cursdeguvernare.ro derulează, în 10 episoade, proiectul editorial despre competitivitatea României. Asemenea proiectului despre ”Cum ieșim din lumea a doua”, vom explica în ce constă competitivitatea unei țări și care sunt problemele specifice pe care România le are pe fiecare din cei 12 piloni după care se socotește, la nivel mondial, acest indicator.
România se plasează pe locul 97 între cele 148 state analizate în Raportul Global privind Competitivitatea 2013 – 2014 în ceea ce privește inovarea și implementarea de noi tehnologii. În cadrul UE, ne situăm în ultima din cele patru categorii de state, departajate după mai multe grupe de criterii care vizează diferitele aspecte ce condiționează inovarea.
Aceste criterii și valorile lor relative pentru România conform Innovative Union Scoreboard 2013 ( valoarea de 100% reprezintă media UE) sunt prezentate în imaginea de mai jos (click pentru mărire) :
Pentru referință, trebuie menționat că în funcție de aceste criterii, statele UE se împart în patru categorii:
Lideri ai inovației – Suedia, Germania Danemarca, Finlanda
Inovation followers – Olanda, Luxemburg, Belgia, Marea Britanie, Austria, Irlanda și Franța peste media UE și Slovenia, Cipru, Estonia sub media UE
Cu inovare moderată – Italia, Spania, Portugalia, Cehia, Grecia, Slovacia, Ungaria, Malta, Lituania
Cu grad modest de inovare – Polonia, Letonia, România, Bulgaria
Dacă se ia în considerare evoluția din perioada 2008 – 2012 prin prisma ritmurilor de creștere înregistrate pe partea de inovare, cele patru categorii de state se pot clasifica în țări cu ritm susținut de creștere, cu ritm moderat de creștere și cu creștere lentă.
De la lansarea inițiativei privind inovarea în Europa 2020, care a avut loc în octombrie 2010, cea mai mare parte a statelor UE și-au îmbunătățit performanțele. Din păcate, România face parte din grupul de opt state care au înregistrat o diminuare a performanțelor, cu un rezultat în domeniul negativ mai pronunțat față de statele din centrul Europei dar mai bun decât Bulgaria.
Șase state dintre cele opt care au pierdut teren se aflau în anul 2010 în zona cu inovare moderată, Polonia (-1,3%, care a și retrogradat), Cehia (-1,5%), Ungaria (-1,9%), Portugalia (-4,9%), Grecia (-6%), Malta (-16%) iar alte două în zona cu inovare modestă, România (-5,1%) și Bulgaria (-18,7%).România a coborât de prima poziție a ultimei grupe pe poziția a treia și a revenit pe penultimul loc în UE, înaintea colegilor de la sud de Dunăre.
De remarcat ar fi și faptul că indicele de convergență calculat în cadrul raportului anual UE privind inovarea s-a înrăutățit în anul 2012 pentru prima dată de la începutul crizei declanșate în 2008, ceea ce reduce șansele de diminuare a decalajelor de dezvoltare care mai separă statele din Occident de noile membre ale UE.
Una peste alta, ar fi de reținut faptul că România are puncte puternice în resursele umane și în efectele economice și punctele slabe în partea de inovare a IMM-urilor și înregistare de patente. Oarecum surprinzător, ponderea exporturilor cu nivel tehnologic ridicat și intensive în cunoștințe este foarte aproape de media UE, dar lipsește susținerea pe plan intern din partea activității de cercetare-dezvoltare.
2 răspunsuri
Un studiu important în care este examinată dinamica tipurilor de capitalism din Europa de Est argumentează că investiţiile semnificative în cercetare şi dezvoltare nu sunt necesare în economiile de piaţă dependente[i], al căror avantaj competitiv rezidă în asamblarea bunurilor semi-standardizate (Nolke şi Vliegenthart, 2009). Ceea ce contează este dacă economia are complementarităţi instituţionale care să asigure profitabilitatea în cadrul corporaţiilor multinaţionale care operează în cadrul ei, în mai mare măsură decât dinamica capacităţilor de inovare a acesteia. Dacă această stare de lucruri funcţionează pentru multinaţionale, nu la fel se întâmplă pentru perspectivele de dezvoltare pe termen mediu ale regiunii. Dovezile sunt de partea celor care argumentează că politicile industriale inteligente pentru o economie concurenţială şi sprijinul financiar public pentru sectorul inovării reprezintă ingrediente cheie ale succesului economic (Lin, 2011; Janeway, 2012; Mazzucato, 2013). Miracolul determinat de investiţiile străine directe al exporturilor din Europa Centrală şi de Est nu a plasat regiunea pe calea unei dezvoltări susţinute pe care s-au regăsit Finlanda şi Austria, după Cel de-al doilea Război Mondial sau, mai recent, Singapore, Taiwan, Coreea de Sud, Brazilia şi China. În aceste ţări, principala modalitate de integrare în fluxul global de aprovizionare care a consolidat economiile naţionale a presupus fabricarea pe plan intern a unei game de produse care să concureze pe piețele mondiale cu cele ale firmelor occidentale. Însă pentru ca acest lucru să aibă loc nu este suficient ca investitorii străini sa fie atraşi prin reglementari şi măsuri la nivel macroeconomic sau legate de infrastructură, aşa cum a fost cazul pană acum. Este de asemenea nevoie de politici industriale inteligente, de o finanţare publica persistentă şi de parteneriate public-privat curajoase şi bine susţinute financiar în domeniul cercetării şi dezvoltării, care să integreze investiţiile străine directe în planuri de dezvoltare pe termen mediu şi lung, încurajând în acelaşi timp dezvoltarea unor sisteme solide de inovare la nivel local. Într-adevăr, aceasta înseamna un rol extins al statului şi separarea de fundamentalismul legat de piaţa liberă care a dominat reflecţia despre de inovaţie şi productivitate.
În ciuda unor încercări recente de a ieşi din această categorie, România se potriveşte suficient de bine profilului tipic al economiilor de piața dependente prin faptul ca are un cuantum extrem de redus al investiţiilor publice şi private în cercetare şi dezvoltare. În afara câtorva zone industriale de nişă în care excelează, România rămâne în general o platformă de asamblare a inovaţiilor dezvoltate în altă parte. În măsura în care exporturile româneşti au devenit mai complexe şi diversificate, aceasta are puţin de-a face cu cercetarea şi dezvoltarea pe plan intern. Ca şi în cazul altor economii de piaţă dependente, cum ar fi Polonia şi Slovacia, investiţiile străine directe s-au concentrate pe folosirea forţei de muncă locale şi a stimulentelor oferite de guverne, neglijând cercetarea şi dezvoltarea.
Mai mult aici
http://www.cogitus.ro/economie/sisteme-deficitare-ale-invovarii-si-%E2%80%9Ecapcana-veniturilor-medii%E2%80%9D-din-romania
Ar trebui sa se ia in calcul si dimensiunea culturala… Inovarea e o trasatura definitorie a economiilor competitive…nu a celor care vor sa intre intr-un concurs inceput acum 30-40 de ani. .Eforturile pentru aceasta orientare ar trebui sa strategice…