vineri

26 aprilie, 2024

3 noiembrie, 2021

Consiliul Europei a retras marţi, la presiunea Franței, campania care celebra diversitatea şi respectul pentru femeile care aleg să poarte hijabul. Parisul a solicitat abandonarea ei, pentru că ar promova purtarea vălului islamic, un subiect sensibil în contextul alegerilor prezidențiale ce vor avea loc anul viitor în Franța.

Campania a fost jansată joi de organismul împotriva discriminării al Consiliului Europei şi este cofinanţată de Uniunea Europeană. Ea propunea pe reţelele de socializare portrete ale mai multor tinere, cu văl pe o jumătate de imagine şi fără văl pe cealaltă jumătate. Imaginile erau însoţite de mesajul: „Beauty is in diversity as freedom is in hijab”(Frumuseţea este în diversitate, aşa cum libertatea este în hijab), scrie AFP, citată de Agerpres

Trecută neobservată iniţial, campania a declanşat la un moment dat o polemică puternică în Franţa, unde vălul islamic este o chestiune sensibilă de peste 30 de ani.


Franţa a intrat în campanie pentru alegerile prezidenţiale, al căror prim tur este programat pe 10 aprilie, iar teme precum identitatea, islamul sau imigraţie sunt extrem de prezente.

Considerând campania ca fiind „opusă valorilor sale” deoarece „promovează purtarea vălului”, „Franţa şi-a exprimat puternic dezaprobarea, de unde şi retragerea”, a explicat marţi seară, la postul de televiziune LCI, secretarul de stat pentru tineret, Sarah El Hairy.

Consiliul Europei a retras postările de pe Twitter

„Evident, apărăm libertatea convingerilor, laicitatea, libertatea religioasă, însă acest video nu promovează asta. Acest video promovează vălul ca element de identitate”, a spus Sarah El Hairy.

„Aceste postări pe Twitter au fost retrase şi vom reflecta la o mai bună prezentare a proiectului”, a confirmat într-un comunicat Consiliul Europei, care are sediul la Strasbourg.

(Citiți și: ””Bunica e o bătrână scroafă poluantă”: Scandalul Omagate din Germania”)


Mesajele „făceau parte dintr-un proiect comun” al Consiliului Europei şi al Uniunii Europene „împotriva discriminării, al cărei obiectiv era de a promova necesitatea de a respecta diversitatea şi incluziunea şi de a combate orice tip de discurs bazat pe ură”, a mai explicat Consiliul.

Postările de pe Twitter „reflectau declaraţiile făcute individual de participanţii de la unul dintre atelierele proiectului şi nu reprezintă poziţia Consiliului Europei sau a secretarului general”, Marija Pejcinovic Buric, a asigurat organizaţia însărcinată cu monitorizarea drepturilor omului în Europa.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: