Consumul pe locuitor a crescut mai repede decât PIB. Din import, pe datorie

România s-a situat în anul 2020 peste alte opt state membre UE în ceea ce privește consumul pe locuitor, potrivit Eurostat. În baza cheltuielilor din gospodării ajustate cu nivelul prețurilor, a rezultat o valoare de 12.823 euro/an, cu care am depășit Slovenia (12.749 euro/loc.) și am ajuns imediat în spatele Cehiei (12.839 euro/loc.).

Pentru referință, menționăm că în spatele nostru se mai aflau Malta (12.681 euro/loc.), Slovacia (12.269 euro/loc.), Estonia (12.203 euro/loc.), Letonia (11.778 euro/loc.), Croația (11.005 euro/loc.), Ungaria (10.500 euro/loc.) și Bulgaria (9.650 euro/loc.). Ceea ce arată o surprinzătoare diferență între percepția publică și realitatea măsurată econometric.

Mai mult, datele prezentate pentru perioada 2005 – 2020 poziționează România drept lider european al ritmului de creștere a consumului în gospodării, cu prima poziție în perioada 2005 – 2010 (+5%/an, înaintea Bulgariei și Poloniei, fiecare cu 4,3%/an) și imediat sub podiumul constituit de țările baltice în intervalul 2010-2015 (cu 3,3%/an, după Lituania 5,2%, Letonia 4,3% și Estonia 4,2%).

Ultimii cinci analizați, perioada 2015 – 2020, au marcat un ritm excepțional de creștere a consumului, cu o medie de 5,5%/an. Semnificativ peste Bulgaria (4,1%/an), Ungaria (3,6%), Lituania (3,3%), Polonia (2,8%) și Slovacia (2,7%). Mai ales în condițiile în care nu mai puțin de 11 state membre au consemnat ritmuri negative, media UE27 a fost -0,2% iar media Zonei Euro de -0,6%, desigur și ca urmare a crizei Covid19.

Consumul bate PIB-ul

Cu totul neașteptat, când se compară valoarea în echivalent euro pe locuitor ca putere de cumpărare efectivă cu nivelul UE, la acest indicator calculele arată că am fi ajuns deja la 85,3%. Adică peste cele 72% pe care le-am bifat ca PIB/loc. sau 80% ca și consum individual efectiv (prescurtat AIC în lb. engleză).

Pentru ca surpriza să fie și mai mare, acest consum majorat coexistă cu plasarea pe locul 5 din coadă la nivel european în ceea ce privește ponderea compensării salariaților în PIB, unde mai slab decât noi stau doar Grecia, Italia, Polonia și Irlanda (caz special, prin raportarea unui rezultat economic majorat artificial de mutarea sediului unor multinaționale după Brexit).

Altminteri firesc, dacă privim din această perspectivă reducerea sistematică a ponderii consumului gospodăriilor în PIB, de la circa 70% în 2005 spre 60% în 2020 (vezi partea stângă din primul tabel).

Explicația acestei configurații în consum, cu favorizarea suplusului brut de operare și venitului mixt în detrimentul muncii salariate constă în poziționarea noastră drept lideri detașați ai creșterii productivității muncii în UE pe ultimii 15 ani (+76% ca euro/ora lucrată, de la 4,09 euro în 2005 la 7,18 euro în 2020 și +68% pe persoană angajată, de la 7.700 euro/an la 12.900 euro pe an în același interval).

În fine, ar fi de remarcat faptul ritmul mediu de creștere al PIB pe intervalul 2005 – 2020, unde cu 3%/an figurăm imediat sub podiumul constituit de Irlanda (4,2%/an), Malta (3,8%/an) și Polonia (3,6%/an) și mult peste media UE de doar 0,8%/an, în pofida crizei traversate în perioada 2009 – 2014.

Creștere de productivitate în beneficiul cui? Bunăstare pe datorie, cu produse din import

Una peste alta, datele prezentate de Eurostat sugerează că evoluția relativ rapidă a bunăstării în România se arată a fi bazată pe o creștere spectaculoasă a productivități muncii. Netransmisă, însă pe măsură către salariați și gospodăriile populației, deși ar fi existat resursele pentru alocarea mai echilibrată a rezultatului economic în loc de a crește inegalitatea socială.

Totodată, în baza acestui rezultat obținut pe bază de multe salarii mici și profituri mari s-a trecut la angajarea unor cheltuieli sociale majorate semnificativ fără sursă în taxare. Care, în conjuncție cu păstrarea prețurilor undeva la jumătate din media UE, a permis poziționarea noastră ca și cheltuieli echivalente pe locuitor semnificativ mai sus decât forța reală a economiei.

Problema este că acest lucru s-a făcut simultan cu agravarea deficitului comercial, cronicizarea deficitelor publice (atenție, fără a ameliora semnificativ serviciile oferite de stat și infrastructura) și creșterea de circa patru ori a datoriei publice ca pondere în PIB.

Oare o fi bine? Putem continua să avem un ritm de creștere anual al PIB de 3% față de unul de creștere al consumului ( în bună parte, pe datorie) de 4,6% (media celor trei intervale euroanalizate) ?