joi

25 aprilie, 2024

3 februarie, 2023

Producătorul de stat Romgaz anunţă că a semnat vineri, la Baku, un nou contract pentru livrarea de gaze naturale azere în România. Contractul prevede livrarea unor cantităţi de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024 şi va intra în vigoare la 1 aprilie 2023. Contractul a fost semnat cu SOCAR Trading, filiala companiei naţionale petroliere a Azerbaidjan.

”Romgaz şi SOCAR TRADING, filiala companiei naţionale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat în 3 februarie 2023, la Baku, un nou contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România. Încheierea acestui document juridic reprezintă o continuare şi consolidare a bunelor relaţii de cooperare dintre cele două companii şi a relaţiilor contractuale care au la bază un acord cadru încheiat în luna noiembrie 2022 pe termen nelimitat.

Contractul prevede posibilitatea livrării unor cantităţi de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024 şi va intra în vigoare la 1 aprilie 2023 prelungind astfel cadrul contractual stabilit prin primul contract individual încheiat de companii la finele anului trecut”, anunţă compania.


Acest nou aranjament contractual deserveşte astfel obiectivele strategice de siguranţă în aprovizionarea cu gaze naturale şi de diversificare a surselor.

Romgaz e deţinută de Ministerul Energiei (cu 70% din acţiuni) şi are o valoare de piaţă de 15,6 miliarde lei. Compania are circa 6.000 de angajaţi.

Compania este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România și este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE).

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: