerva oficială a BNR în valută și aur raportată la importul mediu lunar de bunuri și servicii) s-a situat la 7 luni de import, adică același nivel consemnat la finele anului trecut.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: