miercuri

1 mai, 2024

2 octombrie, 2021

1.200 de delegaţi din întreaga ţară vor stabili, în congresul USR PLUS de la București, componenţa noului Birou Naţional şi vor valida alegerea lui Dacian Cioloș în funcția de preşedinte al partidului. Puterea de decizie este echiilibrată între acesta și Biroul Național.

Dacian Cioloş a declarat în debutul congresului că,  în urma fuziunii, partidul devine mai puternic. Totodată a atras atenția că este importantă cooperarea dintre membrii acestuia, în contextul profilurilor diferite ale acestora.

„Suntem mai puternici prin această fuziune, dar trebuie să ştim în acelaşi timp că suntem şi mai singuri. Trebuie să răzbim şi să lucrăm unii cu alţii chiar dacă aparent suntem diferiţi”, a spus Dacian Cioloș, citat de News.ro.


Dacian Cioloș a reiterat ținta victoriei în alegerile prezidenţiale şi parlamentare și de a evita ca USR PLUS să devină „un partid-balama”, potrivit Agerpres.

La rândul lui, Dan Barna s-a angajat că, în ciuda înfrângerii la cursa pentru conducerea partiduoui, va susţine în continuare echipa Biroului Naţional şi va rămâne alături de Dacian Cioloş în demersul de a duce partidul mai departe.

„După fiecare competiţie, după fiecare rezultat, cei care urmăresc viaţa USR de cinci ani şi USR PLUS de doi ani, am dovedit că partidul a fost mai puternic şi am mers mai puternic mai departe. (…) Sunt aici, o să rămân aici şi o să mergem mai departe împreună”, a declarat Dan Barna.

Organizarea unui congres în condiții speciale

Având în vedere contextul pandemic, în sala de la Romexpo se vor afla maximum 150 de persoane simultan, deși vor participa 1.200 de membri vaccinați.


Delegaţii care îşi vor exprima opţiunea privind componenţa noului Birou Naţional au fost împărţiţi pe fluxuri orare, pentru a-şi exercita votul.

Votul va începe la ora 13.00. Vor fi prezentaţi candidaţii pentru Biroul Naţional, pentru Comisia Naţională de arbitraj şi pentru Comisia Naţională de Cenzori.

Potrivit statutului, alegerile pentru Biroul Naţional au loc pe principiul proporţionalităţii. Candidaţii pot participa individual (listă cu un singur candidat) sau colectiv (vot preferenţial pe liste cu mai mulţi candidaţi). Locurile vor fi repartizate proporţional listelor, în funcţie de numărul de voturi obţinute de fiecare listă.

Cei nouă vicepreşedinţi vor fi aleşi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute.

Membrii Biroului Naţional vor fi: preşedintele ales, vicepreşedinţii aleşi şi persoanele care au obţinut cele mai multe voturi, în ordine descrescătoare, pentru locurile rămase neocupate de preşedintele şi vicepreşedinţii aleşi.

Pentru Biroul Naţional şi-au depus candidatura 93 de membri USR PLUS, grupaţi în trei liste, dar şi trei candidaţi independenţi. Astfel:

  • Pe lista „USR PLUS la guvernare 2024″ figurează: Dan Barna, Octavian Berceanu, Vlad Botoş, Cosette Chichirău, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Elena Lasconi, Liviu Mălureanu, Radu Mihail, Radu Mihaiu, Ionuţ Moşteanu, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Cristian Seidler, Lucian Stanciu-Viziteu.
  • Lista „#Uniţi, reuşim!” este formată din: Dacian Cioloş, Alexandru Paul Dimitriu, Anca Dragu, Victor Giosan, Andrei Lupu, Ioana Mihăilă, Alin Mituţa, Dragoş Pîslaru, Alin Stoica, Ramona Strugariu, Ciprian Teleman, Oana Ţoiu, Dragoş Tudorache, Vlad Voiculescu.
  • Lista „#Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România” îi include pe: Adrian Albu, Flavia Boghiu, Marius Cobianu, Alexandra Coliban, Allen Coliban, Andrei Corbu, Radu Molnar, Mihai Poliţeanu, Bogdan Stroe, Nicu Ştefănuţă, Cătălin Teniţă, Vlad Teohari.
  • Cei trei candidaţi independenţi sunt: Andrei Iulian Margarit, Lucian Ştefan Rădulescu, Alexandru Surcel.
Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: