Dacă se face abstracție de arierate și dobânzi, bugetul pe anul 2013 ar urma să fie unul ușor excedentar, ceea ce reprezintă o premieră și ideea de bază pe care se vor construi și bugetele pe termen mediu ale României. Practic, veniturile vor acopri cheltuielile curente, deficitul de circa 3 miliarde euro urmând să rezulte din plățile de dobânzi la datoria acumulată ( 2,5 miliarde euro) și peste 700 milioane euro bani alocați pentru plata datoriilor restante în sectorul sanitar pentru medicamentele consumate.
Dobânzile provin din anii anteriori în care ne-am împrumutat pentru un trai ce ni l-am stabilit peste posibilitățile date de colectarea taxelor.
Practic, din acest motiv, nu mai avem nici spațiu pentru alte alocări sociale care să ușureze traversarea perioadei de criză. De remarcat că, dimpotrivă, va trebui să restrângem treptat beneficiile sociale dacă vrem să rambursăm din principalul datoriei publice.
Cele 2,5 miliarde euro reprezintă aproximativ 1,8% din PIB, adică cinci șesimi din deficitul bugetului general consolidat prevăzut pentru anul în curs, sau cam a douăzecea parte din datoria publică acumulată. Ceea ce ne spune că odată ce România a luat bani cu împrumut va trebui să plătească ani de zile o parte considerabilă din rezultatul economic doar pentru păstrarea datoriei la același nivel.
Cât despre acumularea de datorii în sănătate, unde alocările totale au crescut conjunctural la 6,2 miliarde euro, ea este rezultatul direct al reducerii nesustenabile a contribuțiilor la sănătate de la 14% la 10,7% din venitul brut realizat. De fapt, dacă am vrea să asigurăm un nivel rezonabil pentru serviciile medicale, atât pe partea de dotare cât și pe cea de salarizare a personalului, ar trebui să creștem înapoi impozitul pentru sănătate.
De asemeni, ar trebui mărită baza de aplicare la cât mai mulți beneficiari, eliminate scutirile de tot felul aplicate din considerente electorale și introdusă o coplată modică în locul șpăgilor instituite după un tarifar destul de bune cunoscut celor care au nevoie de servicii medicale.
De pildă, deducerea de 740 lei aplicată arbitrar, fără limită de pensie efectiv încasată, este aberantă. Nu există nici o rațiune pentru a proteja o persoană care încasează un venit lunar peste media pe persoană realizată de patru cincimi dintre familiile de salariați. Oricum, și dacă era o măsură de protecție socială, ea ar fi trebuit aplicată și salariaților care câștigă sub această sumă pe lună.
Dar cea mai costisitoare eroare a fost nerecunoașterea la timp a deficitului structural din domeniul sănătății, ceea ce a costat acumularea de datorii și forțarea plății deficitelor din ultimii ani dintr-odată, pe anul post-electoral 2013. Este o măsură posibilă doar datorită nivelului acceptabil la scara bugetului național a datoriilor și luată sub presiunea FMI, dar nu e de dorit repetarea situației, ceea ce presupune mărirea colectărilor și nu diminuarea cheltuielilor (inclusiv prin afectarea cetățenilor care se adresează sectorului privat din sănătate).
Cert este că transparența din procesul de decizie politică nu a mers până la a explica efectele pe termen lung ale beneficiilor nesustenabile și reducerilor de taxe pe termen scurt. S-a preferat și se preferă un soi de ikebana cu indicatori economici pentru uzul populației. De aici și reținerea în a arăta de unde provine exact supărarea în privința reducerii PIB pe 2011, altminteri fără legătură cu alocările bugetare pe 2013.
